FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ce ar putea să facă 400 de teroriști ai Statului Islamic infiltrați în Europa

Ar fi bine să ne obișnuim cu ideea că atacuri teroriste vor tot avea loc în Europa.

Fotografie de Day Donaldson, via Flickr

Statul Islamic ar fi reușit să strecoare în Europa 400 de jihadiști care au misiunea de a lansa atacuri teroriste când li se va părea oportun, scrie Associated Press.

Dacă informația se confirmă, statele europene ar putea să se confrunte, în perioada următoare, cu un adevărat val de atacuri, iar consecințele acestora ar putea fi devastatoare: pierderi de vieți omenești, costuri uriașe, paralizarea unor capitale europene, reacții tot mai virulente împotriva musulmanilor din Europa ceea ce ar putea crea condițiile pentru ca extremiștii să găsească noi recruți.

Publicitate

Adică exact ceea ce visează Statul Islamic.

Jihadiștii infiltrați în Europa ar putea lansa peste o sută de atacuri

Atacurile lansate de jihadiști în ultimul an arată că nu trebuie mult pentru a provoca panică și a paraliza un oraș întreg – sau chiar o națiune – zile întregi. Franța a fost sub teroare timp de trei zile, în ianuarie anul trecut, după ce doi teroriști au masacrat redacția de la Charlie Hebdo și un al treilea a deschis focul în mai multe locuri din oraș. Trei teroriști.

În noiembrie, tot la Paris, au fost vreo zece teroriști – șapte care au fost uciși chiar în acea zi și încă vreo câțiva care au scăpat. Organizarea atentatelor de la Paris se pare că i-a costat pe jihadiști în jur de 7 500 de dolari, însă au reușit să paralizeze Parisul și Bruxellesul și să cauzeze costuri de peste un miliard de euro generate de măsurile de securitate sporite luate de autoritățile franceze și belgiene.

Citește și: De fiecare dată când înjuri musulmanii, ajuți Statul Islamic

La atentatele de la Bruxelles, din 22 martie, au participat trei-cinci oameni. Tiparul ăsta se menține și dacă te uiți pe alte atacuri lansate în ultimul an, în afara Europei de jihadiști ai Statului Islamic sau ai unor grupări afiliate rețelei Al Qaida. Un calcul simplu îți arată că, în condițiile la care la un atac bine pregătit, care vizează unul sau mai multe obiective, participă între trei și zece jihadiști, cei 400 de teroriști despre care vorbesc sursele Associated Press ar putea lansa, în Europa, între 40 și o sută și ceva de atacuri.

Publicitate

Iar asta este enorm, gândește-te la ce s-a întâmplat după doar trei operațiuni majore ale jihadiștilor. Aici nu vorbim de așa numiți „lupi singuratici", care nu au cine știe ce pregătire și lovesc la întâmplare, putând fi eliminați repede, ci de tipi care au fost antrenați luni de zile în tabere din Siria exact pentru așa ceva.

Statul Islamic vrea să terorizeze întreaga Europă pentru a câștiga noi adepți

Captură foto de Karl-Ludwig Poggemann, via Flickr

Într-un editorial publicat, la scurt timp după atacul de la Charlie Hebdo, în revista în engleză a Statului Islamic, Dabiq, gruparea jihadistă se lăuda cu efectul provocat de acesta. Dabiq scria că, deși teroriștii de la Charlie Hebdo au ucis mult mai puțini oameni decât cei care atacaseră anterior în Europa – Madrid 2004, Londra 2005 – teroarea pe care au răspândit-o a fost mult mai mare. Să nu-ți închipui că jihadiștii ăștia sunt niște analfabeți fanatici care se ascund prin deșert și habar n-au ce se întâmplă în lume.

Tipii – sau cel puțin o parte dintre ei, cei care se ocupă cu propaganda și cu luarea deciziilor – sunt foarte conectați la ce se întâmplă în lume. Știu exact că un atac terorist duce la instaurarea unui climat de panică, la pierderi economice, dar și la o creștere a popularității partidelor extremiste, anti-imigrație din Europa și este exact ceea ce își doresc. Cu cât vei vedea mai multe atacuri – verbale sau chiar și fizice – împotriva comunității musulmane, cu atât cresc șansele ca unii dintre membrii acesteia să reacționeze radicalizându-se, ceea ce înseamnă că numărul de potențiali adepți ai jihadiștilor crește. Este ca un bulgăre care se rostogolește până când, speră jihadiștii, nu va mai putea fi oprit.

Publicitate

Un scenariu de coșmar pentru Europa – dar ideal pentru extremiști – ar fi cel care apare într-un film american din 1998, The Siege, în care, în urma unui val de atacuri teroriste, populația musulmană din New York este adunată și trimisă în lagăre. Celor din Statul Islamic nu le pasă că actele lor sunt condamnate de majoritatea musulmanilor sau că reacția la atacurile teroriste ar putea să afecteze civili musulmani nevinovați: ei sunt interesați doar de cei care le împărtășesc ideologia și pe care îi pot atrage de partea lor.


Urmărește documentarul VICE despre Statul Islamic


Gruparea are o viziune apocaliptică și împarte lumea în două tabere: ei și ceilalți. Toți ceilalți pot fi uciși, indiferent cărei religii îi aparțin în mod oficial, pentru că sunt priviți ca necredincioși sau apostați. Iar dacă, atunci când sunt uciși ceilalți, mor și jihadiștii, nu este nicio problemă – vor ajunge în Paradis unde îi așteaptă 72 de fecioare „cu ochii asemenea mărgăritarelor aprinse și sânii împliniți‟.

Problema radicalismului musulman nu poate fi rezolvată decât pe termen lung

Fotografie de Magharebia, via Flickr

Nu cred că este cazul să te panichezi mai mult decât este cazul că mâine va bubui ceva lângă tine când ești la o bere, te pregătești să iei trenul sau mergi la un concert. Posibilitatea există, da, însă până la urmă vorbim doar de o mână de oameni. Este greu de crezut că, și în cazul în care sursele celor de la Associated Press au dreptate și în Europa chiar sunt 400 de jihadiști antrenați în Siria, toți cei 400 vor reuși să lanseze atacuri.

Publicitate

Până la urmă, lupta împotriva terorismului este o prioritate a serviciilor, care monitorizează câți jihadiști pot, forțele de securitate sunt în alertă și chiar și populația este mult mai atentă, ceea ce înseamnă că dacă observă ceva în neregulă o să anunțe. În plus, după cum a demonstrat Israelul, care a reușit să elimine practic riscul atentatelor sinucigașe pe teritoriul său, există o grămadă de măsuri de siguranță suplimentare care pot fi luate.

Citește și: Iată cum produce Statul Islamic copii soldați

Asta nu înseamnă că, în viitorul previzibil, nu vor continua să apară extremiști atât în Europa cât și în lumea musulmană și că aceștia nu vor încerca să comită în continuare atacuri. Indiferent cât de strictă va fi supravegherea, cât de multe măsuri de securitate vor fi luate, unii dintre extremiști vor reuși – pur și simplu este imposibil să monitorizezi totul și să aperi totul, întotdeauna se vor găsi așa numite „soft-targets."

Marea problemă este că, în multe din țările europene din care provin jihadiști, mai ales Franța și Belgia, o bună parte din populația musulmană nu a reușit să se integreze. Băieții trăiesc izolați în comunitățile lor, șomajul este foarte ridicat în rândul tinerilor, șansele de a atinge și ei prosperitatea europeană – care i-ar ajuta și să înțeleagă valorile europene – sunt limitate. Simțindu-se în afara sistemului, îl atacă.

Să nu-ți închipui că sunt foarte mult – doar 0,04% dintre musulmanii europeni s-ar fi alăturat Statului Islamic sau ar fi simpatizanți ai grupării. Procentul este nesemnificativ dacă te raportezi la populație, însă numărul e uriaș dacă te gândești cât de devastator poate fi un atac lansat de doar trei oameni.

Publicitate

Una dintre principalele cauze ale succesului radicalismului musulman este cea socială. Asta nici măcar nu se limitează la Europa – același lucru s-a întâmplat și în lumea arabă. Acum 50 – 60 de ani, cei care se simțeau excluși s-au îndreptat către ideologia de stânga, promovată de mișcări gen partidul Baath, și care a fost îmbrățișată de tipi gen Saddam Hussein, în Irak, Hafez al-Assad în Siria, Ghaddafi în Libia și alții.

Citește și: Ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar învinge?

Stânga s-a dovedit, însă, a fi falimentară, regimurile reformiste de acum 50 de ani s-au transformat în tiranii, iar problemele sociale nu au fost rezolvate, astfel încât mulți tineri care voiau să schimbe ceva s-au îndreptat către moschee, unde au fost radicalizați. Soluția, așadar, vine, ca de obicei, din prosperitate și din integrarea celor care se simt excluși.

De asta spune Dan Alexe, care trăiește de ani buni în Bruxelles, că, pentru a trece peste această alienare a musulmanilor este nevoie de o generație. Și asta dacă vor demarate, imediat, programe de incluziune.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre Statul Islamic și terorism:
De ce își doresc jihadiștii arme de distrugere în masă și ce-ar face cu ele
De ce nu vrea nimeni să fie pace în Orientul Mijlociu
Statul Islamic amenință România, dar asta nu înseamnă că jihadiștii vor da năvală aici