Lumea ciudată a filmelor piratate în care nimănui nu-i pasă de Netflix

Jonattan locuiește în Soacha, o comună în sud-vestul orașului Bogota din Columbia. Tipul brunet și slăbuț, de 31 de ani, lucrează ca învățător pentru clasa a patra la o școală publică din apropiere, iar în timpul liber e gamer, muzician și filozof. Dar, mai presus de toate astea, el e un pirat de conținut, specializat în filme inaccesibile. El e omul cu care trebuie să vorbești dacă vrei să cumperi un film de negăsit în Columbia sau online.

Dacă îl contactezi via profilul de Facebook „Kine Homocinefilus Empedernidus Bergman”, Jonattan o să-ți găsească aproape orice titlu. După ce face rost de film, el pleacă din Soacha și programează întâlniri cu clienți de prin Columbia, pentru a le livra lungmetrajele. E o operațiune privată, care există între el și client. E o combinație destul de profitabilă.

Tipul folosește un software de catalogare intitulat Where Is It?, pentru a organiza cele aproximativ 30 de mii de titluri, pe gen, țară, an și regizor, ca să le poate localiza mai ușor printre sutele de DVD-uri și multiple hard drive-uri. Unele filme sunt blockbustere americane pe care le găsești pe torrente, după ce închizi sute de reclame pop-up, dar majoritatea sunt producții pe care el, alți cinefili și contrabandiștii le consideră „art cinema”. Unele sunt atât de rare, încât doar Jonattan și un număr mic de oameni au acces la ele. Majoritatea filmelor pe care le colecționează și caută activ sunt nișate, despre care majoritatea habar nu are.

„Există două mișcări: oamenii care vor să vadă cele mai recente filme, genul care apar la festivalurile din Berlin sau Cannes. Dar doar câteva dintre filme sunt prezentate la festivaluri, gen o sută din zece mii de producții care se fac anual”, explică el. Omul e mai mult interesat de cinematografia cehă sau filme de acum 80 de ani, care sunt recent re-masterizate. „Nu mă interesează noile apariții, deși le am. Am și filme care se lansează în 2019.”

Pasiunea lui Jonattan pentru filme a început acum 12 ani, când a început să vizioneze producții clasice precum A Clockwork Orange sau orice de Stanley Kubrick sau Ingmar Bergman. Căutările pe internet l-au determinat să descopere forumurile online private, pe care încă le mai frecventează, de unde și descarcă toate filmele pe care apoi le distribuie.

Jonattan îmi arată unul dintre aceste forumuri pe care le vizitează frecvent și mă roagă să nu dezvălui numele în articol. Pe pagina principală e scris următorul mesaj în spaniolă: „Ai nevoie de o invitație pentru a te înregistra”.

„Am avut ceva probleme”, recunoaște Jonattan. „Unii vor să desființeze site-ul.” El mută cursorul pe un meniu din dreapta paginii, cu categorii precum „feature films”, „eBooks” și „scurtmetraje”. Dă click pe prima și apar cinci „chatrooms”, fiecare cu un nume de regizor și filmele sale catalogate pe ani. Camera „Fritz Lang” prezintă filme din 1884 până în 1949. Camera „Wong Kar-wai” listează filme produse între 2010 și prezent.

Jonattan dă click pe ultima și îmi arată sute de alte secțiuni, fiecare cu un nume de film. Deschide o secțiune intitulată „Jesus”, după filmul chilian din 2016. În secțiune e o descriere detaliată a lungmetrajului, împreună cu trailer-ul, calitatea fișierului, regizorul, limba vorbită, țara de origine, posterul și cel mai important, linkul de download. Tot forumul e structurat în felul ăsta, spune Jonattan. Abordarea metodică se aplică pentru filme, scurtmetraje, soundtrack-uri și reviste de cinema, cărți tehnice și scenarii. Forumul ăsta, la fel ca altele spaniole, găzduiește în jur de 50 de mii de titluri, iar cele în engleză undeva pe la trei sute de mii. Cele mai complete sunt forumurile rusești, spune el, care au cam cinci sute de mii de titluri.

Aceste forumuri ating o coardă sensibilă din mediul online: care e diferența dintre distribuirea unor relicve culturale rare și piraterie digitală? Pe de-o parte, guvernele și corporațiile mari încearcă să stopeze valul de descărcări ilegale prin urmărirea site-urilor precum MegaUpload și The Pirate Bay. De cealaltă parte sunt fondatorii acestor site-uri și oamenii care distribuie și descarcă fișierele de la ei, persoane care în general consideră că internetul ar trebui să fie un spațiu gratuit, lipsit de monopolurile economice și guvernamentale.

Dacă ai accesat The Pirate Bay în ultimul an, poți confirma faptul că bătălia asta e cât se poate de reală, iar site-ul a tot picat. Însă există mii de utilizatori, la fel ca Jonattan, care reușesc să-și mențină rețele colaborative sub radarul legii. Aceste forumuri oferă un spațiu în care se formează comunități cu un singur scop: de a împărtăși și accesa conținut ce ar trebui să fie democratizat pe internet. Pentru a evita să fie desființate, forumurile au reguli stricte și înregistrarea unui membru nou trece printr-un scrutin riguros, pentru a garanta în continuare existența comunității și schimbul de informații.

Unul dintre cele mai stricte forumuri de filme este intitulat Karagarga, spune Jonattan. El nu mai are acces pe el: în mai anul trecut, a început jobul ca învățător la școala primară, iar timpul alocat forumurilor a scăzut considerabil. Treptat a încetat să mai viziteze Karagarga și într-o zi, când și-a introdus numele de utilizator și parola, i s-a comunicat că a pierdut dreptul de a accesa site-ul.

„E destul de strict”, explică el. „Ei au un sistem de rații, în care trebuie să-ți menții echilibrat numărul de fișiere descărcate și urcate pe site, în medie de trei la unu. Asta înseamnă că atunci când descarci un film, trebuie să urci trei. Dacă descarci opt filme, trebuie să urci 24. Dacă nu-ți menții rația, atunci ești scos. Dacă nu ai o invitație, degeaba, e foarte greu să intri în Karagarga.”

Regulile stricte de pe forumul Karagarga se extind și la conținut: e interzis să urci orice film de Hollywood sau blockbustere. Site-ul se specializează pe cinematografia locală, filme experimentale și rarități.

Conform lui Jonattan, mulți dintre utilizatorii de pe aceste forumuri sunt regizori, critici și jurați de festivaluri de film sau academicieni. Unul dintre oamenii cu care vorbește e un tip din Cuba, pe care-l descrie ca pe un individ misterios și rezervat, care obișnuia să fie directorul Arhivei de Film din Cuba. Jonattan îl plătește ca să-i facă rost de filme pe peliculă de 35 sau 50 de mm, care există doar în arhivele locale de pe insulă. „El se duce în Cuba anual, iar eu îl plătesc ca să facă rost de anumite titluri”, spune el. „Trebuie să aștept un an, dar e vorba de ceva ce există doar în arhiva aia de film și atât.”

Articolul a apărut inițial în VICE en Español.