Pelerinii englezi erau queer

Anul ăsta, când o să te așezi la masă de Ziua Recunoștinței pentru curcan, porumb și certuri cu rudele, să-ți iei o clipă să-i mulțumești lui Thomas Morton, cel care-a fondat ceea ce s-ar putea numi prima colonie queer hippie din America, în 1625.

Astăzi, Merrymount e un cartier liniștit din Quincy, Massachusetts; localnicii îți spun că numele e o traducere în engleză a numelui original, Passonagessit. Dar, dragii de ei, s-ar putea ca adevărul să fie mai interesant. Istoricii și izvoarele originale spun că societatea întemeiată de pelerini era ciudat de queer – nu una care să accepte pe bune tot queerness-ul cu pricina, ci cu o relație mai complicată cu asta decât ți-ai putea imagina. De fapt, după cum remarcă istoricii, denumirea de „Merrymount” se mai poate referi și la o expresie latinească cu sensul „falus erect” – o coincidență destul de mare, având în vedere că bărbații au construit un falus de aproape 25 de metri înălțime în centrul orașului.

Deși accepțiunea noastră modernă a sexualității le-ar fi fost complet străină, primii imigranți europeni resimțeau atracția între persoane de același sex la fel ca și noi astăzi și făceau sex queer, aveau relații queer și întemeiau cămine queer, în moduri surprinzător de familiare.

Și deși primele legi cereau pedeapsa cu moartea pentru „sodomie” și „pederastie”, pelerinii aveau o atitudine mai sofisticată la adresa homosexualității decât ai putea să crezi. În ciuda prohibiției asupra contactului sexual între persoane de același sex, în anumite circumstanțe erau și tolerate – sau cel puțin trecute cu vederea – iar pedepsele s-au îmblânzit de-a lungul secolului al XVII-lea, parțial de nevoie, pentru că astfel de relații erau atât de comune, conform lui Michael Bronski, Profesor de Practici de Media și Activism în Studii Feminine, de Gen și Sexualitate la Harvard. Cu alte cuvinte, da, mulți dintre pelerinii în onoarea cărora sărbătorim Ziua Recunoștinței erau queer.

Când au ajuns în ceea ce numesc Americile, coloniștii au căutat un „oraș pe un deal” – adică un exemplu de puritate religioasă. Dar locuitorii de pe tărâmul acela nu se ridicau cu siguranță la înălțimea așteptărilor lor biblice, mai ales în ce privește rolurile de gen.

„Rolurile de gen [indigen] – nu tot timpul, dar de suficient de multe ori – erau complet străine pentru europeni”, zice Bronski. „Toate triburile aveau propriul cuvânt pentru asta, dar fluiditate de gen exista din plin.”

În tribul Mamitaree, conform jurnalelor lui Lewis and Clark, există exemple cu bărbați cărora li se permitea să poarte haine femeiești și să se însoare cu alți bărbați. În tribul Crow, bărbații erau onorați când exprimau roluri feminine.

„Europenii [erau] complet scandalizați”, a spus Bronski.

În ciuda aspirațiilor lor heterosexuale, Pelerinii au constatat că sodomia refuza să se oprească între ai lor. Deși au dat legi ca să încurajeze căsătoria și reproducerea heterosexuale, Bronski a spus „clar și-o trăgeau înainte să se căsătorească”.

Într-o lucrare din 1978, intitulată „Lucruri pe care ne temem să le numim”, istoricul Robert F. Oaks descrie coloniști care erau ceea ce-am numi absolut queer astăzi. De exemplu, la sosirea corabiei Talbot în 1629, purta „cinci băieți sodomiți animalici [care] și-au mărturisit păcatele, ca să nu fie numiți”. Au fost trimiși înapoi în Anglia ca să fie judecați.

În 1637, John Allexander și Thomas Roberts au fost acuzați de „comportament lubric și purtare necurată unul cu celălalt, risipindu-și sămânța unul pe celălalt.” Alexander a fost bătut, ars cu fierul încins și exilat; Roberts a fost biciuit și s-a întors la ucenicie ca iobag. În 1649, Mary Hammon și Sara Norman au fost acuzate de comportament obscen una cu cealaltă într-un pat” și „diverse vorbe lascive”. Norman a fost condamnată să „recunoască public, într-atât pe cât se poate, de comportamentul ei desfrânat.”

Viața queer în colonii nu prea e documentată, din cauză că singurele situații în care erau prezentate în detaliu erau plângerile penale. Fondarea Merrymount-ului de către Thomas Morton rămâne printre cele mai vii descrieri: localnicii din Merrymount sunt descriși drept oameni care au respins regulile stricte ale puritanilor, au declarat că toți servitorii și sclavii sunt liberi și au încurajat amestecul etnic cu tribul indigen Algonquin. Morton s-a declarat „Lordul Dezordinii”, iar oamenii lui au fost descriși de Nathaniel Hawthorne drept o „gașcă a lui Comus”, o referință la o figură mitologică, pentru care se dădeau ceremonii în timpul cărora bărbații și femeile făceau schimb de haine.

Descrierea oamenilor din Merrymount scrisă de Hawthorne, cu două secole mai târziu, s-ar putea aplica și unei parade Pride din zilele noastre: „Unul erau un tânăr în haine lucitoare, cu o eșarfă în culorile curcubeului legată în cruce peste piept… Mai era unul care semăna cu un urs erect, bestie cu totul, mai puțin picioarele din spate, care erau împodobite cu ciorapi roz de mătase.”

Un eveniment deosebit de entuziasmat a fost acela când locuitorii Merrymountului au înălțat un arminden și au dansat într-un stil descris ca evocator al lui Ganimede și Zeus – personaje care adeseori simbolizează acuplarea între persoane de același sex. Acest proto-Pride s-a dovedit a fi un pic prea mult pentru vecini, care l-au arestat pe Morton, au tăiat stâlpul și i-au împrăștiat pe localnici.

Dar obiecțiile puritanilor față de homosexualitate nu se bazau întru totul pe ceea ce am denumi azi normativitate de gen. „Primele legi despre sodomie nu interziceau sexul homosexual în sine”, a spus Bronski. „Interzic sexul fără reproducere. Așa că dacă făceai sex anal cu soția, era un delict. Cel mai important lucru era reproducerea, pentru că jumătate dintre copii mureau de foarte mici.”

Într-adevăr, puritanii au evitat adeseori să aplice pedepsele prescrise pentru sexul queer. Nicholas Sension, de exemplu, a fost adus în fața tribunalului în 1672, după ce le făcuse avansuri mai multor bărbați de-a lungul precedenților 30 de ani. „M-a luat și m-a aruncat pe piept și m-a apucat de părțile intime”, a mărturisit un bărbat. Sension a fost doar admonestat de cel puțin două ori de-a lungul acelor zeci de ani, până când, în cele din urmă, a fost biciut, amendat și făcut de rușine. Era un alt caz, după cum scrie istorica Linda Bissell, în care autoritățile se foloseau „ca să impună supunere, atunci când alte mijloace dăduseră greș și încălcările normelor erau flagrante.”

În ciuda faptului că multe așezări au cerut pedeapsa cu moartea pentru sodomie, coloniștii au conchis că se confruntau cu condiții atât de dificile, iar comunitățile atât de fragile, încât nu era recomandat să ucizi, exceptând cele mai extreme cazuri. Drept urmare, găseau motive să ierte relațiile sexuale între persoane de aceleași sex, atunci când apăreau.

„Existau întotdeauna griji pe tema înfometării întregii colonii”, a spus istoricul Carl Anthony. „Deci, din punct de vedere al priorităților, judecățile creștine dure despre sexul în afara căsătoriei era mai jos pe listă.”

Asta „poate că reflecta realitățile economice dintr-o zonă în care găseai greu de muncă sau poate că venea dintr-o reticență de a aplica pedeapsa capitală unor crime despre care se temeau că sunt destul de răspândite”, a scris Oaks în 1978.

„Perspectiva mea despre cum erau Puritanii e ceva de genul: «oamenii fac chestiile astea, dar n-ar prea trebui să fie publice»”, a spus Bronski. „«Nu vrem să mergem prea departe cu pedepsele, pentru că ar afecta comunitatea.» Cel mai important lucru e să menținem comunitatea stabilă.”

A adăugat: „comunitatea se menține unită atunci când îți reprimi sentimentele.”

„Puritanii se obișnuiseră cu abuzurile sexuale”, a scris istoricul Edmund Morgan în 1942, „pentru că erau atât de multe.”

Atitudinea asta s-a păstrat în rândul americanilor de-a lungul secolelor care au urmat, o tensiune între dezgustul față de homosexualitate și resemnarea că n-o să dispară niciodată. Abia de-a lungul ultimelor decenii s-a întors adevăratul spirit al Merrymount-ului, fie sub forma comunităților separatiste radicale gay sau a unor enclave queer din orașe.

„Cred că lui Thomas Morton i-ar fi plăcut la nebunie”, a spus Bronski. „Mie-mi sunt destul de dragi puritanii. N-aș vrea să trăiesc cu ei, dar înțeleg perfect că ființele umane sunt failibile. Și ce contează cu adevărat e să menții comunitatea împreună – chestie cu care pot să empatizez ca parte din comunitatea gay.”