Am fost la Barbie și Oppenheimer unul după altul ca să n-o faci tu

În mijlocul grevei scenariștilor și actorilor din Statele Unite ale Americii au fost lansate două filme din lumi atât de diferite: Barbie și Oppenheimer.

Momentul a fost astfel consemnat de VICE în recenzia celui din urmă: „Unul e despre invenția care a influențat radical lumea și a schimbat viețile a milioane de oameni. Celălalt e Oppenheimer.”

Fără îndoială că filmul Barbie e o reclamă de două ore, împinsă spre ochii oricărui om care a stat fie și doar o secundă pe internet, prin oraș sau pe TV în ultima lună.

Celălalt e despre un moment istoric și un om devenit aproape legendă. Totodată, e regizat de Christopher Nolan pentru care oamenii se împart în două: îl urăști sau îi adori munca. 

Barbenheimer e lansarea simultană mult așteptată a celor două filme. Lansarea în sine a fost un eveniment cultural și o tactică de marketing. Ambele au regizori vedetă – Greta Gerwig și Christopher Nolan – și distribuții uriașe, dar sunt în puncte extreme ale divertismentului.

Pe scurt, cele două părți ale Barbenheimer — Un thriller biografic despre omul care a coordonat crearea bombei atomice; O comedie feministă despre o păpușă. 

Cu toate acestea, ele sunt unite într-o singură cauză: să ne distrugă mintea. Și reușesc asta? Am căutat să aflu. 

M-am uitat mai întâi la filmul cu bombe nucleare. Nu sunt nebună. 

Înainte de film, la toaletă, o colegă de Barbenheimer mi-a spus că se duce acasă pentru a face o schimbare rapidă de outfit de la costumul negru pentru Oppenheimer la ceva mai potrivit pentru Barbie. Dar când am ieșit în hol, am văzut, spre încântarea mea, că aproape toată lumea din cinematograf trăia Barbenheimer într-o singură ținută.

Era un mix de Paris Hilton anii 2000 cu o convenție e-girl, cu remixuri de bun gust negru – roz accentuate de accesorii Barbie ocazionale: fashion 10/10. 

În timpul reclamelor, a rulat trailerul pentru Barbie, iar publicul filmului Oppenheimer a oftat și a chicotit. Această stare de spirit nu a durat.

La 30 de secunde de la începerea filmului, sala era atât de zgomotoasă, încât scaunul meu tremura. Am rămas locului pentru următoarele trei ore, fie că mi-a plăcut sau nu. Cillian Murphy a privit prin mine pentru ceea ce mi s-a părut a fi 30 de secunde, iar stomacul mi s-a întors cu acel sentiment familiar al unei beții prelungite.

Oppenheimer a fost o privire lungă, dar dureros de pătrunzătoare, în viața omului de știință vedetă și o amintire obsedantă a puterii umanității de a se anihila. Când s-au derulat creditele, aș fi putut să iau cu plăcere niște Ibuprofen, să mă bag în pat și să procesez ce tocmai văzusem. Dar am fugit la baie și am intrat direct în Barbie Land în schimb.

M-am întrebat: Ar putea Barbie să-mi aline copilul interior? Era acesta un film pentru mileniali sau pentru copii? Ar fi Ryan Gosling cu adevărat Ken material? În interiorul cinematografului, atmosfera era ușoară, distractivă și, spre surprinderea mea, plină de și mai mult roz.

O fetiță a șoptit „slayyyyyyy” când am trecut pe lângă ea. Știam că sunt în siguranță. Eram pregătită pentru confort emoțional. 

Din ce-mi dau seama, Greta Gerwig a făcut acest film pentru fetițe. Barbie echilibrează cantitatea perfectă de comedie cu mesaje sincere pentru fanii OG Barbie care acum sunt adulți.

L-am simțit foarte necesar – nu doar în acest climat, ci și personal, pentru a curăța complotul cu arme de distrugere în masă care îmi zvâcnea în creier. Mi-a plăcut mesajul ridicol, dar profund, al cântecului lui Ken, „I'm Just Ken”; cred că numai această scenă ar putea vindeca bro culture așa cum o știm.

Când Barbie s-a terminat, s-au auzit urale și strigăte din toată sala.

Toată lumea râdea și părea fericită că a fost acolo – un contrast puternic față de câteva ore mai devreme, când cuplul de lângă mine tresărea și se consola după fiecare bombă. 

Cât despre mine, simțeam epuizare din punct de vedere psihologic. Aveam un fel de durere de cap. După ce am văzut pe cineva care a lucrat la masacrarea a jumătate de milion de oameni, avea limitări sentimentul meu de empowerment că Barbie a devenit om și a primit o vulvă.

Aș recomanda să vezi Barbie și Oppenheimer unul după altul în această construcție bizară numită Barbenheimer? Poate, dacă ești suficient de stabil din punct de vedere emoțional. 

Pot spune însă un lucru cu siguranță: nu recomand să o faci invers.

Unul după altul, fără pauză între ele, cele două filme m-au făcut să mă simt de parcă tocmai aș fi luat ciuperci cu părinții mei divorțați. Desigur c-a fost o prostie. Desigur c-a fost o tortură.