Tatăl meu avea o singură treabă în armată: să afle cine e gay și să-i facă dosar

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

În timpul Războiului Rece, guvernul canadian era preocupat de riscul că Rusia putea șantaja lucrătorii guvernamentali homosexuali și personalul forțelor armate. Din anii '50 până în '90, Unitatea de Investigații Speciale (SIU) din cadrul Armatei Militare Canadiene a monitorizat presupunerile de soldați gay și lesbiene care lucrau în serviciul public.

Tatăl meu a lucrat în armată și pentru SIU. El a investigat și interogat homosexuali, deși la rândul meu sunt un homosexual, care lucrează în serviciul public. E greu să îmi imaginez că tatăl meu investiga homosexuali și lesbiene, după care le preda dosarele superiorilor pentru a fi dați afară din armată și astfel distrugându-le viața. Tatăl meu e un tată minunat. Zilele astea, el este progresist, merge la paradele gay și mă sprijină complet în privința sexualității mele.

Dar asta nu înseamnă că nu mă tulbură fostul lui job. Ca parte a investigațiilor, el se ducea în baruri de homosexuali ca să monitorizeze lumea. Barul e ca un refugiu pentru noi, un loc unde suntem majoritate și putem să trăim și să ne bucurăm de noi înșine, fără a fi judecați. Ideea că ar putea fi agenți ai statului sub acoperire într-un bar de gay, care să vadă cine e acolo și ce fac oamenii e înfricoșător și ar transforma un spațiu sigur într-un teren minat.

Nu mă așteptam ca tatăl meu să fi realizat implicațiile astea în perioada în care lucra pentru SIU. Înțeleg că într-un mediu de lucru militarizat e obligația ta e să asculți ordinele și să nu pui la îndoială moralitatea sarcinilor. El avea aproximativ 20 de ani, iar drepturile LGBTQ nu erau recunoscute așa cum sunt acum. Societatea avea alte valori, deși în retrospectivă acum putem observa că valorile erau deplasate. Cel mai important lucru pentru mine este conștientizarea progresului social. Tatăl meu, cu istoricul său, a evoluat și acum este un aliat de speranță al comunității LGBTQ.

Astăzi, guvernul canadian își cere scuze în public pentru hărțuire și încearcă să se revanșeze față de comunitatea noastră. Am vorbit cu tatăl meu ce părere are despre asta, iar el mi-a răspuns: „Era și timpul".

Am stat de vorbă cu tatăl meu, ca să aflu mai multe despre fostul lui serviciu și cum se pare acum.

VICE: Poți să-mi spui cum era să lucrezi la SIU?
Stuart Mason: Era prin 1978 și eu aveam 24 de ani. Am fost repartizat în Halifax, Canada, ca să lucrez pentru SIU ca anchetator pe teren, timp de patru ani. Rolul meu principal a fost efectuarea verificărilor de securitate a funcționarilor publici și a personalului militar care deține un certificat de securitate. Puteau să fie din marină, forțele aeriene, ofițeri din armată, comandanți sau funcționari publici. Oricine cu autorizație de securitate sau acces la informații era clasificată periodic pentru „slăbiciuni de caracter".

Ce însemna „slăbiciuni de caracter"?
Anchetam istoricul financiar și personal al oamenilor. Strângeam informații despre angajații care erau susceptibili la șantaj din cauza slăbiciunilor. Pe atunci, putea fi orice de la datorii financiare mari, alcoolism, abuz de droguri, infidelitate sau homosexualitate. Orice putea fi folosit împotriva cuiva pentru șantaj ca să lucreze pentru inamici.

Cum erau selectate persoanele investigate?
Dosarele veneau din Ottawa. Ei aveau dosare pentru toți angajații și ne-au trimis fișierele în Halifax pentru anchetă. Eu primeam cam zece dosare pe lună. Ele veneau să evidențieze factorii de stres, un fel de pont pentru niște aspecte la care să fii atent. Uneori, sexualitatea individului era un factor de stres.

Cum se desfășurau interviurile?
Noi începeam cu o investigație a istoricului și apoi intervievam comunitatea persoanei respective. Vorbeam cu familia, prietenii și colegii. Scopul cercetării depindea de nivelul de autorizare a persoanei. Dacă aveau acces mare la informații confidențiale, investigațiile erau mai extinse. Persoanele care au fost investigate nu au fost neapărat conștiente că au ajuns în vizor din cauză că cei de la Ottawa credeau că sunt homosexuali. Ei considerau că este un control de rutină.

Apoi ce urma?
Dacă în timpul investigației existau motive în care un suspect că persoana respectivă era homosexuală sau lesbiană, atunci ne concentram strict pe aspectul ăsta. După asta, SIU intervieva persoanele, mai ales cu întrebări personale, pentru a vedea dacă puteau obține o confirmare a sexualității lor.

SIU urmărea vreodată oamenii?
Atunci când indivizii erau anchetați, erau deseori monitorizați. Anchetatorii SIU se duceau în baruri de homosexuali, pentru a vedea dacă apar și persoanele respective.

Ai fost și tu în baruri gay?
Da. Mergeam când eram de serviciu. Nu mergeam să urmărim pe cineva anume.

Ce făceai cu observațiile tale?
Le trimiteam în Ottawa. Multe dintre persoanele pe care le raportăm că sunt homosexuali, erau supuși procedurii de „eliberare", ceea ce însemna că erau concediați sau dezonorați, care sunt la fel de grave ca atunci când faci o crimă.

Te-ai simțit vinovat că făceai munca asta?
Nu, absolut deloc. E ca și cum ai te duci la muncă și ai pe cineva la serviciu care îți spune cum să faci anumite lucruri. Nu exista animozitate. Nu e vorba de vânarea homosexualilor, ci să-ți faci treaba și să afli lucruri despre oameni care ar fi putut compromite armata sau guvernul. Trebuie să ții cont că era pentru binele homosexualilor și al lesbienelor.

Ei nu erau tocmai în siguranță la locurile de muncă, iar asta era o modalitate prin care armata îi scotea de la job. De exemplu, dacă cineva din marină era considerat gay, era agresa sau pur și simplu dispărea. Navele se întorceau în port și declarau că vreo doi tineri s-au pierdut în larg, iar noi speculam că au fost aruncați peste bord pentru că erau gay. Investigațiile noastre erau o cale de a evita asta, de a le recomanda ca anumiți oameni să fie eliberați din serviciu înainte să fie puși în pericol la locul de muncă.

Ce părere ai acum despre politica asta?
Era complet greșită. Oamenii nu ar trebui să-și piardă joburile.

Cum te simți în privința jobului tău, acum când știi că ai un fiu gay?
Jobul ăsta m-a expus unei comunități despre care nici măcar nu știam că există și despre care nu știam nimic. Experiențele mele la SIU mi-au arătat prin ce au trebuit să treacă homosexualii și lesbienele, iar pentru asta am un respect enorm pentru ei. Am păstrat acest respect și în relația mea cu tine. Acum, eu pot fi mândru de tine.

Consideri că ar trebui să-ți ceri scuze?
Nu cred că e nevoie să-mi cer scuze. Eu îmi făceam datoria cu care am fost însărcinată, deși am regrete. Regret că au fost distruse carierele oamenilor și chiar consider că scuzele guvernului sunt îndreptățite și oamenii merită o compensație.