De ce România încă eliberează certificate de virginitate, deși e o practică veche de 130 de ani

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Constatarea virginității, în special la femei, este de mai bine de un deceniu condamnată de Organizația Mondială a Sănătății și Națiunile Unite drept o barbarie. În ciuda acestei poziții, încă există un astfel de examen în multe state, iar România nu face excepție. Sau n-a făcut excepție până în decembrie 2021, când Consiliul Superior de Medicină Legală a votat renunțarea la prestația denumită „constatarea virginității la cerere”. Trebuia atunci să înainteze Ministerului Sănătății un document în acest scop. N-a făcut-o încă. 

În cel mai nou episod Pătratul Roșu am pus pe tapet problema virginității și de ce un astfel de examen nu duce la nicio constatare utilă, ba mai mult este încă un mijloc de constrângere a femeilor. În contextul ăsta, la nivel internațional, Marea Britanie a anunțat în ianuarie 2022 că vrea să interzică testele de virginitate și operațiile de refacere a himenului. Totodată, în episodul pe care îl găsești mai jos am cerut și unora dintre invitații de până acum să ne spună ce înseamnă pentru ei virginitate. Ascultă fie și doar pentru atât, ca să vezi că, de altfel evident, situația nu-i doar în alb și negru. 

Ascultă episodul complet aici

În a doua jumătate a episodului am discutat cu Mihaela Chiper de la Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale despre ce înseamnă constatarea virginității și cât de departe merge absurdul din zona asta, dar am atins și problema abuzului din partea instituțiilor după ce o infracțiune sexuală s-a întâmplat.

E incert când va veni o decizie finală și definitivă de închidere a „fabricii de certificate de virginitate”, după cum a numit Asociația această practică. Totuși, nu este niciodată prea târziu să afli de ce așa ceva e barbarie și o încălcare a drepturilor femeilor. În discuția cu Mihaela am acoperit și dilema: de ce virginitatea are o importanță atât de mare în România?

Un răspuns concret la întrebarea de mai sus nu există, în lipsa unor cercetări care să încerce să identifice cauzele și soluțiile pentru așa ceva, dar Mihaela a subliniat că, în momentul acesta, deși sexul cu minori reprezintă o infracțiune, acesta este rareori pedepsit corespunzător și sunt mult prea mulți judecători care găsesc circumstanțe favorabile agresorului.

„Am ajuns ca, la nivel de justiție, în special judecătorii să aibă reprezentarea faptului că virginitatea reprezintă o marcă a modului în care victima are posibilitatea să renunțe la ceva al ei în schimbul unei plăți. Știu că sună ieșit din comun, dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă”, a adăugat Mihaela. Ea a dat exemplul unei încheieri de ședință pentru cazul în care judecătorul a considerat că o fată de 11 ani, abuzată de un agresor cu 40 de ani mai în vârstă, a renunțat de bunăvoie la virginitatea ei pentru o plată, cum ar fi o ciocolată, un telefon sau o cartelă.

„Ai o descriere? Poți să califici în vreun fel tipul de educație și nivelul de conștiință pe care un magistrat care ajunge la o astfel de concluzie ar avea-o? Și acesta este un caz frecvent”, a completat Mihaela. „Există o practică judiciară în acest sens, care a fost sancționată de CEDO în hotărârea împotriva României din 2016. Agentul guvernamental al României la CEDO a făcut o analiză pentru prima oară în cadrul acestei cereri de chemare în judecată a statului român cu privire la jurisprudența pe care instanțele din România o au în astfel de cazuri. Dacă parcurgi acea analiză vei vedea foarte multe situații în care aprecierea asupra virginității la vârste atât de fragede este grav afectată de concepte pe care eu nu le pot explica cu nivelul meu de cunoaștere și cu mecanismele mele de înțelegere pentru ceea ce poate fi normal.”

Astfel, deși la vârste de sub 16, 18 ani un copil ar trebui să fie în siguranță față de orice adult, din punct de vedere sexual, în România nu se întâmplă asta. „Aici un sociolog sau o persoană calificată ar putea să dea o explicație sau să facă o cercetare în privința violenței sexuale sau deviației sexuale a poporului român. Dar nu știu în ce măsură o astfel de cercetare poate să dea un răspuns general. Și iată cum virginitatea este practic, în acest moment, o componentă în mecanismul acesta victimă–agresor de violență sexuală”, a evidențiat aceasta. 

Mihaela a subliniat, pe subiectul deviației sexuale, sunt apreciate virginele și chiar minorele. „Se întâmplă lucrul acesta din vremea copilăriei mele. Nu am găsit psihologi sau oameni care să ne dea răspunsuri legate de cât de extinsă este această deviație legată de sexualitate cu privire la fetele, femeile din România. Nu este deloc normal sau firesc modul în care se întâmplă asta”, a adăugat ea. 

„Este foarte puțin ceea ce se întâmplă în România, în mod oficial, pentru victime față de nevoile pe care acestea le au – și nu este un eufemism. E inadmisibil să pui victima să parcurgă un județ întreg și o hartă instituțională vastă ca să acceseze, prin vreun noroc, un specialist care îi înțelege situația și care interacționează uman”, a explicat Mihaela. „Am ajuns în situația în care ne dorim ca pentru un copil sau chiar și o femeie victimă a unei infracțiuni de violență sexuală, măcar ca polițistul, asistentul social sau procurorul cu care interacționează să nu o judece din start ca fiind mincinoasă. Am ajuns în momentul în care ne dorim ca victima să nu fie catalogată în niciun fel. Pur și simplu să se facă o verificare.”

În contextul abuzurilor sexuale cu victime minore, acestora le e foarte greu să povestească ce li s-a întâmplat și chiar să înțeleagă prin ce-au trecut. Pentru așa ceva, după cum a explicat Mihaela, e nevoie de un întreg proces, cu specialiști în numeroase arii de expertiză, și nu doar un examen fugitiv care să ateste sau nu virginitatea. Abuzul sexual nu se rezumă doar la atât și nicidecum n-ar trebui să aibă atâta greutate o metodă de verificare care, în esență, nu oferă niciun răspuns concludent, după cum a explicat și Organizația Mondială a Sănătății în proiectul de îndemnare a statelor să renunțe la practica asta.

„Supraviețuirea acestei tehnici de certificare a virginității în lista de prestații medicale pe care medicina legală le face la cerere în România are legătură cu întârzierea în evoluția științifică a probării violenței sexuale”, a subliniat Mihaela. 

În cazul unui abuz sexual împotriva unui copil, acolo e vorba de infracțiune. Din start, după cum a explicat Mihaela, asta intră în competența unui procuror. Unele Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) fac propriile verificări preliminare și trimit un dosar aproape complet către Poliție și Parchet. Alte DGASPC-uri trimit familia copilului către Poliție și Medicină Legală. „Victima și familia au nevoie, pentru a avea o reprezentare a procedurilor pe care trebuie să le parcurgă, de coordonare între instituții și management al situației centrat pe victimă. Dar așa ceva nu există”, a completat aceasta.

În egală măsură, România nu are în rețeaua națională de medicină legală pedopsihiatri care să folosească instrumente clare, să facă audieri înregistrate, să evalueze pe criterii care nu pot fi în niciun fel înlăturate de dubiu, după cum nu toate victimele violenței sexuale sunt cazuri de psihiatrie. „Lucrurile sunt amestecate și disipate, iar responsabilitățile împrăștiate între instituții, deși CEDO ne spune din 2016 că în toate cazurile de violență sexuală cu victime vulnerabile ar trebui să existe o evaluare a contextului personal a victimei. Asta înseamnă nu doar verificări care țin de asistență socială, ci o evaluare psihologică, chiar și o expertiză de natură judiciară pe sesizarea propriu-zisă, pe fondul problemei sesizate”, a adăugat Mihaela.

Victima unei agresiuni sexuale ar trebui să beneficieze de suport terapeutic, psihologic și chiar financiar, sub forma de compensații. Și toate astea înainte ca procesul penal să ajungă la o concluzie și să îi fie restituit prejudiciul victimei sau daunele morale. „Și ar trebui să existe sprijin juridic. Doar că aceste trei componente sunt la trei instituții diferite. Toate solicitările pe care le-am făcut încă din 2014 și până acum arată că această hartă a nevoilor victimelor este atât de neacoperită de statul român, încât noi o luăm de la nivelul în care creăm o infrastructură și în jurul acestei infrastructuri formăm niște specialiști care să aibă o altă abordare pentru victimele infracțiunilor vulnerabile”, a explicat Mihaela impactul pe care îl are prin activitatea ei.

În cazul certificatelor de virginitate, de la care am și pornit discuția și la care, iată, încă nu s-a renunțat definitiv, e o adeverință eliberată de serviciul de medicină legală sau de la unul dintre cele cinci institute de medicină legală din România. În calculele estimative pe care le-au făcut Mihaela și cei alături de care lucrează se arată că se emit zilnic cam două astfel de certificate în fiecare serviciu sau institut de medicină legală din România.

Tarifele pentru atestarea virginității, stabilite în 2006, sunt de 38 de lei pentru examinarea persoanelor în constatarea leziunilor traumatice și de 50 de lei pentru examinarea persoanelor în constatarea virginității, deflorării, sarcinii sau avortului patologic. În 2019 a fost vizată modificarea tarifelor, în timpul guvernului condus de Viorica Dăncilă. Nu a trecut. Asupra modificării tarifelor a revenit și guvernul condus de Ludovic Orban, în 2020, și nici acea hotărâre n-a trecut. În ultimul proiect menționat era propus tariful de o sută de lei pentru certificatul de virginitate, 90 de lei pentru leziuni traumatice și 90 de lei pentru evaluarea capacității de procreere și potență. 

„Verificarea virginității, deși reprezintă poate una dintre foarte puținele resurse probatorii pentru un dosar penal, nu evidențiază mare lucru. Chiar și așa, o astfel de verificare nu ar trebui să se găsească la cerere la dispoziția oricui dorește să verifice virginitatea – să-și ateste virginitatea”, a detaliat Mihaela. „Legea medicinei legale e activă de 30 de ani. Este ceva inacceptabil că noi încă suntem la nivelul de utilizare a științei în justiție de acum 30 de ani. Ca să nu spun de acum 130 de ani, cum a răspuns chiar Cristian Curcă, directorul INML «Mina Minovici», că este o practică veche de 130 de ani. Opinia dumnealui este că avem un sistem de medicină legală imuabil. Și pentru dumnealui este de bine.”

Victimele abuzurilor sexuale, dar și toate fetele și femeile din România, au nevoie de actualizări urgente pe aceste proceduri fie învechite, fie, pur și simplu, ineficiente. Virginitatea a ajuns să fie interpretată și reinterpretată, iar statul să mențină acest protocol prin care lasă impresia că un examen neconcludent poate veni cu un răspuns definitiv. Mai ales în cazul abuzurilor sexuale, acestea nu se opresc doar la sex – și mai ales în cazul copiilor impactul este distructiv dincolo de actul sexual. Tocmai de aceea, dar nu numai, este nevoie de o actualizare a mecanismelor. Decizia din decembrie 2021 este una lăudabilă, deși s-a lăsat așteptată. Următorul pas va fi transformarea ei într-o realitate aplicată și la nivel legislativ.

Interviul a fost editat pentru concizie. 

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.