FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Am făcut sex spiritual cu un român și a fost sinistru

Tipul ăsta m-a ales după vibrație și mi-a spus că mă respectă.

Fotografie de Daniel Sandoval via Flickr

Chiar și după o experiență total dubioasă, dar și intensă, de aproape două luni, tot nu am înțeles ce înseamnă sexul spiritual, dar măcar îți pot povesti prin ce-am trecut. Poate că e ceva în neregulă cu mine. Poate că sunt defectă. Poate că nu am reușit să devin ființa superioară necesară pentru a putea surprinde adevărata esență cosmogonică a futaiului.

Primesc un friend request

Nu-l am la prieteni pe tipul care-mi scrie din senin pe FB. Îmi atrage atenția repede. „Ce faci?‟. „Bine‟. „Eu mă uit la un film despre univers‟. Și, gata, de atât a fost nevoie ca să mă prindă. Pentru că, da, sunt una dintre tipele alea.

Add friend. Îmi dă senzația că suntem pe același vibe. Tipului îi plac exact aceleași lucruri legate de filme, artă și ocultism. Parcă-mi citește gândurile. Pe FB nu postez ce citesc, iar întâmplarea o consider o simplă coincidență. Îmi spune că mă simte foarte aproape de el și mă întreabă unde locuiesc. Aflu că e doar la câteva străzi depărtare de mine.

Publicitate

Prima întâlnire. Vrăjitorul și pisica neagră

Aș vrea să-l văd acum. Sunt prea curioasă, dar în același timp n-am chef să ies la un date de cartier la 12 noaptea, cu un tip de pe net. Din experiența relațiilor virtuale, am aflat un lucru sigur: nimic nu e ceea ce pare. Poate fi un stalker, poate fi un psihopat singur și plictisit de viață. Sau poate fi chiar magicianul visurilor mele.

Stabilim să ne vedem a doua zi. Locul întâlnirii e intersecția din cartier. Întârzie o juma' de oră. A înțeles altceva. Își cere scuze. În sfârșit, apare o siluetă ca un buzdugan de păpădie înaltă, subțire și instabilă. Merge pe marginea bordurii ca pe o coardă de gimnastică invizibilă. În sfârșit, ajunge în fața mea, cu mâini lungi și înțepenite pe lângă corp, de parcă-ar fi lipite cu super glue. Zâmbește nevrotic și palid. Pare bătrân și copil, în același timp. Nu poți spune dacă are 30 sau 50 de ani.

Mergem în părculețul penal din apropiere, unde mă relaxez instant. În cel mai bun caz, vom fi amici. E genul de bărbat care nu știe nimic despre femei și face tipul ăla de greșeli stângace. Cum ne așezăm pe bancă, apar din senin două pisici negre, care se așază direct la picioarele lui. Îmi spune că sunt pisici cu spirite în ele. Prima dată îl iau la mișto: „Vezi tu spiritele mâțelor?‟.

Din una în alta, ajungem la discuții „serioase‟ despre spiritualitate. Îmi spune că e orfan și că de mic a avut experiențe extrasenzoriale. „Ieșeam din corp în timpul viselor. Și acum mai fac asta. Mă plimb prin cosmos și vorbesc cu extratereștri. Sunt peste o sută de planete locuite în acest moment în Univers. Noi suntem diformi și imperfecți aici, pe Pământ. Ei se hrănesc cu energie pe care tot ei o creează, dar sunt ființe mult superioare nouă tehnologic. Pot lua și formă materială. De exemplu, creatoarea mea m-a vizitat în formă umană din carne‟.

Publicitate

That's some heavy shit. Și tipul continuă: „Viața noastră pe Pământ e scurtă, iar scopul și-l face fiecare. Nu există un sens în viață venit de sus. Sunt prea mulți oameni pe Pământ și nemuritorii nu sunt interesați ca toți de aici să ajungă nemuritori. Pe Pământ este de fapt o școală, unde sunt selectați doar cei mai buni, iar criteriile de selecție sunt total opuse față de criteriile de pe Pământ, unde principiul distrugerii domină și nu al evoluției. Pe tine te respect. Dacă erai pământeană, noi nu ne-am fi întâlnit. Te-am ales după vibrație și tu știi asta. Doar că, deocamdată, nu ești suficient de puternică ca să percepi mai mult, dar ești foarte specială‟.

Întâlnirea e scurtă și flatantă. Tipul știe exact când vreau să plec și propune înaintea mea să mergem spre casă și să ne revedem altă dată. Perfect.

Fotografie de Shannon Kringen via Flickr

A doua întâlnire. Meditație și predicții

Ajung acasă zâmbind tâmp, fără să-mi dau seama de ce, dar am o stare generală de bine. Nu-mi dau seama dacă-i un schizofrenic care se crede extraterestru sau doar un băiat orfan care și-a construit propria lume în care evadează. Oricum ar fi, întâlnirea cu el a fost ca-n filmele de animație.

A doua seară vorbim iarăși și mă invită la el, să medităm. Parcă nu-l pot refuza. Ceva mă atrage. Mă ia din intersecție. În casă la el e super curat pentru o casă de băiat și aranjat chiar mișto. Ikea peste tot. Îmi spune că spiritele l-au ajutat să-și cumpere un apartament. I-au făcut legătura cu un bătrân fără urmași, care era pe moarte și pe care l-a îngrijit, până a murit. Drept recompensă a primit o bucată de pământ pe care a vândut-o și și-a luat un apartament cu două camere.

Publicitate

Citește și Poveștile penibile ale românilor despre sex

Căcat. Vreau și eu un apartament. „Păi vom face o vrajă și pentru tine‟. Apoi îmi arată o păpușă din lemn colorată, pe care o folosește atunci când face ritualurile pentru spirite de la doișpe noaptea. E o vodoo doll. Îmi ia palma în mâinile lui și-mi spune să mă relaxez. Închid ochii. Îmi spune că sunt o utopiană, că am sufletul curat și că visez la lucruri care nu există.

Ghicește că-mi plac cocalarii, și că ar trebui să mă orientez către bărbați mai sensibili și spirituali, ca mine. A posteriori, pot spune că are dreptate.

Îmi mai spune că nu mă iubesc suficient și că îmi risipesc energia pe chestiuni politice care nu au nicio relevanță pentru mine, pentru că este doar un alt joc, care nu ar trebui să mă împiedice să fac ce vreau în viață. Îmi mai spune că spiritul e legat de creier, în principiu, și că va trăi atâta timp cât va trăi și creierul. Singura diferență e că unii vor reuși să salveze softul din corp pe un sim card (adică să-și salveze spiritul), iar ceilalți, mulți și proști, ancorați în dobândirea de averi, cariere și alte iluzii vor muri odată cu aparatul (adică cu corpul).

Citește și N-am reușit să-mi tratez astmul cu terapia polarității, dar am făcut o duduie să vadă spirite

Chiar e o nouă abordare de a privi lumea. Mă ia o stare de panică și îi spun că vreau să plec. Mă conduce până acasă.

Stau în pat cu fața în sus și încep să mă gândesc la evenimentele importante din viața mea, cele pe care mi le amintesc și care au avut o valoare emoțională. Încerc să-mi amintesc de câte ori m-am băgat pe proiectele altor looseri, și cum mereu m-am învârtit în același cerc de oameni.

Publicitate

Încerc să evaluez acțiunile pe care le-am făcut în timp, ca și efort depus, și să le compar cu rezultatele. Dezastru. Oare de ce am orbecăit prin viață atât de mult? Ce proastă sunt! Îmi fac o promisiune: să nu mai salvez lumea și să ard timpul cu tâmpenii. Gata cu Fanny cea naivă!

Ăsta nu e vrăjitorul, dar are un penaj asemănător. Fotografie de Richard Elzey via Flickr

A treia întâlnire. Sexul spiritual și implantul din ureche

Vrăjitorul mă abordează doar noaptea. Deocamdată îmi face bine intervenția lui, pentru că mă face să gândesc. Îmi povestește cum o fostă gagică vrea să se vadă cu el, iar o altă tipă, căreia i-a făcut vrăji ca să se distreze, e în limbă și-l caută în continuu. Doar că el nu mai știe cum să oprească vraja.

Înțeleg apropo-ul. Îi urez numai de bine și încerc să mă culc. Cum stau în pat, mă ia o stare de relaxare și excitație extremă. E foarte ciudat. Intru iar pe net și-mi scrie. El. De parcă ar fi știu exact momentul când am intrat. Mă invită la el iarăși ca să medităm și să facem o vrajă. Se oferă să mă ia din fața blocului. Deja simt, într-un mod ciudat, că mi-e dor de el și când îl văd mi se taie picioarele. Parcă-s o proastă de 15 ani, timidă și emoționată.

Îl iau de mână și mergem așa o stație. Plutesc. Ajungem la el și ne culcăm în pat să medităm. Nu știu cât durează meditația, dar ne dezbrăcam foarte repede. Senzațiile sunt amplificate de o sută de ori mai mult decât în mod normal, și asta fără alcool sau verde. Practic, tipul nu făcea mai nimic, dar eu fierbeam toată.

Publicitate

Citește și BDSM-ul nu-i ca-n filmele pentru corporatiste

După care începe un fel de circuit absolut al plăcerii. Fiecare pulsiune venită dinspre el se sparge parcă în celulele din corp care circulă peste tot și duc informația mai departe. Simt fiecare detaliu și nu sunt pe lsd.

Ajung întâmplător cu urechea pe urechea lui, în „pauza publicitară‟, și aud un sunet, ca un mecanism de ceas, care merge constant. Îl întreb ce e și-mi spune că nu știe, dar i-a mai spus o singură fată înainte că a auzit mecanismul. „Eu nu-l aud. O fi vreun implant. Nu știu. Extratereștrii mi-au spus că sunt unul de-al lor și că, la un moment dat, mă vor lua cu ei pe navă‟. Whatever.

Friend delete

Vorbim pe net, mă invită pe la el, dar nu pot ajunge. Când îl invit eu, nu poate el și, uite așa, îmi fac alte programe full-time. Cumva îl ignor fără să vreau, dar parcă nu se mai leagă pur și simplu nimic. Într-una din zile își cere scuze, iarăși, că m-a vrăjit: „Am făcut-o ca să mă placi. Altă variantă nu aveam. M-au ajutat spiritele, de asta m-ai simțit atât de intens. Îmi pare rău, dar să știi că acum te-am dezvrăjit. Nu mă simțeam bine pentru că te manipulam‟.

Eram ferm convinsă că m-am îndrăgostit pe bune. Insistă să ajung pe la el. După câteva zile, reușesc. Întârzii câteva ore și ajung un pic amețită. El mă așteaptă cu o față căzută. Seara e un eșec total. Îmi dau seama că e super boring, de fapt. Futaiul e o chestie sinistră. Parcă mi-aș trage-o cu un manechin cu față împietrită. Îmi spune că ăsta e sexul spiritual. Nu trebuie să ne murdărim cu energie animală, ci să o ridicăm la alt nivel. Dacă ăsta-i nivelul cel mai ridicat, mai bine mă călugăresc.

Publicitate

Citește și Am avut un testicul uriaș timp de doi ani și n-am spus nimănui

A doua zi îmi scrie pe WhatsApp: „Ești foarte murdară și josnică. Am simțit că m-ai înșelat. Cum ai putut să vii la mine de la altul? Ai stat toată ziua la el!‟. Eu rămân perplexă. Încerc să-i zic că astea-s căcaturi, dar mai rău fac. Omul e convins de adevărul lui. Argumentul: spiritele i-au spus, deci treaba e sigură. După care-mi dă delete friend.

Ignore friend

După două săptămâni, îmi dă telefon. „Cum te mai simți cu noul prieten?‟. Îi spun, iarăși, că nu-s cu nimeni. Se face că mă crede, apoi îmi scrie, iar, pe WhatsApp, că sunt josnică. Că el simte că intru în casele bărbaților în fiecare săptămână. Ceea ce e adevărat, doar că o fac pentru că prietenii mei cei mai buni sunt băieți. Fuck it! Deja mă obosește.

Îmi propune să ne vedem, iar, în seara cu pricina, se dă la fund. Îmi spune că e la o prietenă, să vadă un film. Vrea să-mi dea o lecție, doar că-i spun că mă bucur pentru el și asta îl enervează și mai tare. Îmi dă ignore friend.

Și uite așa s-a terminat cu sexul spiritual. Iar nava mamă, pe care m-a invitat să urc odată cu el, s-a dus pe pulă. Acum și-n pururea și-n vecii vecilor.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre sex:
Cel mai prost sex de care am avut parte
Am fost la un bar de sex oral din Bangkok, Tailanda
Ce am învățat despre sex, fără să fi făcut vreodată sex