Mă fut pe ea de poliție

Scot Sothern e un fotograf din Los Angeles și un mare fan al prostituatelor. În ultimele două decenii, Scot a fotografiat/s-a culcat cu o grămadă de prostituate din Los Angeles. Fotografiile lui au fost expuse în galerii de artă din Canada, America și Europa. Imaginile lui Scot trezesc privitorului o reacție viscerală și ridică atâtea întrebări, încât am hotărât să-i dăm lui Scot o rubrică regulată în care să ne spună povestea din spatele fotografiilor. Ideea e simplă: Luăm o imagine din arhiva lui Scot și-l rugăm să ne povestească exact ce s-a întâmplat atunci când a făcut-o. Bine ați venit la rubrica „Păsări de noapte.”

Patru dimineața, duminică – sâmbătă noapte pentru cei încă treji. Pe bulevardul Western and Hollywood, unde în vârful unui fast-food stătea un hot dog uriaș care acum nu mai e acolo. Mi-e dor de toate reperele astea caraghioase și schimbătoare din LA, orașul pe care îl iubesc. Într-un colț, lângă McDonald's, văd Poliția. Niște nenorociți într-o dubă sâcâie două prostituate pe trotuar și le gonesc clienții. Băieții pleacă acasă nefutuți, fetele pleacă acasă leftere.

Sunt un erou care umblă pe străzi noaptea și caută să facă dreptate. Fac stânga și parchez lângă Taco Bell. Fetele de pe trotuar mă scanează, dar par puțin perplexe. Polițiștii sunt chiar peste stradă. Îi ignor, las jos geamul mașinii și o chem pe o pistruiată drăguță în geacă de vinilin și sandale gladiator. „Ce faci, frumoaso? Vrei să câștigi niște bani?”

Se apropie încet, uitându-se la mine și la polițiști.

„Ești polițai?”

„Nu. Tu?”

„Sunt niște polițai chiar acolo.” Îmi arată cu degetul, în cazul în care încă nu i-am văzut.

„Da, i-am văzut. Hai în mașină. Vreau să-ți fac o poză. Îți dau 30 de dolari.”

„Bine, hai.” Deschide ușa și intră. „Știi că polițaii sunt cu ochii pe noi, da?”

„Da, dar nu încalc nicio lege, dă-i în pula mea. Pune-ți centura, să nu iei amendă.”

Conduc și mașina de poliție e pe urmele mele. La primul semafor, mă somează să opresc mașina. Apare la geam un polițist cu față de bebeluș. Cobor geamul și începe interogația. „Unde mergeți?”

“Conducem aiurea, nu mergem undeva anume.”

“Cine e domnișoara?”

„O prietenă.”

„Cum o cheamă?”

O întreb cum o cheamă și fata îmi zice.

„O cheamă Roxanne.”

„Dacă e prietenă cu dumneavoastră, de ce ați întrebat-o cum o cheamă?”

„Nu ne știm de mult timp.”

Se face roșu la față, așa că mă gândesc că ar trebui să o iau mai ușor cu caterinca. Poate mă împușcă. „Tocmai am cunoscut-o pe Roxanne și mergem să facem niște fotografii.”

„Fotografii?”

„Da. Uitați.” Ridic aparatul foto și blițul să le vadă. „Nu încălcăm nicio lege. Sunt fotograf.”

Nu spune nimic, doar mă privește, așa că îl întreb dacă putem pleca.

Polițistul intră în mașina lui. Noi ne continuăm drumul. Ne urmăresc preț de încă vreo două străzi.

„Cum te cheamă?” mă întreabă Roxanne.

„Scot.”

„Chiar vrei să faci fotografii?”

„Da, e ok?”

„Cred că da. A fost mișto cum ai vorbit cu copoii. Nu-i suport.”

„E, am făcut și lucruri mai deștepte de atât. Dar polițiștii mă fac să mă port ca un licean, nu mă pot abține.”

„Urăsc polițaii,” repetă Roxanne. „Nimeni nu poa' să facă bani din cauza lor.”

Găsim un parc drăguț cu terenuri de tenis în stânga. Nu există parcare și mă învârt în jur, căutând un loc.

Roxanne îmi spune: „Știi de ce nu ne lasă polițaii să facem bani? Pentru că noi, curvele, nu plătim taxe, așa că polițiștii nu câștigă deloc din chestia asta și nu ne plac.”

Suntem într-un cartier drăguț, familial, iar cetățenii n-au chef să vadă în jur depravare și vicii. Ăsta e motivul principal pentru care polițiștii alungă fetele. Parchez în fața unei căsuțe drăguțe cu acoperiș din țigle de teracotă și o curticică verde. Toată lumea doarme în afară de noi.

Găsesc un loc drăguț în parc și Roxanne îmi arată că nu poartă chiloți. Îi fac trei fotografii și o plătesc pentru timpul acordat. În mașină, îmi propune să facem sex, dar nu mai vreau să dau bani și pe asta. Îi spun că mi-ar plăcea să facem asta într-o zi și îi promit că o să mă gândesc la ea când o să mă masturbez. O duc înapoi de unde am găsit-o. Polițiștii sunt tot acolo, pe poziții. Roxanne mă îmbrățișează și coboară din mașină. Pornesc mașina și o aud explicându-i polițistului cu față de bebeluș că am făcut doar niște fotografii și că n-are ce să ne facă. Conduc spre casă cu sentimentul că-mi iubesc viața.

Prima carte a lui Scot, Lowlife, s-a lansat anul trecut. Puteți găsi mai multe informații pe site-ul lui.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Ditamai țâțoancele