FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Frăţia folclorico-satanistă ca soluţie pentru globalizare

Trupa Rotting Christ a făcut un cover bestial la piesa „Cine iubeşte şi lasă”, așa că am stat de vorbă cu Sakis s-aflu mai multe despre această unholy union dintre Maria Tănase şi muzica preferată a diavolului.

foto: Andreea Dumitrescu

Toate think-tank-urile care încearcă să minimalizeze dificultăţile globalizării au greşit total abordarea problemei. Succesul implementării unei gândiri pozitive faţă de societatea multiculturală care se dezvoltă în fiecare zi nu are legătură cu factorii economici, politici sau prejudecăţile cvasi-xenofobe. Are legătură cu arta. Mai exact, îmbinarea muzicii folclorice cu cea satanistă într-o armonie fonică care soluţionează orice conflict. Odată ce ai reuşit lucrul ăsta, rezolvarea problemei Palestina-Israel e doar o chestiune de timp.

Publicitate

Primul pas spre pacea globală prin arta folclorico-satanistă vine din Grecia, de la băieţii din trupa Rotting Christ. Pe ultimul lor material discografic, denumit Kata Ton Daimona Eaytoy, titlu pe care te provoc să-l spui rapid de trei ori, apare piesa Cine iubeşte şi lasă de la Maria Tănase. Cover-ul sună bestial, ceea ce mă face să cred că orice piesă din folclorul românesc are potenţialul de a suna super, dacă e trasă prin filtrul black-metal-ului. Piesa a fost foarte bine primită de români, de aceea am decis să stau de vorbă cu Sakis de la Rotting Christ, să-l întreb despre această unholy union dintre Maria Tănase şi muzica preferată a diavolului.

VICE: Salut Sakis, sau ar fi mai potrivit să-ţi zic „Hail Satan”?

Sakis: Cred că „Salut Sakis” e suficient. Din păcate, Satan e ocupat acum!

Când ai auzit prima oară de Maria Tănase şi ce anume ţi-a plăcut la ea?

Întotdeauna am fost atras de muzică folclorică şi etnică, iar în căutările mele de artişti am dat peste cântăreaţa voastră de muzică populară şi i-am apreciat talentul. Nu sunt foarte atras de acel stil de muzică, dar ador şi respect voci extraordinare, mai ales că ea a înregistrat în condiţii dificile în timpul celui de-al doilea război mondial. Îmi place mult felul în care se exprimă. Îmi aduce aminte de una dintre cele mai mari cântăreţe din Grecia din aceeaşi perioadă. Să ştii că grecii şi românii au foarte mult în comun din punct de vedere cultural şi nu numai.

Publicitate

Cine a venit cu ideea de a face un cover după „Cine iubeşte şi lasă”?

Am auzit piesa la un concert al artistelor locale Vougioukli Sisters. Îmi amintesc că mi s-a făcut pielea de găină. Le-am rugat să facem o colaborare şi au acceptat foarte politicos. Nu cred că vom mai face și alt cover după Maria Tănase, de obicei facem unul singur de la un artist.

Crezi că versiunea voastră a piesei ar fi fost pe placul lui Maria Tănase?

Probabil că da. Cred că a fost o artistă destul de open-minded.

Asculţi şi alţi interpreţi de muzică folclorică din România?

S-ar putea să te dezamăgesc, dar nu sunt la curent cu muzica folclorică românească. Îmi place doar scena metal din România şi cred că există un progres clar în ceea ce priveşte calitatea muzicii de la voi.

Ai cântat de mai multe ori în România. Ceva poveşti interesante sau ciudate ai?

Am cântat la voi în ţară de foarte multe ori. Încă de la începuturile formaţiei am încercat să trecem pe la voi cât mai des şi de fiecare dată a fost o experienţă plăcută. Poveştile din turneul de acum vreo 12 ani, pe care l-am realizat deplasându-ne cu UN TREN prin Balcani ar putea umple o carte întreagă.

Piesa a fost primită foarte bine în România. Te aşteptai?

Chiar am fost foarte surprins de reacţia publicului din România. Am citit comentariile de pe Youtube de la piesă şi tot ce pot să spun e că am rămas mască şi mândru de ce am realizat. A fost o onoare pentru mine ca artist să văd o astfel de reacţie pozitivă din partea României. Schimbul de cultură şi arta în general e răspunsul pentru globalizare.

Publicitate

Ai un mesaj pentru români?

Continuaţi să fiţi mândri de cultura voastră! NON SERVIAM BROTHERS AND SISTERS!

Citește și:

Rockerii din Caracal se luptau pentru muzica lor

Topul celor mai ridicole trupe metalice romaneşti

Și vezi documentarul:

Black Sabbath și începuturile heavy metal