FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Bolile mintale te lasă lefter

Pe persoanele cu probleme mintale nu le împiedică nimic să se înglodeze în datorii.

Ilustrație de Marta Parszeniew

N-a fost niciodată mai ușor să cheltui bani ca în ziua de azi. Nici n-apuci să pui mâna pe niște bani gheață că deja ți-ai tocat toți banii prin câteva atingeri cu cardul contactless, prin câteva cumpărături pe Amazon și o cursă cu Uber noaptea târziu.

Unul câte unul, pașii dintre tine și datorii sunt erodați de crearea unui sistem de circulație „fără obstacole" a banilor. E un dezastru pentru oamenii care au probleme cu banii. Îi îmbolnăvește pe oameni și apoi îi face pe bolnavi și mai săraci.

Publicitate

Deja am ajuns să înțelegem destul de bine legătura dintre bani și sănătatea mintală. „Sănătatea mintală cronică îi sărăcește pe oameni pentru că înseamnă că își pot pierde jobul și că vor depinde de ajutoare", a zis profesoara Dame Til Wykes, specialistă în psihoze la Kins College din Londra. „Iar discriminarea scade șansele de a-ți găsi alt job."

„Din cauză că majoritatea persoanelor cu probleme de sănătate mintală sunt mai sărace, nu au economiile necesare sau mijloacele pentru a face față fluctuației finanțelor, ceea ce duce la un ciclu vicios al pierderilor. Dacă nu-i faci față, intri în datorii. Se întâmplă foarte des", a zis ea. Iar un sistem fără obstacole te face să cazi și mai ușor în acest ciclu.

Leah suferă de tulburare bipolară și scrie un blog despre bani și sănătatea mintală. Când a adunat datorii prea mari, a fost nevoită să se mute cu mama ei. Alții n-au fost așa de norocoși. „Dacă treci printr-o perioadă dificilă, problemele astea te pot copleși, a zis ea. E greu să plătești chiria și consultațiile la doctor. Oamenii trebuie să se zbată ca să obțină ajutoare. "

Consecințele pot fi fatale. În luna iulie 2015, Joshua Jones , un tânăr de 23 de ani, s-a sinucis după ce n-a mai făcut față datoriilor acumulate din pariuri online. Academicienii au estimat că au existat o mie de sinucideri în plus și între treizeci și patruzeci de mii de tentative de sinucidere în plus între 2008 și 2010 după criza financiară, asociate cu condițiile de austeritate, șomajul și datoriile.

Publicitate

Acum aflăm că banii și sănătatea mintală sunt legate în mai multe moduri diferite. Un studiu la care au participat cinci mii de persoane, întocmit de Money and Mental Health Policy Institute a descoperit că 93 de procente dintre persoanele care au afirmat că au probleme de sănătate mintală au zis că obișnuiesc să cheltuie mai mulți bani când trec prin perioade proaste cu sănătatea mintală.

Citește și: Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale

Alte 88 de procente au zis că sunt în urmă cu facturile, iar optzeci de procente au zis că shopping-ul online îi face să cheltuie mai mult.

Există mai multe tipuri de cheltuială asociate cu sănătatea mintală. Cea mai evidentă e cheltuiala maniacală, care îi poate afecta pe cei care sunt bipolari sau au schimbări de stare. „Eu cheltuiam p grămadă în magazine caritabile sau pe lucruri exotice", a zis Leah. „De exemplu, îmi luam pălării și ochelari interesanți, deși n-aveam casă și stăteam cu părinții. Îmi luam chiar și pantofi cu două numere mai mari. "

Alții cumpără pentru că sunt deprimați și se consolează cu lucruri noi. Dan, poet, se confrunta cu obstacole mari în magazine când suferea de depresie severă. „Stăteam în magazin, tremuram, mă îndreptam spre ușă și apoi mă întorceam înapoi ", a zis el. „Mă luptam cu sentimentul ăsta zile în șir, dar îmi rămânea în minte vocea care mă îndemna să cumpăr. Și vidul. "

Cei care suferă de stres post-traumatic au o atitudine nihilistă în privința banilor. Îi cheltuie pentru că tranzacția sau viața în sine li se par lipsite de importanță. Cercetătorii de la Institut au vorbit cu un bărbat a cărui fiică și-a dat demisia de la job și și-a făcut o grămadă de datorii online pentru că avea impresia că oricum vine sfârșitul lumii.

Publicitate

Înainte existau bariere umane ca să nu se întâmple chestia asta. „Dacă te duceai la bancă și spuneai că vrei un împrumut de 50 000 de lire și ei te întrebau de ce și tu le spuneai că vine sfârșitul lumii, atunci erai considerat în incapacitate de plată și nu primeai banii", a zis Polly Mackenzie, directoarea Institutului. „Dar dacă faci asta online, nimeni nu va ști și nu vor exista dovezi rezonabile. "

Cadourile sau cheltuielile făcute pentru alții sunt un alt mod de a-ți crește valoarea socială când ești într-o stare proastă. Lee, consultant de software, a zis că le cumpăra prietenilor cadouri scumpe ca să se convingă că are o viață bună. „Voiam să-i fac să-și imagineze că-mi permit să-i scot la restaurante scumpe pentru că mă simțeam singur ", a zis el.

A știut că are o problemă când s-a trezit în Paris, de mai multe ori, în 2004. „Am cheltuit 2 700 de lire în două zile. Nici măcar n-am făcut poze. "

Au mai trecut trei ani până când Lee să fie diagnosticat cu tulburare bipolară. Acum doi ani și jumătate, a fost declarat falimentar, cu datorii de treizeci de mii de lire și fără prietenii de la care împrumutase mulți bani și pe care îi mințise de-a lungul anilor. „Am fost ușurat când am fost declarat în faliment. Uitasem cum e să dormi liniștit ", a zis el.

Citește și: Tineri din întreaga lume îţi explică cum au ajuns datornici și săraci

Dependenții cheltuie bani ca să-și întrețină dependențele. Dar și jocurile și pariurile online au eliminat barierele umane care împiedicau persoanele cu probleme de sănătate mintală să cheltuie bani aiurea. Profesorul Til își amintește de un caz dinainte de site-urile cu pariuri online în care saloanele de pariuri nu-i mai permiteau accesul unuia dintre pacienții ei pentru că știau că are probleme de sănătate mintală. „Acum nu mai există nimeni care să te oprească să pariezi online. "

Publicitate

Există și organizații care susțin persoanele cu probleme. StepChange, o organizație caritabilă, l-a ghidat pe Lee după ce acesta a dat faliment. Și alte organizații, precum Citizen 's Advice Bureau, Sane and Mind, oferă consiliere. Dar ce i-a ajutat pe Lee și pe Leah, chiar dinainte să fie diagnosticați cu probleme mintale, a fost un fel de limită – ca pragul pe care îl impun băncile când pleci în străinătate fără să le anunți.

Institutul de Finanțe și Sănătate Mintală a fost înființat de expertul financiar Martin Lewis, care încearcă să readucă în vigoare unele bariere umane de pe vremuri. Martin a zis că băncile ar trebui să ofere metode prin care să ajute oamenii să-și controleze banii, de exemplu prin utilizarea unor prieteni de încredere sau prin autorizarea băncii să le suspende contul în cazul unor retrageri de sume mari.

„Nu vrem ca băncile să ofere opțiuni speciale pentru persoanele cu probleme mintale – vrem mai mult control care să ajute oamenii să-și gestioneze finanțele în perioadele dificile", a zis el.

Atât Leah, cât și Lee au zis că astfel de controale i-ar fi ajutat în perioadele dificile. Lee nu s-ar mai fi trezit în Paris de atâtea ori în 2004 și nici n-ar fi stat treaz noaptea de grijă. Leah nu și-ar fi aruncat pe fereastră economiile și n-ar mai fi fost nevoită să se mute cu mama ei. Lor și multor altor persoane cu probleme asemănătoare lor nu le-ar strica niște obstacole ca pe vremuri.

Urmărește-o pe Hazel pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre sănătatea mintală pe VICE:
Care e legătura dintre sănătatea mintală și terorism
Hormonii feminini îţi pot da sănătatea mintală peste cap
Ce efecte au drogurile recreaţionale asupra sănătății mintale?