Capitaliștii sunt niște umflați care fumează trabucuri

Regimul comunist încerca să prostească oamenii în față și băga la greu propagandă pentru a le arăta cât de bine e la noi și cât de rău e afară. Propaganda anti-Occidentală, sau anti-imperialistă, cum le plăcea să o numească, făcea parte din aportul României la Războiul Rece, în care cele două tabere n-au mobilizat doar dictatori din lumea a treia, spioni și agenți de influență, ci și graficieni care s-au bătut în postere și caricaturi. Am descoperit, recent, două astfel de albume, din anii '50.

Primul, intitulat, bineînțeles, Caricaturi anti-imperialiste, aparține colecționarului și ex-publicitarului Florian Ciobanu și este semnat de artistul armean Cik Damadian. Unele desene sunt însoțite de versuri compuse de Dan Deșliu, un poet proletcultist care a pus serios umărul la propagandă prin anii 50.

Versurile sunt de un infantilism ușor tembel, niște epigrame de doi lei bune de umplut, vorba lui Vanghelie, „almanahe", „să citească dracu'" clasa muncitoare. Cred că și Damadian și Deșliu s-au simțit tare isteți că au băgat, într-un desen și patru strofe, atâtea aluzii: propagandă de la radiouri occidentale, manipularea diasporei de către capitaliști, ipocrizia foștilor burgheji și moșieri care, de fapt, nu de dorul țării plângeau, ci de dorul averilor care deveniseră ale poporului.

Alte versuri pline de simțire, extrase parcă de la epigramiști ambulanți, care te freacă la ridiche prin baruri să le cumperi creațiile.

Vigilenților denunțători ai capitalismului nu le scapa nimic. Există tema șomajului, care era mai rău ca ciuma și, oficial, inexistent în România.

Există tema exploatării omului de către om – exploatatul fiind, ia uite ce frumos e zis, „flămândul cu ochii triști".

Există tema artiștilor care, în loc să se axeze pe descrieri cât mai realiste ale muncitorimii și luptei de clasă, îndrăznesc să picteze abstract și – vai! – să își vândă lucrările:

Imperialiștii sunt amenințați tot timpul de criza economică și de căderea burselor.

Cu toate astea, își cheltuie banii pentru a se înarma.

Bineînțeles că, nici economic, nici militar, imperialiștii nu au vreo șansă împotriva socialiștilor.

În cele din urmă, comunismul va învinge.

Capitaliștii erau stereotipizați ca niște tipi umflați, cu pălăriile pe cap și trabucuri în colțul gurii, obsedați de bani și puși pe gâlceavă, fie că era vorba de certuri între americani și britanici (era perioada când Imperiul Britanic pierdea din influență în lumea a treia, iar locul lui era luat de noua putere, Statele Unite) sau de scandal între aliații din NATO.

Temele astea apar aproape identice în cel de-al doilea album, primit cadou de Gheorghe Gheorghiu Dej din partea Comitetului Atifascist German din R.P.R, când a împlinit 50 de ani și pus la dispoziție de Muzeul Național de Istorie a României. Avem și aici tema americanilor care își fraieresc aliații.

O țintă nouă este liderul iugoslav Tito, care, deși conducea tot un regim comunist, de când se certase cu Stalin, era considerat un trădător de către întregul bloc de est.

Cea mai relevantă pentru ce se întâmpla în România atunci este caricatura asta din stânga, cu un burghezo-moșier și un țaran chiabur, prezentați ca spioni ai marelui adversar: americanii. Ăștia erau dușmanii de clasă, care supseseră sângele poporului, și, pe deasupra, mai erau și agenți ai imperialismului. Gândește-te la toți oamenii care au înfundat pușcăriile și au făcut muncă silnică la canal, cărora statul le-a confiscat tot ce aveau – afaceri, case, pământuri. Intelectuali, afaceriști mai mici sau mai mari, țărani mai avuți, partizani ai partidelor politice istorice: toți au fost încadrați în câteva stereotipuri, burghezo-moșieri, chiaburi, legionari, etc. către care a fost asmuțită ura muncitorimii. Iar pe americanii care îi susțineau, aveau să îi aștepte baionete bine ascuțite, gata să le fie înfipte în cur ca în caricatura din dreapta.

Ideea asta a caricaturilor anti-imperialiste a venit tot de la ruși, ca mai tot ceea ce avea legătură cu comunismul. Paul Nistor, cercetător la Institutul de Istorie A.D. Xenopol al Academiei Române, scrie despre un adevărat Război Rece al caricaturilor, în care Bucureștiul a jucat cum a cântat Moscova. De altfel, în caricaturile sovietice găsim aceleași tipuri și stereotipii: capitalistul obez fumător de trabuc, obsedat de bani, înarmat până în dinți și ipocrizia americană față de aliatul britanic etc.

Mai citește despre propagandă:
Am vorbit cu un politolog rus anti-Putin despre propagandă Propaganda de război a lui Hezbollah - Partea 1 Am fost într-un tur de presă bizar la Moscova și m-au intoxicat cu propagandă