Tineri veniți din provincie mi-au explicat cum s-au adaptat la București

Viața la Capitală e grea mai ales dacă ești un boboc provincial venit din străfundul țării tocmai în moțul ei, Bucureștiul ilustrei Gabriela Firea. Și mai rău e dacă aduci cu tine și ceva accent, pe lângă conservele de la mama și părerile de rău că trebuie să lași departe camera ta mare și curată pentru chilia aia din Regie, pe care trebuie s-o împarți cu alți trei.

E greu să fii student, bașca unul din provincie în Capitală, dar nu dispera! O să ajungi, peste ani, o clonă perfectă a bucureștenilor pe care îi vezi acum ca din altă lume și asta nu știu dacă e neapărat o chestie mișto. Mai contează și de unde vii, bineînțeles.

Cea mai rară Dacie din lume

Uite eu, aterizată de la doar 60 kilometri de București, din neprețuitul oraș Giurgiu, am știut că aici e Paradisul. Se întâmpla acum 17 ani și viața în Capitală mi-a luat, pur și simplu, mințile. Făceam pasul de la o tristețe de oraș cu o singură discotecă, și aia improvizată în holul unui teatru, la kilometrul zero al distracției. Chiar și să mănânci un hamburger la McDonald's mi se părea, pe-atunci, culmea vieții sociale.

Așa o să simți și tu când o să ajungi, azi, prin Centrul Vechi sau în alte locuri pentru hipsteri, gen Control sau Dianei. În Bucale e viața și n-o să ai niciun motiv să nu simți asta.

Peste ani, însă, n-o să mai fii atât de prostit de agitația mișto de aici și-o să pici în butoiul cu nostalgie după tot ce înseamnă casă și copilăria aia a ta mișto din Maramureș, să zicem. Eu sunt din Muntenia și te-ai lămurit că oamenii de aici se pliază mișto pe ce le oferă Bucureștiul, dar am vrut să aflu cum au stat lucrurile și cu alții, din colțuri mai îndepărtate ale României.

VICE: De cât timp ești în București?
Ciprian: Din 2002, când am venit aici la facultate.

Ce îl enervează cel mai mult pe un bucovinean la felul de-a fi al bucureșteanului?
Graba lor în a alerga spre nicăieri. Prima dată când am venit în București, mi s-a părut insuportabilă viața efervescentă de aici. Dar nu mi-a fost greu să mă adaptez, doar primele luni au fost mai grele. Singurul lucru care îi deosebește pe oameni este educația, nu locul geografic din care provin.

Cu ce anume din București n-o să te poți obișnui niciodată?
Cu mizeria și cu șobolanii de la Unirii, care sunt mai mari decât niște iepuri. Cu restul m-am obișnuit.

De ce anume de-acasă ți-e dor și nu găsești în București?
De munte, de liniștea de acolo, de aerul curat.

Te-ai adaptat în București?
Din nefericire, azi mă consider adaptat la viața din București. Dar m-aș întorce acasă definitiv, oricând și la orice oră. Chiar și mâine, dacă aș găsi un job ca lumea. Dar mi-ar lipsi viața socială de aici și efervescența orașului. Într-un oraș mic din provincie, asta te omoară.

VICE: De cât timp ești în București?
Gabi: Am venit în București în etape, în sensul că o vreme am locuit perioade mai lungi sau mai scurte când în București, când în Timișoara. Într-un final, am rămas în București din cauza serviciului.

Ce îl enervează cel mai mult pe un bănățean la felul de-a fi al bucureșteanului?
Până la urmă, Bucureștiul și Timișoara sunt două orașe mari din România, diferențele nu-s chiar așa uriașe. Cu toate acestea, bucureștenii sunt, pe scurt, mai răi, mai egoiști, pentru ei viața e un fel de cursă cu obstacole și concitadinul îți stă în cale.

Cu ce anume din București n-o să te poți obișnui niciodată?
În București este mizerie peste tot, e așa mizerie că ajunge oriunde, chiar și la etajul opt. Și cozi. E coadă tot timpul, nu înțeleg cum poate să fie coadă la Carrefour în Băneasa, miercuri la ora 14.25. E coadă și la casa de bilete de la RATB de când cu cardurile astea de călătorie.

De ce anume de-acasă ți-e dor și nu găsești în București?
De lumini, luminile din București par prăfuite. Și de haz: oamenii din Timișoara sunt mai amuzanți și ceva mai politicoși.

Te-ai adaptat în București?
Aș spune că da, dar îmi place să cred că nu sunt un locuitor tipic al Bucureștiului, mai ales atunci când vorbesc străineza și apreciez un lucru ca fiind fain, iar șaorma de la Dristor nu e așa bună ca pleșcavița.

VICE: De cât timp ești în București?
Andreea: De o lună și ceva și pot să zic că nu sunt, încă, acomodată suficient cu orașul.

Ce îl enervează cel mai mult pe un ardelean la felul de-a fi al bucureșteanului?
Nimic special, nu sunt prea speciali oamenii din București, asta pentru că nu sunt bucureșteni. Sunt doar o adunătură de oameni din diferite colțuri ale țării care locuiesc într-un oraș aglomerat și, drept urmare, sunt nervoși și ușor iritabili, iar asta îi face să pară o masă omogenă, deși nu sunt.

Cu ce anume din București n-o să te poți obișnui niciodată?
Niciodată nu m-aș putea obișnui cu stilul egocentrist, individualist al bucureștenilor, cu gândirea asta „mie să îmi fie bine, de restul nu îmi pasă". Și atitudinea asta a lor se vede, din păcate, peste tot: în trafic, în magazine, la muncă, pe stradă.

De ce anume de-acasă ți-e dor și nu găsești în București?
De natură, de liniște și de persoanele de omenie, calde, calme și altruiste.

VICE: De cât timp ești în București?
Nicoleta: De 16 ani.

Ce îl enervează cel mai mult pe un oltean la felul de-a fi al bucureșteanului?
Eu una m-am împrietenit repede cu bucureștenii, păreau un pic prețioși, dar când îi cunoșteai mai bine, vedeai că nu erau chiar așa.

Cu ce anume din București n-o să te poți obișnui niciodată?
Oltenii sunt agitați din fire, iar stilul ăsta nebun din București e chiar pe placul lor.

Majoritatea oltenilor sunt ambițiosi, tupeiști, dar și snobi mulți dintre ei. Le place să vorbească mult și să se laude deopotrivă. Nu-s toți așa, bineînțeles. Nu cred că am ceva cu care încă nu m-am obișnuit în București. Adică nimic nu mă mai surprinde, mă aștept la orice, oricând.

De ce anume de-acasă ți-e dor și nu găsești în București?
Mi-e dor de ai mei, mi-e dor de satul meu uitat de lume, și acum e aproape la fel cum l-am lăsat în urmă cu 16 ani, nu s-au schimbat prea multe, cu aerul ăla curat, cu mulți copaci, cu gropile lui cu tot, cu oamenii acum mult mai bătrâni, dar pe care îi cunosc. Și toți îmi amintesc de copilărie.

Te-ai adaptat în București?
Da, dar asta nu înseamnă că mai încolo, la bătrânețe, n-aș vrea să mă întorc la țară. Nu știu dacă va mai fi cineva în sat atunci, totuși.

Pentru mine, tot ce s-a întâmplat în Giurgiul natal a fost mișto la vremea lui și-așa trebuie să rămână. La nivel de amintire. M-am învățat cu nebunia din București chiar dacă asta nu-mi promite o bătrânețe simpatică, ci una acră, rablagită și care se uită pe vizor la tot ce mișcă în apartamentul cuplului tânăr de vizavi. Cam asta ar fi linia pe care ar trebui să mergi și tu: suge cât poți din nebunia orașului în tinerețe, dar fugi din el la bătrânețe!