Sunt gay, iar unchiul meu e premierul celei mai homofobe țări din Uniunea Europeană

A devenit faimos în Polonia anul trecut când a apărut pe coperta celei mai mari reviste LGBTQ din țară, la trei săptămâni după ce împlinise 18 ani. După ce a ținut un discurs împotriva unui parlamentar foarte conservator, Broda a devenit cel mai cunoscut activist LGBTQ din Polonia. Partidul Lege și Justiție (PiS în poloneză) promovează o cultură toxică în cadrul căreia comunitatea LGBTQ e demonizată și discriminată.

În primul său interviu cu o publicație în limba engleză, Broda a povestit pentru VICE News de ce nu se teme să vorbească public, cum i-a afectat activismul familia și cum și-a găsit locul în comunitatea queer.

VICE World News: Cum e să fii un tânăr de 18 ani în Polonia în 2021?
Franek Broda: Nu pot vorbi decât din perspectiva mea. Cum socializez cu persoane mult mai în vârstă decât mine, s-ar putea să fie o perspectivă un pic diferită de cea a unui tânăr obișnuit. Nu ieșeam niciodată cu colegii de la școală. Am preferat mereu să stau cu persoane mai în vârstă. Am plecat de acasă la 17 ani și locuiesc singur, iar asta mi-a influențat modul de gândire.

Sunt independent, am grijă de mine și sunt singurul care decide pentru viața mea, iar asta e lentila prin care privesc viața. Fac artă și activism politic. Mi-e greu să spun cum e să fii un tânăr de 18 ani în Polonia, pentru că n-am fost niciodată un tânăr normal de 18 ani, sincer să fiu.

Cum reacționează tinerii de vârsta ta la activismul tău?
Cei de o vârstă similară încep să înțeleagă. Multora le e greu să înțeleagă cât de lipsiți de respect pot fi unii oameni față de alții. Principalul motiv din spatele activismului meu e chiar această lipsă a respectului. Sunt o persoană sociabilă. Poate că nu știu multe despre domeniul economic sau juridic, dar citesc mult despre probleme sociale, am vorbit cu multe persoane și cred că tinerilor ca mine le e greu să accepte cât de plină de ură e societatea. Mă bucur că cercul meu de prieteni mă tratează ca pe prietenul lor, și nu ca pe un activist, pentru că asta poate fi obositor.

Acesta e motivul principal pentru care ești activist? Lipsa de respect față de minorități? Sau mai e și altceva?
Activism e un termen foarte larg. Nu înseamnă doar să mergi la proteste și să strigi. Pentru mine e un stil de viață. Sunt activist chiar și atunci când vorbesc cu o persoană pentru prima oară și schimbăm puncte de vedere.

Vedem la știri care-i situația LGBTQ din Polonia, dar nu am cunoscut pe cineva care să își împărtășească experiența. E viața atât de grea pentru persoanele queer din Polonia?
Depinde dacă ești obișnuit sau nu cu asta. Cunosc un cuplu care se iubesc mult, sunt împreună de ani de zile, și mi-au povestit că s-au izolat de evenimentele recente. Le-ar plăcea să se poată căsători și să fie recunoscuți de stat, dar preferă să-și vadă de viețile lor. S-au obișnuit cu toată situația.

Polonia are o mare problemă cu cultura rușinii. Urâm oamenii care își permit să fie ei înșiși. Indivizii LGBTQ din Polonia se tem să se țină de mână pe stradă sau să se machieze. Dacă faci asta, ești numit poponar. Guvernul polonez transmite constant mesaje negative despre persoanele LGBTQ în presa națională. De cele mai multe ori spun că le facem rău copiilor. Atâta timp cât te ascunzi, e ok. Dar dacă îndrăznești să îți arăți afecțiunea în public, ești în pericol. Un prieten a fost atacat la metrou doar pentru că avea șireturi curcubeu la adidași. Și eu am fost amenințat de bărbați pe stradă pentru că purtam culorile curcubeului. Așa că da, viața e foarte grea pentru noi în Polonia. Ce urmează? Să ne bage în ghetouri?

Vorbești cu familia ta despre politică?
Da și nu. Când o fac, încerc să nu vorbesc despre subiecte care ar putea cauza tensiuni. Eu și familia mea avem viziuni politice total opuse. N-a fost întotdeauna așa – când eram mic, eram susținător PiS, ba chiar eram membru în partidul pentru tineret.

Cum e să fii nepotul premierului? O binecuvântare sau un blestem? Îmi imaginez că un pic din amândouă.
În momentul în care am realizat că unchiul meu o să fie prim-ministru, mi-am dat seama că o să fie un blestem. Am început să primesc mesaje de la hateri. Pentru mine e neutru. Ar fi o binecuvântare dacă aș putea profita de asta în vreun fel. Gen dacă aș fi bolnav și m-ar duce la spital cu avionul privat. Dar n-am de gând să fac asta. Totuși, un profesor de psihologie mi-a zis că e o binecuvântare, dar într-un alt fel. Chiar dacă nu îi susțin punctele de vedere, datorită lui îmi fac vocea auzită. E un blestem când toată lumea te consideră nepotul premierului și nu Franek Broda.

Cum te lovești de asta în viața de zi cu zi?
Odată am fost la un magazin și doamna de la casă m-a întrebat dacă sunt nepotul prim-ministrului, pentru că citise asta într-un ziar. În majoritatea situațiilor, doar persoanele implicate în politică știu cine sunt. Pentru restul, sunt doar Franek Broda, așa mă prezint.

Ce părere ai despre unchiul tău și familia ta?
Am respect pentru toți din familia mea. Prim-ministrul e prim-ministru, unchiul e unchi. Dacă îl critic, îl critic pe prim-ministru, nu pe unchi. Din păcate, ziarele încearcă să transmită altă imagine. Îmi iubesc familia. Pot separa familia de politică.

De ce crezi că toți vor să te întoarcă împotriva unchiului tău?
Pentru clickuri. Asta e tot ce contează. Bineînțeles că pentru mine ar fi foarte lucrativ ca ziarele să scrie ceva de genul: „Franek Broda își reneagă sau înjură unchiul”, dar nu mă interesează popularitatea. Mă interesează schimbarea reală.

Într-un interviu ai zis că ți-ar plăcea să ai un partener și să-ți faci o familie în vreo zece ani, dar nu știi dacă va fi posibil. N-ar fi mai simplu să te muți din țară?
Bineînțeles că ar fi, dar nu despre asta e vorba. Am cunoscut aici atâția tineri care mi-au plâns pe umăr pentru că le era frică să fie ei înșiși. Da, aș putea să mă mut în Olanda și să îmi fac o familie acolo. Dar cum rămâne cu cei care nu se pot muta? Persoanele care nu cunosc alte limbi sau care nu-și permit? Vreau să simtă și ei că locuiesc în Polonia, nu într-un ghetou amărât.

Ai participat la protestele declanșate de interzicerea avortului?
Da. În fiecare zi. Mergeam de la unul la altul. În Wroclaw în timpul zilei și în Varșovia noaptea.

Nu cred că restul lumii știe asta, dar în Polonia religia e obligatorie în școli. Unii politicieni susțin și introducerea unui examen obligatoriu la această materie. Ce părere ai despre asta?
E înfricoșător. Plus că totul e finanțat din banii plătitorilor de taxe, ceea ce e absurd. Dacă aș fi obligat să merg la acest examen, aș rupe foaia și aș pleca. Plătim preoții ca să vină în școli și să le spună copiilor că dacă se masturbează orbesc. N-ar trebui să permitem așa ceva sau măcar să fie finanțat de biserică, nu de stat.

Profesorii mei de religie ne-au zis că băieții slabi au șanse mai mari să devină gay și că masturbarea nu e naturală pentru că bărbații elimină oricum sperma în plus prin urină. Erau niște persoane foarte înguste la minte. Ai avut și tu experiențe similare?
Preotul din școala generală se înfuria mereu când îi ziceam „domnule”, în loc de „părinte”. L-am întrebat dacă ar respecta pronumele unei persoane trans dacă ar sta de vorbă cu una. A zis că nu, așa că am continuat și eu să îi spun „domnule”.

Dacă ți s-ar putea îndeplini o dorință, care ar fi aceea?
Ca, într-o bună zi, Polonia să se schimbe.