De ce urăsc oamenii hipsterii

În fotografia de mai sus sunt eu și știu că arăt ca unul dintre primele rezultate pe care ți le dă Google când cauți cuvântul hipster. Îmi pare rău. Pur și simplu așa arăt eu. Și la fel arată mai mulți colegi și prieteni de-ai mei.

Recunosc că cel mai bine mă simt să umblu prin oraș cu barbă, ochelari și cămașă cadrilată, în timp ce ascultă muzică nouă, dar totuși, nu m-aș grăbi să-mi aplic eticheta de hipster. Pare să fie un cuvânt urât, iar oamenii îl folosesc de obicei să mă insulte.

Așadar, știind ceea ce știu despre termenul „hipster" – faptul că sunt unul, dacă te iei după obiceiurile mele de consumator, dar că nu-mi doresc să fiu numit așa – am devenit destul de curios să aflu ce îi enervează atât de mult pe oameni când se uită la mine.

Am contactat-o pe Zeynep Arsel, cercetătoare în domeniul consumului și al piețelor la Universitatea din Concordia. În 2010, Arsel a scris o lucrare influentă numită Demitologizarea practicilor de consum: Cum își protejează consumatorii investițiile identitare de miturile pieței, în care a explicat cum reacționează la etichetări diverse tipuri de consumatori – printre care și hipsterii – și cum îi etichetează ei pe alții, la rândul lor. M-am gândit că ea m-ar putea ajuta să înțeleg de ce urăște lumea hipsterii.

VICE: De ce urăsc toți non-hipsterii atât de mult hipsterii?
Zeynep Arsel: Stai puțin, nimeni nu e hipster. Niciunul dintre noi nu ne dorim să fim hipsteri. Chiar și atunci când arătăm ca un hipster.

În cazul acesta, ce e un hipster, de fapt?
Dacă mă întrebi cum percep marketerii hipsterul, de obicei se referă la o categorie nebuloasă de persoane care sunt descrise superficial ca fiind niște tineri urbani de douăzeci și ceva de ani, care încearcă să-și solidifice statutul și sunt la curent cu tot ce e ultimul răcnet.

Ok. Care e definiția hipsterului după tine?
Eu văd acest concept ca pe o mitologie în continuă dezvoltare, o idee imaginată – un stereotip - mai degrabă decât o categorie sociologică obiectivă. E un personaj în continuă schimbare, definit de părerea publicului. La un moment dat, a fost un public țintă precis care reprezenta contra-cultura, dar astăzi nu mai înseamnă mare lucru, pentru că i-am diluat sensul cu atâtea păreri diferite despre el. Până și New York Times a recunoscut că a folosit termenul de prea multe ori.

A fost o vreme în care termenul avea un înțeles clar? O epocă de aur a hipsterului?
Nu sunt sigură dacă a existat o epocă de aur, dar într-adevăr, pe vremuri era interpretat mult mai pozitiv. În anii '50, hipsterul era un rebel autentic împotriva culturii mainstream. Pe la jumătatea anilor '90, media a asociat hipsterii cu scena indie. Erau cool. Lucrurile s-au complicat pe la începutul anilor 2000, când a crescut frecvența cu care media vorbea despre hipsteri și s-a schimbat și conținutul discuției. Acesta a fost punctul de turnură, când a început fenomenul de ură împotriva lor.

Ai zice că ura de hipsteri e mai mult o obiecție la felul în care se îmbracă oamenii?
Nu cred că stereotipul ar trebui redus doar la stilul vestimentar. E un stil de viață mai complex. În plus, până și hainele convenționale au devenit un trend hipsteresc – normcore. Dar dacă o persoană are de obicei gusturi comerciale, mainstream, va scăpa de eticheta de hipster.

Și asta vrea toată lumea, nu? Pentru că termenul hipster are deja prea multe conotații negative.
Are mai multe conotații negative decât pozitive. Lucrarea mea pe acest subiect a acoperit percepțiile publice asupra hipsterului în ultimul deceniu și, chiar și atunci, deja era o categorie cu care lumea nu voia să fie asociată. N-am făcut o analiză sistematică a discursului public în ultimii cinci ani, dar aș fi surprinsă dacă lucrurile s-ar schimba în bine. Mai mult de atât, mi se pare că această categorie a devenit atât de nebuloasă și diluată și lipsită de conținut încât nu mai înseamnă nimic.

Ce se întâmplă când un termen e nebulos?
Orice persoană sub vârsta de 35 de ani care are niște curiozități culturale sau o tunsoare neobișnuită poate fi etichetat drept hipster. Problema cea mai mare cu acest stereotip e că percepția publicului vizavi de hipster reprezintă greșit, sau cel puțin trivializează interesele și motivele persoanelor care ar putea fi clasificate drept hipsteri.

Dar întrebarea e: de ce vrem să băgăm pe toată lumea într-o mare oală pe care scrie „hipsteri "?
Încercăm să înțelegem o realitate socială cu mai multe straturi și ne e mai ușor să înghesuim o generație întreagă într-o caricatură bidimensională, fără să ne mai străduim să-i înțelegem ambiguitățile, contradicțiile și complexitatea. Toți vrem să înțelegem lumea în care trăim, iar stereotipurile ne ajută să facem asta. Un țap ispășitor precum hipsterul ne oferă confirmări vizavi de propria noastră viață, pe care o considerăm autentică în comparație cu cea a poserilor. Ascultăm anumite trupe, bem o anumită bere și purtăm o anumită ținută din motivul potrivit, iar hipsterul nu face asta.

Așadar, cineva ar putea să-și bată joc de hipsteri când e cu prietenii, dar să nu refuze o bere Grolsch a doua zi?
Totul depinde de perspectivă și context și cred că ființele umane abia așteaptă să facă distincții simbolice. Acestea sunt mecanisme tacite de statut și diferențiere. Același set de haine poate fi interpretat ca fiind cool și non-hipsteresc sau pretențios și hipsteresc, în două contexte diferite.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Dacă nu te-ai săturat, citește mai multe despre hipsteri:
Fotografii cu petreceri de hipsteri din jurul lumii
Flyere din Web Club, de pe vremea când nu existau hipsteri
Întrebarea zilei: Ce este un hipster?
Întrebarea zilei: Cât de hipster e să fii normcore?