Am vorbit cu cei trei prizonieri care au făcut o sută de zile de greva foamei la Guantamo Bay

Pe șapte februarie, 2013, a avut loc o dispută în penitenciarul Guantanamo Bay după ce gardienii au căutat ​Coranuri. Pentru următoarele două zile, deținuții au mâncat toată hrana pe care o aveau la dispoziție, inclusiv chestii expirate de două ani, și după ce-au terminat toate rațiile, au început o grevă a foamei. Anul trecut mulți deținuți au ajuns chiar la o sută de zile de grevă împotriva modului în care sunt tratați, iar din cei 166 de pușcăriași de la Guantanamo, 102 au participat la grevă și 30 au fost hrăniți forțat.

Autoritățile de la penitenciar și-au revizuit​ politica operațională ca să poată lega greviștii de scaun, înainte să le pună măști pe față și să le insereze tuburi prin nas până în stomac ca să-i hrănească forțat timp de două ore. În ciuda acestor eforturi, unii prizonieri au ajuns la greutăți de aproape 40 de kilog​rame.

S-a încercat de mai multe ori pedepsirea și convingerea deținuților să renunțe la greva foamei. Conform lui ​Shaker Aamer (ultimul cetățean britanic din Guantanamo), gardienii au privat deținuții de somn și au introdus o practică nouă în care, în loc să le încătușeze mâinile și picioarele și să-i împingă din spate, ei îi țin într-un fel de harnașamente de câini și-i târăsc ca pe niște animale.

Aamer este unul dintre cei 86 de deținuți care au primit ordinul de eliberare, dar au rămas închiși acolo. Lucru care, conform lui Clive Stafford Smith, un avocat care reprezintă deținuții din penitenciar, este complet irațional. „Orice închisoare, chiar și una în cea mai despotică dictatură nu ar trebui să aibă 86 din cei 166 (52%) din prizonieri eliberați oficial, dar nu și fizic, " mi-a explicat el. „Obama nu a arătat voința politică să facă ceea ce trebuie. "

Stafford Smith mi-a oferit mărturii de la trei greviști ai foamei ca să înțelegem mai bine cum este în tabăra de detenție cubaneză pe care președintele Obama a promis c-o va închide în 20​09.

Shaker ​Aamer este un rezident permanent în Marea Britanie. Aamer era voluntar într-o organizație caritabilă islamică din Kabul în 2001, când a fost arestat eronat, torturat și deportat în Guantanamo Bay. El a fost marcat pentru eliberare acum cinci ani, dar rămâne închis până în zilele noastre. Când a vorbit cu noi, el slăbise 15 kilograme.

Aamer a vorbit despre „extragerile forțate din celule" (FCE), un eufemism pentru momentele în care Forța de Intervenție Rapidă extrage prizonierii din celule lor. Aceste „proceduri" au loc aproape întotdeauna la ora rugăciunii, ceea ce este cam insultător. Pe lângă asta, aici e vorba de Guantanamo, unde deținuții vin din școala brutalității, nu cea a sensibilității. La un moment dat, echipa de intervenția a exercitat atâta forță asupra unui deținut, încât acesta a rămas inconștient în spital timp de patru zile.

Deși știu că deținuții se înfometează, ofițerii întreprind operațiuni FCE ca să-i hrănească. „Îmi făceau un FCE la ora 14 ca să-mi dea prânzul," explică Aamer. „Ei nu voiau să ia prânzul de acolo. Mi-l lăsau până la cină." I se făceau FCE-uri și pentru apă. „Timp de trei zile, dacă spun că vreau apă, ei fac un FCE doar ca să-mi dea apă." Lui Aamer i s-au refuzat mai multe obiecte, inclusiv unele comandate din motive medicale și a rămas zece zile fără periuță de dinți. Ceea ce pare o restricție inutilă pentru cineva care refuză să mănânce.

Când își descrie experiența cu hrănirea forțată, Aamer se tot referă la „Placă", un lucru descris de Stafford Smith ca „o targă lungă folosită de ofițeri ca să transfere deținuții dintr-o celulă-n alta involuntar, pentru a fi hrăniți forțat." El adaugă că „era mai bine când foloseau placa, decât ce folosesc acum, adică iau deținuții de brațe și picioare și-i târăsc."

Aamer se chinuie să explice tortura psihologică prin care trece în timpul înfometării și reținerii pentru o infracțiune pe care n-a comis-o: „Încerc să adorm cât mai devreme. Așa simt că tocmai am murit."

Nabil Nadjar​ab este un algerian, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța. El s-a mutat recent în Londra, dar i s-a părut prea mare costul vieții și s-a mutat în Afghanistan, unde a auzit că este mai ușor să trăiască „fără acte." După atentatele de pe 11 septembrie, el a crezut că, fiind un arab străin, va fi depistat și ucis de cei din Alianța N​ordi​că, un front militar antitaliban.

Nadjarab a fugit în munți, unde a fost descoperit și capturat. În 2007, după șase ani, Comisia Administrativă de Eliberare a decis că Nabil nu era un „soldat inamic," iar interogatorii americani i-au și spus c-a fost confundat cu altcineva.

La finele lui martie, Nadjarab a pierdut 20 de kilograme după o grevă a foamei de zece săptămâni. El mi-a explicat că „pe 22 martie, am fost hrănit forțat prima dată. De atunci, am fost hrănit forțat de două ori pe zi, zi de zi. Hrănirea cu tubul este nenaturală și te face să simți că trupul tău nu e real. Te pun într-un scaun, asta îmi amintește de un scaun electric. Picioarele, brațele și umerii tăi sunt imobilizate. Dacă refuzi să-i lași să-ți bage tubul, îți dau capul pe spate (e foarte riscant), pentru că dacă tubul intră pe calea greșită, fluidul îți ajunge în plămâni. Știu de unii care au făcut infecții nazale. Acum au tuburile alea în nas permanent. "

„Problema adevărată aici", explică Stafford Smith, „este că SUA hrănește oamenii forțat într-un mod gratuit de dureros ca să-i oblige să înceteze protestul. Așa că americanii au modificat procedurile ca să le facă greva mai „puțin convenabilă". Una din schimbări a fost să introducă tuburi mai mari. A doua a fost să scoată și să introducă tuburile la fiecare hrănire, în loc să le lase acolo permanent. Asta adaugă la chinuri. Apoi folosesc un scaun pentru hrănire pe care lasă prizonierii acolo ore întregi. Toate astea fac parte dintr-o procedură medicală care, conform Organizației Mondi​al​e a Sănătății, nu este etică și este pur și simplu o formă de tortură.

Pentru Nadjarab, greva foamei nu este doar un act de protest, dar este și o soluție pentru o situație imposibilă. „Nu mai pot să rămân aici," spunea el. „Sunt terminat. Deci mă sacrific. "

Conform rapoa​rtelor, marocanul Younus Chekkouri este unul dintre cei mai benevoli prizonieri deținuți la Guantanamo. După ce și-a părăsit casa din Pakistan în anii 90, el s-a mutat des din motive financiare și s-a stabilit în Kabul, unde a lucrat la o organizație caritabilă marocană. După 11 septembrie, Chekkouri a fugit prin Jalalabad și a fost oprit la granița pakistaneză unde ofițerii arestau oamenii de origine arabică în masă. După ce-a fost arestat, a fost trimis într-o închisoare pakistaneză, apoi la Guantanamo.

După ultimul deceniu, Chekkouri a primit o singură pedeapsă disciplinară. A intrat în greva foamei, după ce gardienii i-au umblat prin celulă și l-au lăsat fără „obiecte de confort" care fuseseră aprobate de autoritățile penitenciarului. Un prieten de-al său a slăbit până la 60 de kilograme, iar fața sa s-a făcut albastră din roșie și a fost aproape de moarte.

Lui Chekkouri i se dă Metamucil, un supliment de fibre. „Când îl mănânc, mi se pare cea mai gustoasă mâncare din lume," a explicat el. Dar dieta forțată a lui Chekkouri este îngrijorătoare pentru nutriționiști, care văd acest supliment de fibre ca ceva care nu lasă corpul să absoarbă minerale importante. Chekkouri spune că se trezește din vise în care își imaginează că are în față „grămezi mari de mâncare"

Luna trecută, a scris un semn la fereastră: „Sunați la 112, mi-e foame." Și altul pe care scria „SOS".

***

Faptul că atâția oameni mor de foame în acest loc nu pare să aibă un impact asupra deciziilor politice legate de penitenciar. „Greva foamei a atras atenția lui Obama", ne-a explicat Stafford Smith. „E misiunea noastră să ne asigurăm că lumea nu uită de acești oameni, care vor doar să li se respecte drepturile. E o ipocrizie notabilă că America a felicitat oameni din Iran și Birmania care au făcut greva foamei pentru drepturile lor.

„Lumea uită de 800-1000 de ani de experiență. Aceste lucruri sunt legate de politica de frică și dușmănie pe care SUA o promovează față de musulmani și este ceva emulat de toată lumea. Sper că putem să trecem peste această fază în drumul spre niște drepturi ale omului permanente."

Traducere: Mihai Popescu

Citește mai multe despre închisoarea Guantamo Bay:
​Tabără din care s-a inspirat închisoarea​ Guantanamo ​Guantanamo: Golful cen​zurii ​Guantanamo: Golful fă​ră ieșire