Niște creștini cool te convertesc cu tricouri cu imprimeuri aztece și mixuri hip-hop

Tinerii și Dumnezeu nu se prea înțeleg. Probabil se înțelegeau mai bine pe vremuri, când preoții băgau în ei frica de Dumnezeu cu ajutorul unor picturi uriașe înspăimântătoare, nuiele de mesteacăn și mângâieri punitive. Dar apoi lucrurile au mers prea departe; mângâierile s-au transformat în futut și statul a fost nevoit să intervină. Rămas fără pipăielile punitive, creștinismul n-a știut încotro să se îndrepte și, confuz, s-a trezit că face rap prin cluburi și sponsorizează trupe de rock evanghelic. Dar căcatul ăsta a funcționat la americani, nu și la tinerii britanici cinici.

Dar oare se va schimba chestia asta? Alaltăieri, în timpul unei călătorii pe internet din click în click, din alea pe care le începi pe un site de bârfe și le termini pe un forum dubios, m-am trezit pe site-ul Alpha Course.

Mă holbam pe site și nu-mi venea să cred, mă gândeam că am încurcat tab-urile și am dat peste o nouă linie de haine de hipsteri de pe HypeBeast. Fotografiile frumoase, măsuța de lemn adorabilă, cafeaua, totul aducea a agenție creativă, nu a armată a Domnului.

Fotografiile din revistă nu prea păreau rupte din scripturi, ci de pe un blog de street-style. Oamenii pun la fel de mare preț pe fotografie ca pe teologie. Mai că mă așteptam să-l văd pe o pagină și pe Terry Richardson.

Bineînțeles, titlul „Un altfel de lider” sună puțin religios, dar numai dacă știi despre ce fel de revistă e vorba.

Pe site apare la greu tipul ăsta. Da, poate pare genul de lucrare pentru un producător misterios de bass din UK, dar de fapt e așezat lângă o lucrare care se cheamă „Arhitectura unei întrebări”. Lucrarea nu e făcută de tipul din fotografii, ci de cineva pe nume Tim May, care arată așa și pare să fie creierul din spatele acestei reinvenții din secolul XXI. Și anume, folosește modele pentru a înviora niște texte care se presupune că ar trebui să ne dea de gândit și care conține pasaje de genul:

„Întrebările care-mi domină experiența depășesc rapid materialul. E nevoie de mai mult decât de descrierea calităților potasiului sau a structurii moleculare ale unei frunze pentru a da un răspuns profund.”

Am dat click pe acest link din fotografia de mai sus și vă asigur că tânărul Dan nu e vreun Kirkegaard. Pur și simplu se întreabă dacă există o viață de apoi, așa cum l-ai întreba pe unul pe stradă dacă există vreo sală de fitness în apropiere. Întrebările nu sunt întrebări pe care oamenii și le pun lor înșiși, ci întrebări pe care vor ca tu să le pui revistei Alpha Course, ca ei să-ți poată trimite un pliant cu răspunsurile la ele. (Surpriză, răspunsul la toate întrebările e Dumnezeu).

Iar „povestea” lui Dan nu e nicio poveste, evident, ci un instrument promoțional pentru Alpha Course. Și ce e greșit la asta? Propaganda e un instrument de bază al convertirii, iar evangheliștii de la Alpha sunt foarte pricepuți la asta. Chestia cea mai amuzantă e faptul că ce contează aici nu e Dan sau povestea lui, ci tricoul și tunsoarea lui. Presupun că Dan a fost făcut să arate ca fratele mai mare din trupa Disclosure pentru că Alpha vrea să atragă persoanele cărora le place Disclosure.

Ceea ce e necinstit pe două fronturi: În primul rând, pentru că după ce ai spus secole la rând că superficialitatea nu e ok, e cam de căcat să te folosești de ea ca să-ți vinzi religia. Și în al doilea rând, Alpha Course nu sunt niște tipi cosmopoliți cool, sunt o organizație creștină al cărei șef crede că homosexualitatea e o opțiune și care îl admiră pe minunatul Tony Blair. După cum vedeți, Dan se preface că ar fi unul de-al nostru, când e în mod clar unul de-al lor.

În fine, nu e vreo mare descoperire faptul că creștinii au alte opinii despre gay decât noi ceilalți. Dar știți ce e mare chestie, în schimb? Că după ani de zile de strădanii, creștinii au reușit să prindă din urma cultura tinerilor. Au ajuns să facă până și un mixtape. Unul pe care apare și rapperul Chance. Bineînțeles că are și Alt-J, dar e totuși un site creștin, nu ne așteptam la vreun mix Night Slugs sau la piese Ace Hood.

Bine, poate sunt cu doi-trei ani în urmă cu iconografia chillwave și focusul cețos, dar nu mai sunt așa varză ca aici, nu? Mă întreb cine a fost în spatele mișcării ăsteia. Poate un graphic designer care a luat prea multă coca și l-a descoperit pe Dumnezeu într-un trip prost? Poate o să vedem tot mai multe chestii de genul ăsta: creativi care realizează cât de goală le e existența fără Dumnezeu și se canalizează pe tâmpenii de genul ăsta.

Ia uite, ce înduioșător. Au scos la înaintare și un skateboard.

Ca să pună capac, au chiar și o aplicație. Pe fundalul unui beat pe genul DJ Premier, o voce prietenoasă explică frumos cum aplicația e pentru atragerea unor alpha noi și pentru discuții informale pe tema marilor întrebări care ne bântuie existența. Aspectul de social media e unul ciudat – adică e clar că o să le ții predici doar celor deja convertiți. Dacă Jesus ar fi pe zonă în ziua de azi, sigur ar fi genul pasionat mai mult de Twitter decât de Facebook – o persoană care vrea să-și transmită mesajul la cât mai mulți oameni posibil. Ca Owen Jones sau Olly Riley. Dar Alpha au adoptat metoda Facebook, ceea ce pare să le contrazică mesajul evanghelic.

Un tip care răspândește mult vorba despre ei e Judah Smith, cel mai cool creștin. Așa că redacția Alpha Life au scris principalul editorial al revistei despre el.

Smith e faimos, în primul rând, pentru că are aprobarea lui Justin Bieber, ceea ce explică parțial cei 250 000 de followeri, și e cea mai strălucitoare lumină a bisericii în căutare de minți noi. E gălăgios, se îmbracă ca într-o scenetă proastă de pe YouTube despre Williamsburg, vorbește ca o combinație între Riff Raff și Forrest Gump și are un spectacol numit „Jesus is bringing sexy back”. E un fel de Russel Howard dogmatic.

Am sentimentul că o să aibă o carieră care se va sfârși cu un scandal sau va deveni foarte puternic. Doar fanii Bieber sunt fix genul care merg pe încredere oarbă.

Dar deși e amuzant să râzi de încercările creștinilor de la Alpha de a se infiltra prin generația Boiler Room, asta nu dezvăluie prea multe despre biserică în sine. Creștinismul, ca doctrină, trebuie să recruteze încontinuu, iar metodele sale se vor schimba mereu odată cu vremurile. Și-au dat și ei seama că cea mai bună metodă în momentul de față sunt mixurile muzicale, ochelarii mari și fotografiile alb-negru melancolice. Acum zece ani aveau treabă cu puștanii emo; peste zece ani vor găsi altă cultură. E cumva sinistru, dar așa operează religiile – se adaptează lumii în care există. Altfel încă ar arde oameni pe rug.

Partea cea mai îngrijorătoare e cât de ușor e să pari cool în ziua de azi, din moment ce până și creștinii – în mod tradițional, cei mai puțin cool oameni de pe Pământ – au avut o încercare destul de reușită. Coolness-ul se obține atât de ușor online în ziua de azi. Există un kit de care poate dispune toată lumea – ai nevoie doar de HypeBeast, de Instagram        și destulă cultură muzicală cât să fi auzit de Chance the Rapper.

Cu riscul de a părea un boșorog împuțit, eu eram de părere că, pe vremuri, creștinii n-aveau nicio șansă să se apropie de cultura tinerilor. Au mai fost câțiva rapperi cu adidași Air Max și câteva trupe creștine de indie cu Converși, dar – per total – cultura tinerilor era atât de lipsită de Dumnezeu încât n-aveau cum să se atingă de ea. Curentele erau prea nișate, muzica era prea dură, iar tinerii se opuneau mult prea tare religiei. Au încercat creștinii să pară interesanți, dar n-au reușit să răzbată.

Chestia asta se reflectă negativ asupra noastră, a tuturor. Suntem generația ale cărei icoane sunt bloggerii fashion superficiali și ai cărui tineri au un comportament care poate fi imitat cu ușurință de creștini. Chiar că a venit sfârșitul lumii.

Urmăriți-l pe Clive pe Twitter: @thugclive

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:
Define: Hipster
Dubioşenii divine pictate pe biserici româneşti
Cică iar e timpul pentru nişte glume cu hipsteri