Zece ore de protest, cinci mii de oameni și trei corturi pentru Roșia Montană

Fotografii de Mircea Topoleanu

Mii de oameni au manifestat ieri pentru salvarea Roșiei Montane, după ce marțea trecută Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru începerea exploatării. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache mi-a spus că numărul oamenilor a fluctuat și o estimare a cifrei protestatarilor ar însemna dezinformare. Eu am auzit însă la un moment dat un jandarm pe stație care raporta peste cinci mii de oameni în marș de la Universitate către piața Romană.

Treaba a început de dimineață, din parcul Izvor, unde vreo 20 de persoane s-au adunat să facă bannere, pe mesele de ping-pong. Doamna gardian a parcului i-a acuzat isteric că distrug mobilierul urban și a chemat Poliția. Care a calmat-o.

Revoluția a început la ora 17 fix, ca orice revoluție, la fântâna de la Universitate. Remus Cernea sosise și el cu niște colegi de partid, dar în calitate de cetățean. Așa mi-a spus. Claudiu Crăciun, acest șef al instituției protestului, obsedat de organizare, era deja agățat de ceasul de aur și băga lozinici la portavoce pentru tot felul de oameni, de la mame cu copii de mână sau în burtă, la preoți, hipsteri și pensionari polițiști: „Uniți salvăm Roșia Montană”, „Vrem cultură, nu cianură”,  „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă“. Lumea aplauda și de sus o dronă inducea paranoia.

Fiecare se gătise de protest cum a știut mai bine. Ea mi-a spus: „M-am îmbrăcat așa ca manifest, dar și pentru că e duminică, zi de sărbătoare.” El venise din Ploiești. Mi-a explicat: „Roșia e România și nu vreau să ne otrăvească. Patru țări se îngrijorează pentru țara mea, numai ei nu.”

Unele doamne se machiaseră de luptă, iar domnii se accesorizaseră corespunzător: „Port șapca asta de la Veneția, ca să mă vadă Băsescu”.

Alții se limitaseră la niște artă, prilej cu care am aflat că au revenit tatuajele cu hena.

Englezul ăsta locuiește în România de șapte ani, lucrează la ambasadă, dar venise aici ca și cetățean. Mi-a spus: „Știu că se găsește mult aur la Roșia Montană, dar extracția lui cu cianuri ar însemna un dezastru economic și ecologic, fără ca măcar să beneficieze România.” L-am întrebat ce s-a întâmplat în UK în cazul cauzelor similare de mediu și mi-a tăiat-o scurt: „Guvernele fac ce vor.”

Ca o răzbunare la sentința englezului, Mihnea Blidariu urla la două portavoci, după ce Claudiu Crăciun a avut curajul să o lase pe-a lui din mână. „Am venit de la Cluj să transmit un mesaj de solidaritate pentru voi și de avertisment pentru Guvernul Ponta și Parlament. Am văzut oameni care scriu de multe ori pe rețele de socializare: unde sunt Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare? Dar vă întreb, câți dintre voi sunt Mircea, Vlad, Ștefan? De ce să nu facem noi istoria? Până când Bucureștiul mai acceptă minciuna? Ne-am săturat. Ajunge! Ajunge! Sau vă curge sânge!” Și toată lumea a început să scandeze ultimele sale cuvinte.

Tipul ăsta flutura de zor acest banner. L-am întrebat ce politicieni nu pot fi cumpărați și mi-a spus: „Din păcate niciunul. Eu am scris asta pentru că sper. E ca la matematică, e cazul ideal.”

Pe acest revoluționar îl cunosc de la protestele din decembrie. Dacă atunci purta pe cap o beretă de Che Guevara, acum avea atârnat la gât simbolul național al neatârnării, floarea de colț: „E icoana revoluționarilor. Eu sunt cel care s-a certat cu Mazăre la Constanța, de bou ce e. Peste două săptămâni o să vedeți un lanț uman.”  Am insistat să-mi spună de ce s-a certat cu primarul, dar tot ce-am putut să scot de la el a fost „am făcut scandal pe toate palierele”.

În timp ce la fântână se adunau din ce în ce mai mulți oameni, pe partea celalată această doamnă defila singură cu un microfon pe scările de la TNB, ca pe scena festivalului Mamaia, dar pe ritmuri de muzică folk. Vorbea cu tinerii de vizavi: „Nu știu dacă se aude acolo, frenezie mare! Suntem alături de voi!” Mi-a explicat că venise de la țară, pentru că este o susținătoare a cauzei revoluționarilor. S-ar fi dus pe partea ailaltă, dar acolo n-aveau curent pentru boxă și nu s-ar fi auzit minunatele voci ale lui Victor Socaciu și Tudor Gheorghe.

Pe drumul înapoi la fântână, în pasajul de la metrou m-am întânit cu acești colegi de protest. El, fost șef al serviciului cercetări penale IGP avea la gât un ecuson pe care și-l făcuse pentru protestele de anul trecut de la Universitate, pe care scria „Kilometrul 0”. Ea, fost medic, își prinsese tricolorul cu o icoană insignă a sfântului Anton, făcătorul de miracole. În timp ce ea îi explica fotografului că Raed Arafat este cel mai român dintre noi, el mă invita astăzi la TNB, ca să-mi arate icoana sa cu Maica Domnului cu trei mâini: „Cu două ia și cu una pedepsește”.

La protest era veselie. Tipii ăștia doi erau parte din Clown Army și făceau baloane cu iribal. Ea, Louisa Hoppe, care a venit anul ăsta pe biclă din Copenhaga până la Roșia Montană, mi-a spus: „Sunt din Germania, sărbătoresc protestul”. El este Paul Socol, actor și unul dintre cei mai importanți activiști din campanie.

Ăsta era protestatarul meu favorit. Era foarte sprinten. Cum s-a auzit în portavoce „Ocupați strada, nu mai stați ca la TNB”, cum a țâșnit printre jandarmi ca o căprioară. A cântat alături de toată lumea Deșteaptă-te române și, deși mi se pare o piesă nasoală, mi s-a făcut pielea de găină.

N-am înțeles deloc sloganurile „Libertate” și „Demisia”. Nu mă simțeam deloc prizonier și nici nu înțelegeam de a cui demisie vorbeau. Cel mai bun slogan a fost „Nu corporția face legislația.”

Dacă se nimerea să fii pe Magheru când a trecut puhoiul de lume, simțeai energia valului de oameni care te lua cu el. În mijlocul lor simțeam cum îmi pierd echilibrul. Strigau „Ieșiți din casă”, iar capete răzlețe se iveau la geamuri. Când am ajuns la Romană, nu vedeam capătul șirului înspre Universitate. Oamenii strigau: „Pentru Roșia Montană, ocupăm Piața Romană”, iar fotografii se suiau pe ce apucau, ca să prindă de sus un cadru cu puhoiul de lume.

Artiștii se purtau ca un canvas. This is Zanga.

Odată cu lăsarea întunericului, a ajuns și lumea la Guvern, pentru că duminica la ora 20, se știe, toți miniștrii sunt pe treabă. Poate de-asta strigau: „Doamne, avem un popor, fără negociator.” Ponta era la deschiderea festivalului George Enescu.

După vreo oră se zvonea că mergem la televiziune. Băiatul ăsta negocia traseul. Negociatorul îi spunea să aștepte, că se aranja cu oprirea traficului, dar el avea super debit: „Așa ne-a spus și Ponta să așteptăm anul trecut și noi am avut încredere în el și acum zice altceva. Nu e bună România, noi în șapte minute plecăm. Pierdem vremea aici. Poate credeți că sunteți la muncă și noi am venit să facem scandal, dar noi vrem să respirăm. La atâtea milioane de acid cianuric în atmosferă o să ajungă în toată țara. O să afecteze și țările vecine. Nu pot să cred că UDMR-ul e mai român și e împotriva proiectului”.  Așa am realizat că în meseria asta de negociator trebuie să asculți inert discursul supărat al protestatarilor, ca un sac de box care primește lovituri, astfel încât revolta să se canalizeze pe el și nu în stradă. Probabil în timpul ăsta jandarmul se gândea la altceva, pentru că o tanti i-a zis: „V-ați gândt la viitorul copiiilor dumneavoastră?”, iar el a răspuns surprins: „În ce sens?”

Dacă n-a mers cu traseul la televiziune, la un moment dat au încercat să ocupe Guvernul. S-au împins în jandarmi, care au dat cu spray cu piper, astfel încât au căzut toți panicați și au ocupat doar o parte din carosabil.

Cum nu le-a ieșit nici asta, au luat-o înapoi spre Universitate, unde îi aștepta alt șir de jandarmi, atenți să nu intre pe carosabil mai mult de un sens.

Ca să evite o ciocnire cu forțele de ordine, s-au pus toți în cur, au scos sticlele de apă goale în care au băgat monezi și-au început să facă zgomot.

Pentru că scandau de șase ore, li s-a făcut foame. Chioșcul ăsta de la Universitate, pe care nici nu l-am văzut până acum, a vândut tot. Încă o dovadă că un protest bine targetat chiar ajută la redresarea economiei, măcar pentru unii.

Ăsta este Tică, student la design în Copenhaga, care vine anual la Fân Fest cu bicla, peste două mii de kilometri. Acum sosise din Constanța, de la protestul pentru Roșia de-acolo. Părea mai odihnit decât oricare protestar leșinat de oboseală.

Deși toată lumea se resimțea, nimeni nu abandona. Ba chiar s-au instalat și vreo trei corturi.

Tipul cu chitara compunea versuri pe moment despre Roșia pe melodia English man in New York. Și cel cu fluierul se pricepea, dar n-am văzut niciun șarpe ieșind de nicăieri.

Tripul s-a terminat pe la trei dimineața, când Claudiu Crăciun a luat portavocea, a mulțumit celor rămași și i-a rugat să mergă acasă. De parcă el ne invitase la protestul lui. Oamenii, printre care unii sosiți din Constanța și Timișoara ca să stea toată noaptea, l-au huiduit și i-au strigat: „Trădătorule”. Dar după au plecat toți. Cel mai rău la protestul ăsta mi-a părut că nu mi-am adus și eu pătura de dalmațian.

Anterior: Era să iau bătaie de la angajații RMGC

Restul articolelor despre Roșia Montană