Musulmanii nu trebuie să-și ceară scuze pentru atacul de la Charlie Hebdo

Dacă un străin îți ordonă să-ți ceri scuze pentru ceva ce n-ai făcut, ce i-ai spune? Îmi imaginez că majoritatea i-am spune să nu mai fie așa agresiv, să ne lase în pace și să-și găsească adevăratul vinovatul, pentru că ăsta e cel mai blând mod de a aborda pe cineva care nu înțelege un lucru.

Așa că mi se pare ciudat că mulți utilizatori de pe internet par să le ceară musulmanilor de peste tot din lume să-și asume cele întâmplate miercuri.

Reacțiile impulsive și ignorante referitoare la atac au fost eclipsate de inițiativa organizației Britain First care se folosește de atac ca să se dea mari, de exemplu, sau Farage care profită de atrocitate să demonstreze că multiculturalismul e rău – erau totuși și multe editoriale și jurnaliști care au oferit răspunsuri argumentate și profunde. Însă la baza acestor articole, o groază de comentatori non-musulmani au susținut că musulmanii ar trebui să iasă pe străzi și să se învinuiască pentru atacuri, să accepte vina islamului.

„De ce nu-și fac vocile auzite acei «musulmani moderați»?" au întrebat ei. „Când ar trebui să ne așteptăm la un răspuns de la «religia păcii»?"

Mă scuzați dacă-mi scapă ceva, dar chiar nu înțeleg logica lor.

Nici nu se pune problema să nu simt compasiune pentru victime și familiile lor. Dar să mi se ordone să cer iertare pentru acțiunile unor extremiști, pentru că se întâmplă să fiu musulman, e ca și cum aș cere iertare pentru greșelile de scriere ale altui jurnalist.

Teroriștii barbari care se descriu ca fiind musulmani nu au nicio treabă cu mine, credințele mele, sufletul meu sau persoana mea. Să-mi cer scuze pentru crimele lor odioase nu prea are sens pentru mine, când n-am nimic în comun cu ei și nu înțeleg nimic din modul în care interpretează ei islamul. De ce ar trebui să-mi asum păcatele altuia? Păcate pe care nici nu le înțeleg?

Particip la marșul de solidaritate nu pentru că e datoria mea să arăt lumii că musulmanii nu sprijină criminalii și teroriștii, ci pentru că sunt o ființă umană și empatizez cu cei care au fost răniți. Voi vorbi despre credința mea și voi încerca să înlătur îndoielile, dar în afară de asta sunt la fel de legat de extremiștii ăștia cum „patriotul" nu are probleme să facă diferența între islam și islamismul violent din ascunzătoarea sa.

Când EDL (English Defence League) au ținut demonstrații în orașul meu, n-am privit niciodată situația ca și cum britanicii nerasiști albi ar fi trebuit să facă un marș pentru iertare. Nu a fost nevoie să-și ceară scuze pentru acțiunile fanaticilor, pentru că ei nu sunt așa. Aș aprecia dacă activiștii și-ar exprima opoziția față de rasism? Desigur – apreciez toate demersurile umanitare. Dar recunosc că asta poate fi obținut fără scuze care nu servesc la nimic altceva decât să-i împace pe cei care nu înțeleg nimic.

Mai mult, nu vreau ca nimeni să asocieze modul meu de înțelegere a islamului pașnic cu acțiunile extremiștilor, iar faptul că cer iertare pentru ele ar crea o conexiune între ei și mine. Nu vreau să am niciun tip de legătură cu un grup de monștri, exact cum nu vreau să-mi mănânc prânzul lângă un căcat de câine. Am dreptul și abilitatea să iau distanță, și asta și voi face. Să-mi cer scuze ar însemna să-mi asum responsabilitatea, să accept că islamul, după cum înțeleg majoritatea musulmanilor, are vreo legătură cu omorâtul unor jurnaliști nevinovați. Nu cred că are, și nici un alt musulman care apreciază valoarea unei vieți umane și respectă învățăturile pașnice ale profelului Muhammad.

Mulți musulmani și grupări islamiste condamnă atacul. Îl condamn și eu, nu doar ca musulman, ci ca o soră a oricui crede în sfințenia vieții umane. Și dacă mergem pe premisa asta, ar însemna că întreaga populație a planetei ar trebui să ceară iertare pentru evenimentele de la birourile Charlie Hebdo.

Mă enervează faptul că bătrânii musulmani, care-și trăiesc viața exact ca tine (poate cu puțin mai multă rugăciune) trebuie să spună mereu celorlalți că sunt oameni buni.

Musulmanii nevinovați care nu cer iertare pentru crimele islamiștilor extremiști nu sunt indiferenți. Suntem învățați să fim buni, să iertăm și să fim sinceri. De asemenea credem în puterea rugăciunii pașnice și poate d-aia mulți părem tăcuți la suprafață.

Dar majoritatea musulmanilor din lume – oameni ca părinții mei pensionari și bunica mea cu frică de Dumnezeu – se roagă pentru toate victimele, familiile lor și viitor.

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre atacul terorist:
Tu cât de Charlie eşti? Cei mai cunoscuți satiriști europeni răspund la masacrul din redacția Charlie Hebdo O scurtă istorie a controverselor și violențelor care au lovit Charlie Hebdo