M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri de pe Silk Road

Dread Pirate Roberts a fost căpitanul unei nave pe care mulţi o credeau insubmersibilă. Dar când FBI-ul a închis reţeaua de trafic de droguri de pe internet, Silk Road, pe întâi octombrie 2013 şi l-a arestat pe Ross Ulbricht, capul operaţiunii în vârstă de 29 de ani, imperiul drogurilor din deep web s-a scufundat. Sutele de mii de clienţi din toate colţurile internetului şi şapte furnizori au fost identificaţi şi arestaţi.

Pe măsură ce publicul larg afla despre toate fazele astea şi poveştile despre despre asasinatele plătite care-l implicau pe Dread Pirate Roberts (DPR) ocupau primele pagini ale ziarelor, un sindicat important al drogurilor, parte din Silk Road, avea o decizie de luat, într-un depozit secret cu o tonă de opiu: să dispară în eter sau să-şi păstreze reţeaua online profitabilă în mijlocul haosului şi a atenţiei exacerbate?

Gruparea, cunoscută pe net drept The Scurvy Crew (TSC), a hotărât să-şi reia activitatea. Asta însemna c-au spălat banii prin Bitcoini, au vidat nişte pachete cu droguri şi au trecut graniţa-n Maroc, încărcaţi cu droguri. Poate că Silk Road a murit datorită autorităţilor, dar The Scurvy Crew, considerată una dintre cele mai mari reţele de traficanţi înainte de intervenţia FBI, a văzut cele întâmplate ca pe o oportunitate de a-şi diversifica operaţiunea.

După şase luni de negocieri, prin mailuri codate şi apeluri telefonice de pe cartele prepay, şeful reţelei The Scurvy Crew a fost de-acord să se vadă cu mine. Mi-a spus că o să-mi explice cu funcţionează treburile din interiorul reţelei, de la începuturile umile, până la profitul de aproape un milion de lire pe care îl generează acum. Şeful, pe care eu îl cunoşteam după pseudonimul „Ace", spunea că reprezintă o specie nouă de traficant de droguri.

„Nu fac toate astea doar pentru bani," mi-a scris el într-un email. „Îmi place să ofer un serviciu premium."

Ace a fost de-acord să mă-ntâlnească, pentru că voia să demonstreze că lumea drogurilor de prima clasă din deep web e o reţea complexă, unică şi chiar respectabilă, diferită de lumea interlopă a găinărelilor cu Bitcoini şi a asasinilor plătiţi, pe care media se concentrează în zilele noastre. Am vrut să scriu despre cum cineva devine un om de afaceri de succes pe Silk Road, iar Ace chiar asta este. Descoperisem şi că el era probabil ultimul om care comunicase cu Ross Ulbricht, înainte de arestarea sa din octombrie anul trecut, într-o bibliotecă din San Francisco.

Mi s-a spus să zbor undeva în Europa continentală, dar trebuia să fiu examinat înainte să-l pot cunoaşte pe Ace. Mi-a cerut numele complet, data naşterii, numărul zborului, ora sosirii, numărul paşaportului, adresa hotelului şi chiar şi mijlocul de transport pe care aveam să-l folosesc pentru transferul de la aeroport. I-am oferit tot ce mi-a cerut şi mi-a spus că asociaţii Scurvy Crew îmi „verificau" detaliile.

După câteva zile, The Scurvey Crew m-a contactat din nou. Singurele cuvinte din mesajul decriptat erau: „Nu te mişca din aeroport, până nu primeşte instrucţiuni." Părea cam periculos, dar am decis să zbor până la locul stabilit şi să aştept.

Când am ajuns la aeroport, am făcut ce mi s-a spus şi-am aşteptat un telefon din partea găştii care, atunci când Silk Road era la început, se presupune că ar fi fost responsabilă pentru 30 la sută din banii încasaţi prin site. După 20 de minute, mi-a sunat telefonul. Era Ace.

„Du-te la cea mai apropiată staţie de tren," a spus el. „Oamenii mei sunt în apropiere."

Am părăsit aeroportul şi m-am urcat în tren. Când a pornit, Ace m-a sunat din nou să confirme că oamenii lui tocmai mă văzuseră şi că totul mergea conform planului.

„Unul dintre oamenii mei se află cu tine în tren."

După cinci minute, m-a sunat din nou. Ace mi-a spus să cobor la staţia următoare şi să merg până-n piaţa din apropiere. Am stat pe-acolo vreo câteva minute şi am încercat să ghicesc care dintre sutele de oameni din jur făceau parte din Scurvy Crew.

Telefonul a sunat din nou. Ace.

„OK, pot să te văd acum," a spus el. „Când mă apropii de tine, salută-mă şi ia-te după mine."

În mai puţin de-un minut, un tip înalt şi caucazian, pe la vreo 35 de ani, care de altfel nu-ţi sărea în ochi, s-a apropiat de mine şi a dat din cap.

„Ace?" l-am întrebat.

Omul a rânjit şi a dat mâna cu mine. Asta în timp ce eu eram marcat că arăta mai degrabă ca un contabil mahmur, decât ca vreun magnat al drogurilor.

L-am urmat pe Ace vreo 15 minute, spre o zonă mai ferită a oraşului, iar în cele din urmă am ajuns într-un băruleţ dubios, unde erau aranjate nişte mese şi scaune la etaj pentru noi. Ace mi-a cerut să scot tot din valiză şi să pun conţinutul pe masă. Am desfăcut fermoarul şi-am început să scot toate chestiile. A căutat printre tricourile mele şifonate şi caiete, a verificat căptuşeala valizei şi mi-a cerut telefonul şi paşaportul. Mi-a scos bateria de la telefon şi mi-a scanat paşaportul, ca să verifice probabil dacă numărul coincidea cu cel pe care i-l dădusem eu.

După câteva minute de verificări, Ace era fericit că eram cel care pretindeam că sunt.

„Nu-i nimic personal," a spus el. „Dar nu poţi fi niciodată prea precaut în meseria asta."

M-am întrebat dacă el era adevăratul Ace sau doar unul dintre oamenii puşi de el să mă urmărească şi încerca acum să mă păcălească.

Ca să-şi dovedească identitatea, a scos un laptop mic şi l-a accesat cu acelaşi cod pe care-l folosiserăm timp de luni de zile în corespondenţa noastră. A accesat şi contul The Survey Crew pe noua versiune Silk Road, Silk Road 2.0, o replică lansată anul trecut pe şase noiembrie, administrată de foştii membri ai site-ului original. Dar Silk Road 2.0 e înţesat de erori, furturi de Bitcoini, dramă internă şi încercări de spargere.

Totuşi, se pare că e în continuare parea esenţială a afacerilor cu trafic de droguri de pe deep web, un lucru care a devenit imediat evident când Ace mi-a arătat lista interminabilă cu comenzi de opiu spaniol, haşiş marocan şi cristale de LSD din ziua aia.

Voiam să ştiu cum tipul ăsta a ajuns să devină cunoscut pe Silk Road şi cum a ajuns să facă o afacere lucrativă din traficul internaţional de droguri. Ace şi-a suflecat mânecile, s-a uitat atent prin bar şi s-a aşezat faţă-n faţă cu mine. Dar i s-a schimbat atitudinea, când a început să povestească. Îşi luase rolul unui profesionist în elementul lui, precum un cartofor bogat care vorbeşte despre complexitatea tehnicii lui de victorie.

Se pare că Ace şi-a început cariera într-un mod destul de tradiţional: traficant la colţ de stradă. „Acum vreo patru ani, făceam trafic de droguri alături de câţiva tipi într-un oraş european. Vindeam tot ce-şi doreau ceilalţi: cocaină, iarbă, pastile. Eram un grup de patru traficanţi, iar eu îi organizam şi completam stocurile. Într-un final, unul dintre tipi a fost arestat, apoi altul, aşa că ne-am gândit că-i prea riscant să facem treaba în felul ăsta. Aşa că am lăsat-o baltă, am mers pe drumuri separate şi-am început să-ncercăm să câştigăm bani într-un mod mai cinstit."

Totuşi, modul legal s-a dovedit prea plictisitor pentru Ace, aşa că s-a apucat să facă drumeţii cu banii câştigaţi din jobul de dealer. În 2011, după câţiva ani de drumeţii, s-a apucat din nou de vândut droguri după ce-a aflat de Silk Road de la un grup de turişti australieni pe care-i cunoscuse în Spania.

„În Australia, e greu să găseşti droguri decente la preţuri decente, aşa că fetele astea foloseau Silk Road des. M-am gândit să vând droguri pe deep web. M-am documentat vreo patru luni. Am cumpărat mai multe chestii de pe site şi mi-am dat seama că era o opţiune viabilă. Aşa că m-am gândit ce aş fi putut să vând. Eram în Spania atunci şi e destul de cunoscut faptul că Bayer cultivă opiu acolo […] pe nişte câmpuri private, păzite de armată."

Ace se referea la compania farmaceutică germană Bayer, ai cărei chimişti erau, în mod ironic, primii care au produs şi au vândut heroină publicului larg la sfârşitul anilor 1890. Ace spune că ştie din surse sigure că Bayer cultivă chiar şi-n zilele noastre opiu de calitate înaltă în Spania, ca ingredient pentru unul din produsele lor. Când am încercat să confirm spusele lui Ace cu nişte experţi, un cercetător din domeniul farmaceutic mi-a spus că nu-i deloc o teorie deplasată. Companiile farmaceutice cumpără maci din toată lumea, prin alte firme, pentru a extrage opiu ca să-l folosească în scop ştiinţific şi medicinal. Şi atunci când am contactat-o pe Julien Little, PR-ul Bayer, mi-a spus că deşi ei nu cresc opiu, e „posibil ca Bayer să o facă prin alţi fermieri care au contracte stricte" pentru a cultiva opiu.

Aşa că, dacă e să ne luăm după calitatea opiului şi după gărzile armate care împrejmuiau lanurile de maci, s-ar putea ca Ace să fi dat peste o recoltă a vreunei companii farmaceutice, chiar dacă nu există vreun mod prin care să se poată verifica în totalitate teoria asta.

„Ca să găseşti lanuri de genul ăsta, trebuie să studiezi articolele de ştiri care apar (despre ele). Apoi trebuie ori să mituieşti reporteri ca să afli unde sunt, ori trebuie să te ştii cu anumiţi fermieri. Când afli zona în care se găsesc lanurile, dai o tură cu maşina în perioada-n care macii sunt înfloriţi şi te întorci peste două luni când macii sunt verzi, dar petalele au căzut."

Echipat cu un sac, o macetă şi cunoştinţe noi despre Silk Road, Ace a decis într-o noapte din 2011 să-şi asume riscul de-a se strecura până-ntr-un lan plin cu opiu. După ce s-a târât prin noroi şi maci, s-a întors acasă cu o cantitate însemnată din care să extragă opiu şi s-a grăbit să-şi vândă produsul pe Silk Road şi să se bucure de profituri modeste, dar constante. Ca să nu atragă atenţia asupra jobului, a pus bazele unei companii mici prin care să-şi spele Bitcoinii. După prima lună, Ace era convins de valoarea Silk Road, care avea să devină câmpul lui de luptă în războiul împotriva bătăliei cu drogurile.

Ca să facă faţă cererii, a angajat câţiva prieteni din zonă care să-l ajute să cultive maci. Pericolul noului său job a devenit foarte real în momentul ăla, când oamenii stăteau confortabil în casele lor şi comandau opiul lui Ace pe net. Într-o noapte, în timp ce Ace şi asociaţii lui se furişau în lanurile de maci, au auzit focuri de armă din depărtare. Gloanţele au zburat peste capetele lor şi au străpuns un tufiş. Bodigarzii erau prin apropiere.

„M-am gândit că nu trag în noi," mi-a spus Ace, amintindu-şi de noaptea aia cu o privire speriată. „Aşa că am început să ne târâm în patru labe, după care prietenul meu a urlat. Fusese împuşcat în picior."

Prietenul lui s-a zvârcolit pe jos cu o gaură în coapsă, înainte ca Ace şi ceilalţi să-l târască prin lanul de maci. „Ne rugam ca muiştii ăia nebuni să nu vadă că macii se mişcă".

Mânat de adrenalină şi de frica de-a fi împuşcat, Ace şi prietenii lui au ajuns înapoi la maşină. „L-am pus pe bancheta din spate," şi-a amintit el. „Am mers fără lumini, printre măslini, ca să ieşim prin spate. Tovarăşu' meu sângera, aşa că l-am dus la un veterinar la care apelam când dădeam de bucluc."

Prietenul lui a supravieţuit. Ace s-a gândit la asta pentru un moment şi-a spus: „Nu cred că ăia de la securitate ştiau că-i cineva pe-acolo…doar au crezut că ar fi amuzant să tragă-n maci."

Întâmplarea asta pe muchie de cuţit l-a făcut pe Ace să realizeze că trebuia să-şi asume riscuri ca să facă rost de drogurile cele mai bune. Aşa că, în loc să se dea în lături, a decis că era nevoie de-o echipă harnică şi de încredere ca să progreseze în afacere şi să ajungă la nivelul dorit.

„The Scurvy Crew s-a lansat pe bune în timpul unui trafic de haşiş din Maroc până-n sudul Spaniei. Practic, m-am alăturat unor prieteni care voiau să vadă cum stătea treaba cu asta, pentru că toată lumea aducea haşiş din Maroc ca să facă un ban în plus, în perioada aia. Eu veneam din afacerile cu MDMA şi cocaină, aşa că nu prea aveam clientelă când venea vorba de haşiş. Dar m-am folosit de Silk Road pentru a vinde tot ce-aduceam din Maroc."

Ace era în fruntea reţelei, poziţie care i-a permis să demonstreze calitatea serviciului oferit şi era convins că integritatea se poate aplica industriei drogurilor exclusiv prin Silk Road. The Scurvy Crew a devenit un nume puternic şi de încredere pe Silk Road. Dacă e să ne luăm după feedback, poţi să-ţi dai seama că ceea ce ei numeau „opiu Bayer" era cel mai bun de pe piaţă. În plus, ei erau singurii care-l vindeau, probabil din motive întemeiate. Aşa cum a spus el: „Nu foarte mulţi vânzători au tupeul să fure opiu dintr-un lan armat."

Câştigurile au crescut, iar The Scurvy Crew s-a maturizat. Ace avea distribuitori şi vânzători care lucrau pentru el. În şase luni, a ajuns să aibă o echipă de oameni care-l ajutau să-şi distribuie produsele, faţă de perioada în care era un dealer solitar care se târa prin noroi,. Opiul şi haşişul se vindeau la fel de repede cum veneau. Ace nu putea să facă faţă singur volumului, aşa că şi-a cumpărat două depozite secrete pentru a putea procesa produsele. După puţin timp, afacerea s-a transformat într-o maşinărie productivă, iar membrii dedicaţi s-au înmulţit.

„Avem o echipă formată din câţiva oameni care merg pe teren, colectează opiul şi-l îl usucă (un proces de vreo zece zile). Trebuie să-l scuturi tot timpul, exact ca pe-un aluat, ca să scoţi tot aerul afară. Apoi trebuie să scoţi toată apa din el. Cu cât e mai uscat opiul, cu atât e mai bun," a explicat Ace.

„Apoi, în depozite, opiul e uscat şi rulat într-un strat subţire cu ajutorul unui aparat de făcut paste, ca să-l subţieze cum trebie. După ce e gata, se taie cu ajutorul unei ghilotine, iar fiecare pătrat are un gram, cinci grame sau zece grame. Imediat cum intră comenzile dimineaţa (de pe Silk Road), adresa e printată pentru comanda respectivă. După care îl aranjăm în două straturi (pentru împachetare). Unul dintre straturi e vidat, iar celălalt funcţionează ca o barieră antivapori. Apoi e introdus într-o scrisoare şi trimis oriunde pe glob. E o linie de producţie. Şi dacă vorbim de trimis, să zicem, o mie de grame pe săptămână, poate pierdem zece, 20 de grame (prin vamă), aşa că merită cu siguranţă.

Cu un profit de zece euro pe gram, The Scurvy Crew câştigă acum în jur de zece mii de euro pe săptămână doar din opiu.

Chiar şi pe la sfârşitul anului 2012, după doar un an, Ace câştiga „mult prea mulţi bani" ca să-i poată spăla prin compania lui. În mod normal, ca să găsească vreun contabil dispus să-l ajute să spele atâţia bani, ar fi trebuit să se învârtă prin nişte cercuri pe care n-avea încă puterea să le acceseze, chiar dacă ar fi vrut. Dar, din nou, mulţumită conexiunilor interminabile pe care Silk Road i le putea oferi, Ace era la doar un click distanţă de cineva care l-ar fi putut ajuta.

„Am găsit un falsificator foarte bun care ne-a ajutat să încasăm banii. Ne-a creat conturi în America, Elveţia…iar el se foloseşte de cele trei cursuri principale de schimb valutar Bitcoin (pentru a vinde monedele virtuale). Banii lichizi merg direct în conturile false din Elveţia şi SUA."

Pe măsură ce banii intrau tot mai rapid, membrii Scurvy Crew trăiau un stil de viaţă tot mai confortabil. Mâncau bine, cumpărau proprietăţi, călătoreau des. Dar mulţumită eticii lui Ace, şi oamenii de la care cumpăra haşişul s-au îmbogăţit.

„În decursul anilor, am creat nişte legături personale cu fermierii care cultivau haşiş în Maroc," a spus Ace. „Am observat că erau destui fermieri săraci lipiţi pământului, care n-aveau nici măcar toalete şi efectiv işi făceau nevoile în nişte gropi săpate-n pământ."

În călătoria sa până-n Ketama şi Azila, în munţii marocani, de unde cumpăra haşiş cultivat la mare altitudine, Ace a decis să le ofere fermierilor ceva în semn de mulţumire. „Aveam nişte aranjamente de exclusivitate cu fermierii, datorită cantităţilor mari pe care le cumpăram. Aşa că am decis să le dăm o sumă mai mare de bani de la început, ca să îi ajutăm să-şi îmbunătăţească viaţa," a spus el.

O înţelegere avantajoasă pentru ambele părţi i-a rămas întipărită-n minte: „Nevasata unuia dintre fermieri era foarte bolnavă şi n-aveau bani de tratament, aşa că am făcut o înţelegere cu fermierul să-i plătim tratamentul nevestei şi să-i renovăm un pic locuinţa, pentru că iarna e friguroasă ca dracu'. Aşa că i-am instalat un sistem termic de bază, o toaletă, i-am adus nevestei un doctor şi i-am dat nişte bani ca să-şi instaleze un sistem de irigaţie. Aşa că, după ce prima recoltă a fost gata-n trei luni, am luat-o gratis în schimbul ajutorului pe care i-l oferisem. Acum avem o relaţie de afaceri grozavă şi de îndată ce haşişul e gata, trimitem pe cineva care plăteşte fermierii în avans şi aduce marfa înapoi. De vreo doi ani sistemul ăsta merge foarte bine."

Mii de clienţi de pe Silk Road comandau deja opiu şi haşiş de la The Scurvy Crew şi lăsau feedback pozitiv în care lăudau drogurile în sine, cât şi rapiditatea şi discreţia cu care ajungeau. Treburile mergeau bine, părerile clienţilor erau excelente şi Dread Pirate Roberts insuşi era mulţumit de progresul lui Ace. Cei doi vorbeau des. Era o „relaţie profesională."

„Am ţinut legătura cu ei constant," a spus Ace.

Am văzut prima data numele lui Ace pe forumurile de pe Silk Road, după arestarea lui Ross Ulbricht. Forumurile nu mai există acum, dar Ace a fost prima persoană care a tras un semnal de alarmă în legătură cu Dread Pirate Roberts, înainte ca ştirile despre arestarea lui să apară. Pe 1 octombrie 2013, Ace a lăsat un comentariu care spunea efectiv, „Cred că ceva nu e în regulă cu DPR." Peste 30 de minute, forumurile erau bombardate cu vestea arestării lui DPR.

Evident, Ace a fost destul de precaut când l-am întrebat despre asta. „Am avut o presimţire că ceva se întâmplase," a spus el.

Ace crede că era „în mijlocul unei conversaţii cu DPR când l-au arestat".

„Cred că DPR mi-a răspuns la primul mesaj pe care i l-am trimis, iar la al doilea mesaj, trimis peste un minut, mi-a răspuns un agent FBI," a explicat el. „A fost cea mai ciudată chestie care mi s-a întâmplat vreodată. Eram în mijlocul unei discuţii despre cum să îmbunătăţim site-ul (ştiu că era el pentru că vorbea în stilul lui), după care următorul mesaj a fost formulat într-o manieră complet diferită."

Ace a spus că Dread Pirate Robers i-a cerut brusc o copie după actul de identitate. Chestia asta nu-i atât de neobişnuită, pentru că se ştie că DPR adună informaţii personale despre cei care lucrează în cercul său restrâns, dar felul în care a adus legitimarea în discuţie a fost ciudat pentru Ace.

„Am întrerupt conversaţia, am intrat pe forumuri şi am spus că ceva nu-i în ordine. Ce m-a frapat foarte tare a fost că mesajul era codat cu cheia lui DPR, aşa că mi-am dat seama că îi umblau în computer."

Tot atunci afacerea lui Ace a atins apogeul. Site-ul original Silk Road a fost închis de FBI şi toate monedele virtuale au fost înghiţite odată cu el. Autorităţile au confiscat aprope 28.5 milioane de dolari.

„The Scurvy Crew a pierdut peste patru sute de mii de euro, după prăbuşirea primei versiuni Silk Road," a spus Ace, cu o privire îndurerată. „Dar problemele n-au persistat. Cred că-n două săptămâni de la închidere eram din nou în stare de funcţionare pe celelalte pieţe."

„Celelalte pieţe" erau site-urile alternative din vremea aia: Sheep Marketplace şi Black Market Reloaded. Amândouă fuseseră în competiţie cu Silk Road, dar rămăseseră în umbra lui DPR şi a pieţei lui superioare de desfacere. Dar, când l-au ridicat, utilizatorii de pe Silk Road s-au mutat pe celalte site-uri. Afluxul era aproape de necontrolat.

Backopy, fondatorul Black Market Reloaded, a fost nevoit să nu mai primească înregistrări noi pe site timp de trei zile, după ce traficul a crescut de la 2000 la 5000 de utilizatori pe zi. Pe Sheep Marketplace, lista de droguri s-a triplat, de la 500 la 1500, în doar câteva zile de la dispariţia Silk Road de pe deep web. Dar ambele pieţe au căzut acum în abis. Sheep Marketplace a dispărut împreună cu Bitcoinii miilor de utilizatori, iar Black Market Reloaded s-a închis de tot pe 23 decembrie 2013.

Explicaţia lui Backopy a fost că piaţa lui nu mai putea „face faţă unui val nou de refugiaţi" după dispariţia site-ului Sheep Marketplace. A făcut anunţul pe forumurile Black Market Reloaded, lucru care le-a permis celor 30,755 de utilizatori înregistraţi să-şi salveze Bitcoinii.

Cu un palmares impecabil, marfa cea mai pură şi o poziţie atât de apreciată pe Silk Road încât asociaţii lui DPR încă-l mai contactau pe Ace, The Scurvy Crew a reuşit să controleze excepţional de bine fiecare furtună din lumea drogurilor de pe deep web. Echipa e acum pe Silk Road 2.0, unde-şi reface clientela (mulţi îi urmăresc pe cei de la Scurvy Crew oriunde pe deep web, de parcă ar fi suporterii unei echipe de fotbal din divizia B) şi vrea să-şi diversifice gama de droguri.

Totuşi, deşi Ace e în continuare capul operaţiunii, poziţia asta înseamnă că nu prea trebuie să se mai ocupe de treburile murdare. „Mă scol de dimineaţă şi verific grămada de mesaje," a râs el. „Le citesc şi fac o listă pe care-o împart în două, pentru că opiul şi haşul sunt ţinute în depozite sigure diferite. Trimit lista cu opiu în depozitul de opiu, ceea ce înseamnă că toate coletele trebuie să fie gata în ziua aia, iar cealaltă listă ajunge în celălalt depozit şi mă aştept ca toate coletele să fie trimise până-n ora patru. Apoi, ciclul ăsta se repetă. În restul zilei vorbesc cu echipa şi manageriez afacerea."

În momentul ăsta, Ace a demonstrat din nou (poate ca să arate că nu glumea) că e într-adevăr interesat de „stilul ăla de viaţă", în timp ce frunzărea comenzile uriaşe de pe Silk Road 2.0, pe care tocmai le primise. N-aveam nicio îndoială că Ace era exact omul care pretindea că e. Părea destul de sincer şi foarte entuziasmat să-mi arate dovezile declaraţiilor lui. Era mândru de afacerea pe care o construise, de banii pe care-i câştigase singur şi de ceilalţi pe care-i recrutase pentru a-l ajuta.

„Ştii cum e să te poţi trezi în fiecare dimineaţă şi să decizi că vrei să mergi până la Paris ca să iei cina?" m-a întrebat. „Sau să-ţi cumperi o maşină nouă, pentru că te-ai plictisit de aia veche, sau să-ţi iei case peste tot? E o viaţă pe care nu credeam niciodată că o să o am."

Nu mi-a spus asta pe-un ton îngâmfat, ci pe unul uimit. Am simţit că era purificator pentru el să aibă cu cine vorbi pe faţă despre afacerea lui. Era cu siguranţă pasionat de muncă şi ambiţios, dar cearcănele din jurul ochilor trădau efectul unei vieţi secrete asupra unei persoane.

„Minciunile reprezintă partea negativă. Sunt zile când aş prefera să stau opt ore la birou decât să fiu într-o stare permanentă de alertă şi îngrijorare când cineva bate la uşă sau să mă gândesc unde pot să merg dacă persoana aia din capătul străzii mă urmăreşte. Nu ştiu ce informaţii are FBI-ul despre mine…tot ce ştiu e că trebuie să merg mai departe şi să mă distrez în timp ce o fac, altfel nu merită."

La finalul interviului, mi-a spus că îi era mai frică să piardă lupta cu autorităţile, decât să-şi petreacă viaţa în puşcărie. Am mai auzit replica asta de sute de ori, de la diverşi infractorim, doar că s-ar putea ca Ace s-o fi spus pe bune. Chiar credea în ceea ce făcea.

După două ore de pălăvrăgeală, era timpul să plecăm. Mi-am strâns lucrurile şi i-am mulţumit lui Ace, şi deşi sunt sigur că eram urmărit, am fost lăsat să plec neînsoţit din bar.

Dar ceva mi-a atras atenţia când am ajuns într-un final înapoi în staţia de tren. Un panou uriaş cu sigla Bayer se rotea deasupra mea.

Traducere: Alice Yehia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre Silkroad:
Familiile victimelor care au murit din cauza Silk Road s-au răzbunat Studiul ăsta arată cum cumpără oamenii droguri de pe net Petreceri techno şi polo cu capre moarte la Festivalul Silk Road