JURNAL. 16 decembrie 1989, Timișoara. Așa a început sfârșitul Ce fac comuniștii români la 25 de ani de la Revoluție Cum era să mor de două ori la Revoluția din 89
Ăsta e un iac de bronz primit de Ceauşescu de la Mao Tse-Tung, liderul chinez. Iacul este un simbol al fertilităţii în cultura chineză. Probabil că Mao o fi zis că Nicolae are nevoie de ajutor după ce a văzut-o pe Leana.
Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu. Placheta asta făcută în stilul monedelor romane e complet diferită faţă de stilul vremii. Se pare că A.D.I. se credea o mică Agrippina când îşi dădea singură premii.
Ediţia asta din TIME Magazine a apărut odată cu venirea la putere a lui Ceauşescu. Ceaşcă arată puţin prăjit pe copertă, dar roşeaţa sovietică din ochii lui a fost o previziune destul de bună pentru prima parte a regimului.
Ce, doar pentru că n-aveau mâncare înseamnă că nu fumau? Totuşi gestul de a scruma peste proletarul care se luptă să toarne cu 300 % peste planul cincinal e un pic netovărăşesc.
Pentru voi e un stilou obişnuit. Pentru Ceauşescu e un cadou de la Împăratul Japoniei. Gunoiul unui om e cadoul diplomatic banal al altuia.
Doamnelor, v-aţi săturat să folosiţi săpunuri cu o sutime cremă hidrantă? Dacă vreţi să aveţi mâinile unor femei care considerau cuvântul „tractoristă” un compliment, încercaţi Pygmalion, circa 1960.
Covorul ăsta de trei pe trei metri trebuia să decoreze Casa Poporului. Ceaşcă probabil a renunţat la idee după ce şi-a dat seama că membri ai Adunării Naţionale şi invitaţii străini urmau să-i calce pe faţă.
Nu, nu e un preş de uşă sovietic. E un steag al Pionierilor, de prin anii 60, înainte să se enerveze Ceauşescu pe URSS şi să-i taie pe Lenin şi pe Stalin din afişe.
Un alt artist român obligat să-şi prostitueze arta pentru regim. Tabloul lui Jeand David, Rafinărie, arată faptul că arta Republicii Socialiste România nu ierta pe nimeni, nici măcar pe cubişti.
Iată încă o ediţie din Time Magazine, de data asta cu Ana Pauker, această femeie de fier a propagandei ieftine şi proaste. Nu degeaba o fac ăştia cotoroanţă în subtitlul de pe copertă.
Televiziunile ne abuzează cu enunţul: „Pentru sănătatea dumneavoastră consumaţi fructe şi legume zilnic.” Pe vremuri campaniile de PR măcăr îţi şi promiteau o siluetă frumoasă, deşi eu zic că se menţinea mai uşor prin înfometare.
Pentru că Leana se săturase de toţi liderii comunişti care-i dădeau cadouri banale, ea s-a dus în Africa unde ştiu băieţii că tot ce vrea o femeie e o blană. Chit că a trebuit să jupoaie un leopard ca s-o facă.
La o privire superficială arată ca vazele florale ale bunicii, dar, după ce afli că e dintr-o serie limitată destinată liderilor comunişti şi că e placată cu aur coloidal, îţi vine s-o întrebi pe mamaie dacă nu cumva era membră de partid.
„Muncitorii dau ţării o nouă hidrocentrală.” Vesel afişul, veselă informaţia. Păcat că nu intră în poză şi ăia care săpau Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Dacă Lenuţa vrea să fie Agrippina, atunci şi Niculae poate fi Caligula. E de observat că medalionul lui Ceauşescu e mai simplu realizat decât al neveste-sii. Săracul n-a apucat să se facă academician doctor şi inginer, că l-au ciuruit.
Când eşti nevastă de dictator nu prea te jenează să foloseşti o faţă de masă făcută din blănurile a opt pui de tigru cusute împreună. Femeia asta a pustiit Africa de animale.
Undeva acolo, mic, în mijlocul pozei, e Ceaşcă care pune prima cărămidă la fundaţia Casei Poporului. Pe fundal este una dintre bisericile care urmează să scape de demolare, dar doar după ce-o s-o împrejmuiască vreo cinci blocuri.
Insigna de stahanovist o câştigai numai după ce le spuneai reporterilor de la Scînteia că ai umplut singur cinci silozuri de grâu cu o roabă şi un măgar şchiop.
Pentru că pe vremuri nu era nevoie să faci reclame cu copaci în care cresc peşti şi cai vopsiţi ca zebre, pentru a convinge străinii să vină pe litoralul românesc.
Un bun exemplu pentru faptul că pe vremea aia exista un loc de muncă pentru oricine. Ce dacă ajungea cu plămânul negru de la fumul de cărbuni în cinci ani? Noi muncim, nu gândim.
E bine că încercau să facă ideea de măşti de siguranţă haioasă pentru doamnele din uzine. Nu degeaba s-au pensionat toate medical din cauza intoxicaţiilor şi mor în prezent cu pensii de 400 de lei.
Pentru că nimic nu sugerează mai bine un congres monoton cu discursuri scrise în limbă de lemn de nişte politruci obezi, la costume, decât un disc masiv de bronz cu utilaje agricole şi sonde de petrol.