Urăsc toate lucrurile care ţin de „barosăneală", ca să folosesc o expresie virală pe placul iubitorilor de Versace. Şi când e vorba de mers în vacanţă, încerc cu atât mai mult să mă feresc de locurile în care ţi se promite că vei deveni una cu luxul. Le ştii: resorturi cu multe spre foarte multe stele, complexuri turistice în numele cărora se sacrifică păduri şi plaje sălbatice, nebunii de o opulenţă dubioasă, pe care puţini şi le permit oricum, dar la a căror spoială artificială mă bucur că nici nu jinduiesc prea mult.

Sunt sigură că toate aceste adunături de hoteluri, piscine, SPA-uri şi retreaturi de vară au clienţii lor. Altfel cum ar fi ajuns Antalya atât de populară printre amatorii de mâncat, stat cu burta la soare pe şezlong, dormit şi iar mâncat, într-un ciclu nesfârşit de leneveală aproape de camera de hotel, un scenariu în care plaja nu este inclusă?

N-am fost niciodată în Antalya, dar am experimentat ceva asemănător la bulgari, într-una dintre staţiunile lor ridicate de nemţi, acolo unde am stat la un hotel cu multe stele şi la fel de multe facilităţi.

Cu ce-am rămas din toată povestea asta cu vacanţa la lux? Cu regretul că n-am ales să merg mai degrabă cu cortul, departe de civilizaţie.

E drept că nici în cort nu te simţi chiar ca-n paradis, mai ales când ai bafta să plouă, tune şi fulgere, tocmai când te-ai găsit tu să campezi liniştit, când insecte de mărimi şocante decid că se simt ca acasă pe sacul tău de dormit sau când te trezeşti că eşti una cu marea, dacă se întâmplă să-ţi aşezi cortul prea aproape de mal, pe undeva pe la Vamă. Dar, chiar şi-aşa, am găsit câteva motive pentru care l-aş prefera luxului din resorturi, presupunând că mi-aş permite să dau 300-400 de lei pe noapte, pentru a dormi în puf.

Ok, stai în resort, dar nu te obligă nimeni să-ţi petreci tot timpul acolo. Numai că cei care vând astfel de destinaţii de vacanţă pe asta mizează. Chiar dacă accesul la multele piscine pentru un hotel de la malul mării este inclus în preţ, gazdele te îmbie să încerci şi SPA-ul cu saună şi masaj, şi sala de fitness, şi terenul de tenis, şi cinele cu seri tematice, animatori şi cântăcioşi, să stai şi să cheltuieşti, cu alte cuvinte, pe lângă casă.

Iar dacă vrei să explorezi zona, chiar nu ai motive, căci resortul îţi propune plaja lui privată, cu şezlonguri şi beach baruri care vin, evident, la pachet cu o muzică idioată.

Cortul îţi propune doar nisip, mare, pescăruşii, și alte chestii romantice, plus zgâlțâiala vecinilor, din cortul de vizazi.

În vacanţă, poţi să-ţi împachetezi casa de câte ori te saturi de un loc şi s-o aşezi în raiul pe care îl descoperi în campingul vecin. Sau, dacă eşti genul mai aventuros şi nu-ţi plac îngrădirile, pe o plajă mai puţin explorată şi lipsită de şezlonguri, paturi şi toate chestiile alea care te împiedică să le faci cunoştinţă tălpilor tale cu nisipul.

Niciun hotel din lume nu-ţi poate garanta priveliştea pe care ţi-o poţi alege tu singur, când te aşezi cu cortul în locurile alea în care răsăriturile şi apusurile se întâmplă chiar sub ochii tăi, fără să te dai jos din pat, cum ar veni.

Asta ca să n-o dau în poezii despre cât de aproape poţi fi de stele, cât de frumos îţi pot gâdila urechile cântecele greierilor sau cât de bogată va deveni colecţia ta de melci lipiţi de pereţii cortului, până dimineaţa.

Principalii susţinători ai hotelurilor cu de toate sunt familiile cu copii, pe motiv că acolo cei mici nu se plictisesc şi găsesc ei ceva să-i ţină ocupaţi pe ăia mici, ca să nu le mai dea bătăi de cap ălora mari. Resorturile au simţit că asta este coarda sensibilă pe care trebuie să o atingă, aşa că sloganul lor e cu ţintă precisă: „Noi îţi distrăm ţâncii!".

Ideea lor de distracţie e ca ăla micu' să se bălăcească în piscină până i se încreţeşte pielea, în timp ce babacii îl păzesc de pe şezlong, consumând, bineînţeles, încontinuu de la bar, ca toată lumea să fie mulţumită. Şi nu ştiu care este răul cel mai mare: că puştii sunt încurajaţi să facă joace într-un bazin cu apă tratată cu clor sau că buzunarul tău se goleşte fără să apuci să vezi prea mult din împrejurimi şi fără ca puştiul tău să afle cum miroase marea.

Nu ştiu când s-a demodat obiceiul de a face castele de nisip pe plajă sau de a căra apă din mare cu găletuşa.

Şi pentru că tot vine vorba de bani, nu trebuie neglijat deloc acest aspect. Tot răsfăţul, serviciile, gâdilatul la tăpi, barosăneala propusă nu fac cât îţi cer ei să plăteşti. Te-oi simţi tu ca un prinţ, dar pentru asta plăteşti ca un rege. Înainte să te fure peisajul şi să visezi la instructori de înot la bustul gol care îţi fac vânt cu frunza de palmier (sunt o tipă, aşa că înțelegi), mai fă-ţi o dată calculul şi vezi ce primeşti cu adevărat de banii ăştia.

Cazarea de aproape o sută de euro se rezumă, de obicei, la o cameră obişnuită de hotel mai curăţică, dacă vorbim de litoralul românesc, dar nimic fancy. Dacă ai noroc, poţi primi una cu privelişte spre mare, deşi plaja e îndeajuns de departe încât să-ţi pui pofta în cui şi să nu visezi ca briza să-ţi gâdile nările, dimineaţa la cafea.

Dar poţi avea ghinionul să primeşti camera aia cu panoramă nasoală, spre parcare sau spre terenul viran din spatele compexului, de multe ori plin de moloz şi alte acareturi care îţi dau de înţeles că oaza ta turistică s-a ridicat în grabă şi s-a dat în folosinţă înainte să fie pe deplin terminată.

În plus, chiar dacă tu ai înţeles din pliantul turistic că o să ai parte de saună, jacuzzi şi maseur personal, realitatea de pe teren poate fi puţin diferită. În sensul că toate astea sunt la dispoziţia ta… dacă le plăteşti. Şi nici nu mai e cazul să vorbim de mâncare. Dacă asta e inclusă în preţ, pensiune completă cum ar veni, te vei simţi ca un arestat la domiciliu, care va face ture între plajă şi hotel de trei ori pe zi, ca să nu rateze orele în care se servesc cele trei mese. Şi când te gândeşti cât te-au costat, chiar vrei să mănânci de toţi banii.

Mult mai simplu pentru buzunarul tău este să dai ăştia trei-patru sute de lei pe un cort ţeapăn, cu care să mergi peste tot, timp de zece ani, dacă nu chiar mai mult.

Imaginează-ţi o plajă pustie, undeva într-un sat ca 23 August, Tuzla sau oricare din Deltă, în care să ajungi să te doară urechile de atâta linişte şi calm, şi compară imaginea asta cu cea a unei săli de mese sau a piscinei pline cu părinţi şi copii, dintr-un resort de lux. Mă rog, poate e ceva cu mine, dar atunci când plec într-o vacanţă, vreau să mă rup de vacarmul şi nebunia de acasă, să fiu doar cu mine însămi sau cu natura, mă rog ai înţeles ideea.

Cortul îţi dă exact libertatea asta, de a campa acolo unde nu crezi că te va face cineva cu nervii, departe de ăia cu smartphone în slipi, de iubitele lor care vin la plajă cu poşete, de muzica cu low IQ de la barurile de pe plajă, de jetski-uri şi de tot ce înseamnă ideea de complex turistic.

Şi chiar dacă amicii tăi iubitori de highlife te vor privi ca pe un ciudat antisocial sau ca pe un sectant ce salută soarele în fiecare dimineaţă în timp ce cântă Hale Krishna, nu e nimic în neregulă cu tine. Asta dacă nu eşti, într-adevăr, un sectant care salută soarele în fiecare dimineaţă, în timp ce cântă Hale Krishna.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Vama Veche:
Vama Veche e un Paradis
Vama Veche se transformă într-un oraș fantomă al nostalgiilor, în fiecare iarnă
Ţi se pare că s-a stricat Vama Veche pentru că te-ai stricat tu