FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am stat de vorbă cu minori care au comis delicte în Brazilia

Am fost într-un Centru de Măsuri Socioeducative în Regim Deschis din São Paulo, unde vin minori care au fost privați de libertate.

Mă aflu de nouă luni în Brazilia și am fost de câteva ori într-un Centru de Măsuri Socioeducative în Regim Deschis din São Paulo, ca să cunosc băieții ce constituie una dintre cele mai controversate teme ale campaniei electorale din Brazilia: reducerea vârstei de răspundere penală, de la 18 la 16 ani și creșterea pedepselor pentru tinerii infractori. Am vorbit cu „minorii" despre visuri, dorințe, familie, pasiunea pentru funk sau pentru biserică.

Publicitate

Un puști de 18 ani bate cu putere în poarta unei case verde-crud din vestul orașului São Paulo. Trage cu ochiul prin gaura pe post de vizor din mijloc și mai bate o dată, ca pe ritm de funk. „Vin acum!", răspunde o voce fermă de femeie și coboară să-i deschidă. E una dintre educatoarele dintr-un centru ce primește 80 de minori care au fost privați de libertate și închiși în Fundação Casa (centru de reeducare pentru minori, în regim închis). Femeia îl așteaptă cu prăjitură, hârtii de semnat și răbdare să-i asculte grijile și planurile. E mulțumită să audă că băiatul s-a prezentat la ONG-ul la care prestează servicii în favoarea comunității, că a început munca și că e încântat de fiul lui de un an. „Nu te pierde încă o dată! Adu-ți aminte mereu de cei trei F: focus, forță, fé (credință)".

Alex* ia un scaun și se alătură workshop-ului de zmeie, pe care unul dintre educatori l-a pregătit pentru azi. „Cine a inventat zmeul?", îi întreabă pe cei cinci băieți prezenți. „Acolo, în China. E un film. Eu l-am văzut deja. E un film internațional", zice Alex și face un semn din sprânceana dungată. „Exact. Zmeul a apărut în China antică, se folosea în armată pentru semnalizare". „Gen la periferie, când se anunță că vine poliția", adaugă Danilo râzând. „Fiecare periferie e diferită".

De la zmeu, discuția se lansează la zbor, visuri, libertate și oprimare. Alex gesticulează cu bețele de lemn și hârtia colorată în mâini: „Mie îmi place să cânt funk, să improvizez pe loc. Mie îmi place să cânt realitatea, despre ce se întâmplă; eu vreau să vorbesc adevărul, frate. La sfarșitul anului mă duc la plajă și vreau să fac un video, vreau să fac muzica mea."

Publicitate

Ascultându-l, îmi amintesc de Tony*, un puști de 16 ani, pe care l-am cunoscut în prima zi în care am ajuns în centrul de reeducare în regim deschis. Când l-am întrebat care îi e cel mai mare vis, mi-a explicat filosofia lui, într-un mod foarte clar. „Eu vreau mult o motocicletă, dar nu pot să zic că ăsta e un vis. Asta e o dorință. Un vis ar fi să am o familie, copii, o casă. Când eram mai mic, aveam visul ăsta. Acum nu-l mai am. Drogurile mi-au schimbat mintea."

L-am întrebat pe João Clemente de Souza Neto, sociolog, specialist în această temă, care sunt factorii care îi determină pe tineri să comită delicte: „Sărăcia, inegalitatea socială, lipsa de afecțiune. El fură ca să garanteze dorința; visul, nu are cum: ăsta e un proiect de viață. Sunt copii cu o viață dură, tatăl e plecat de acasă. Când o persoană e privată de afecțiune, toată viața poate să îi fie dezorganizată."

În timp ce băieții construiesc zmeiele, David* citește în șoaptă niște exerciții de dicție. Are 15 ani și vrea să se facă predicator. I-ar mai plăcea să prezinte o emisiune de televiziune. Ar vorbi despre Dumnezeu. După ce a fost eliberat de la Fundação Casa, David s-a întors la Biserica Evanghelică. „Faptul că n-am tată e un obstacol. Toți prietenii mei au. Dacă l-aș vedea pentru prima dată, m-aș comporta la fel cu el, chiar dacă nu m-a crescut de mic. Cea care m-a crescut a fost mama mea, de una singură. Dar dacă l-aș vedea azi pe tata, l-aș îmbrățișa, l-aș pupa, aș uita de trecut și aș merge spre prezent. Prezentul ar fi acolo, nu? Cu el."

Publicitate

David a ajuns la Fundação, pentru că și el a vrut să-și satisfacă o dorință. „Mă gândeam să fac bani să-mi plătesc lucrurile mele, pentru că doar cu banii de la mama nu mergea. Pantaloni, niște teniși Adidas care sunt la modă, niște blugi, o bluză de firmă."

Îmi aduce aminte de Luís*, pe care l-am cunoscut într-o altă vizită și care mi-a explicat: „La periferie, tu valorezi ceea ce ai." Am încercat să-l completez și i-am zis "…ceea ce ai pe dinăuntru." Pe un ton prietenos, mi-a zis să stau la locul meu. „Nu, fetițo, pe afară. Tipele se uită la ce motocicletă ai, la telefon, la haine. Asta e Brazilia, lumea modernă." După, a făcut o floare dintr-un șervețel și a zis că voia să i-o dea unei fete. Luís mi-a povestit că trebuie să obțină totul repede, pentru că „schema" nu așteaptă.

Timpul petrecut în centrul cu regim închis, Fundação Casa, băieții nu îl contorizează în luni sau în săptămâni: zic numărul exact de zile în care au fost privați de libertate. Patruzeci și patru de zile. Bruno are mâinile unite și capul în pământ și e singurul care zice că a fost închis „o săptămână. Cel mai greu acolo înăuntru era să fac baie cu alți zece băieți în același timp". Ei povestesc că înăuntru au reguli la toate. Trebuie să meargă doar cu mâinile la spate, să ceară voie ca să vorbească și să nu se uite la nimeni.

Sociologul João Clemente de Souza Neto îmi zice care e treaba cu regimul ăsta. „În Fundação Casa, avem de-a face cu o pedagogie de umilință. Nicio ființă umană nu poate fi umilită. Acolo se întâmplă asta. Pedagogia de umilință construiește perversitatea. Propunerea ideologică și culturală e asemănătoare celei din lagărul de concentrare."

Pedro* povestește cum, dacă voia să meargă la baie noaptea, trebuia să ceară voie fără să se ridice din pat, gardienilor care păzeau camera în care dormea împreună cu  alți 70 de băieți.

„Chiar dacă Guvernul zice că Fundação Casa nu e o închisoare, este. 80% din băieți ajung acolo din cauza drogurilor. Pedeapsa e prea mare pentru ceea ce au făcut unii", consideră João Clemente de Souza Neto. În Centrul pentru Măsuri Socioeducative în Regim Deschis, educatorii creează un spațiu de dialog cu băieții. Încearcă să-i facă să-și revadă și să își reorganizeze viețile și îi ajută să-și găsească o profesie. Am plecat de acolo cu impresia că reducerea vârstei de răspundere penală la 16 ani ar face exact pe dos.

Mai citește despre minori:
Familiile de minori romi sunt foarte cuminți
Crime, sărăcie și minori în industria minieră a Albaniei
România este un paradis al pedofiliei
Un copil de 11 ani a dat în judecată Martorii lui Iehova