FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Câțiva oameni mi-au explicat motivele pentru care și-au înșelat partenerii

Practic, toți ne-am înșelat partenerii sau măcar ne-am gândit serios să facem asta. Am întrebat câțiva oameni de ce au făcut-o.
Fotografie de Howl via Stocksy

Practic, toți ne-am înșelat partenerii sau măcar ne-am gândit serios să facem asta. Am întrebat câțiva oameni de ce au făcut-o.

Am înșelat și am fost înșelată. De fapt, cred că mi-am înșelat fiecare iubit pe care l-am avut, în afară de soțul meu. Sunt o persoană oribilă. Sau poate că nu. Poate sunt ca voi toți.

Chestia cu înșelatul e că n-ar exista fără amenințarea de a fi prins. Trădătorii se simt de căcat pentru că știu că i-au făcut rău unei persoane la care țin din niște nevoi egoiste și penibile. Dar abia atunci când ești prins înțelegi ce nașpa ai fost. Există numeroși terapeuți sexuali și poliamoriști care susțin că monogamia e invazivă și mincinoasă – lucru evidențiat de numărul imens de persoane care înșeală. Dar dacă e un concept atât de ridicol, de ce suntem încă atrași de el? Cum reușesc rațele să se împerecheze și să rămână împreună pe viață?

Publicitate

Eu una am urmat mereu același tipar. Întotdeauna mi-am înșelat iubitul actual cu fostul, de obicei doar ca să-mi dovedesc că fostul e încă atras de mine sau cine știe din ce altă nesiguranță de-a mea. Îmi amintesc cum am fost prinsă când iubitul meu a citit un sms de la fostul meu în timp ce dormeam. Nimic nu se compară cu sentimentul de a fi trezită la 5 dimineața de un iubit îndurerat și gelos care tocmai a aflat că te-ai culcat cu fostul.

Știam că un alt iubit mă înșelase. (Sinceră să fiu, și eu îl înșelasem cu profesorul meu, dar crede-mă, a meritat-o.) În ciuda propriei infidelități, după ce am aflat, l-am sedus pe iubitul meu și l-am legat de pat. În timp ce făceam asta, i-am țintuit brațele de perete și i-am zis: „Știu că te-ai futut cu tipa aia." I-a murit erecția instant.

Ce să mai vorbim, toți am înșelat, ne-am gândit să înșelăm sau am fost înșelați. Eu știu de ce am făcut-o, dar am vrut să aflu de ce au simțit și alții nevoia să facă asta.

Mike* Am avut o relație de douăzeci și cinci de ani și jumătate din ea am fost căsătoriți. Ea stătea acasă, eu mergeam la muncă. Am avut niște tipare profunde, disfuncționale, pe termen lung: vinovăție, pastile, ură de sine și refugiat în muncă să uităm de probleme. După ce al doilea nostru copil a plecat la facultate, am vrut să ies din căsnicie, dar ea mi-a zis: „O să mor dacă mă părăsești." N-am părăsit-o, dar am intrat pe internet și mi-am găsit vreo cinci amante. A fost o nebunie. Una dintre ele avea patruzeci și ceva de ani. Am dezvoltat imediat o relație de tip dominant-submisivă pe care ea a aprofundat-o din ce în ce mai tare. Apoi a mai fost puștoaica tatuată de douăzeci de ani, obsedată de literatura franceză și de James Joyce, căreia i-am plătit taxele de facultate. (Când am vrut să mă despart de ea, m-a amenințat că îi trimite soției mele toată corespondența noastră.)

Publicitate

După șase luni de traume maritale, am ajuns cu soția mea la terapie de cuplu. Ea a vrut să știe toate identitățile femeilor cu care am înșelat-o. N-am mai putut dormi de luni de zile pentru că știam că stă trează și vânează urme pe conturile mele de pe rețelele sociale. Mă uram, simțeam cum mă îmbolnăvesc, luam antidepresive, mergeam la întâlniri pentru dependenții de sex și făceam teste la poligraf. Până la urmă am ajuns să fiu epuizat de acest ciclu toxic și am cerut divorțul. Acum suntem despărțiți de șase luni.

Sadie

Din păcate, da, am înșelat într-o relație și nu doar o singură dată. De fiecare dată îmi înșel iubitul cu același tip, convinsă fiind că o să vrea să fie din nou cu mine. A fost prima mea dragoste și cred că n-am reușit să trec niciodată peste asta.

Kimberly

Ieșeam cu tipul ăsta de vreo doi ani. Spre finalul relației, devenise foarte posesiv, manipulator și abuziv. Avea câteva fetișuri pe care mă tot obliga să i le satisfac. De exemplu, îi plăceau femeile obeze și îl excita ideea de a hrăni o femeie până devine obeză. Dacă spuneam nu, refuza să se culce cu mine ; în schimb, se uita la filme porno în fața mea și se masturba. Era oribil.

La o petrecere, eram destul de beată și luasem speed și îi povesteam unui prieten despre situația asta – și el era beat și drogat. Am ajuns să ne-o tragem. Când am ajuns acasă a doua zi, mi-am strâns toate lucrurile, i-am zis iubitului ce se întâmplase și am pelcat acasă la ai mei. De acolo, lucrurile au luat-o și mai razna. M-a spionat pe mine și pe familia mea timp de șase luni. Le trimitea părinților mei scrisori în care amenința că, dacă nu mă întorc la el, se sinucide. L-am găsit de multe ori adormit pe gazonul din fața casei. De obicei, își parca mașina în benzinăria de vizavi de casa mea și se uita la noi. Știu că am fost nașpa că l-am înșelat. E urât să-i faci asta cuiva. Dar mă bucur că înșelatul a reușit să mă scoată din relația aia nesănătoasă.

Publicitate

Citește și: Cum trece un bărbat peste cea mai nasoală despărțire

Leila

Am fost îndrăgostită mulți ani de un tip care nu accepta lucruri la mine pe care nu puteam să le schimb – aș fi putut, dacă luam medicamente. După patru ani împreună, a ajuns să mă facă să mă simt prost din cauza mea și a deciziilor mele în fiecare zi. Când se îmbăta, mă rănea profund. Aveam mereu dureri de stomac.

Din fericire, călătorea mult cu munca și era plecat optzeci de procente din timp. Cât era plecat, mereu mă acuza că-l înșel, chiar dacă știa că sunt genul de persoană care nu poate minți.

Până la urmă, am ajuns într-un punct în care trebuia să forțez o schimbare să apară în viața mea. Am început să petrec timp cu un tip de care eram foarte atrasă. La început era doar o prietenie frumoasă, iar el mă ajuta să-mi plătesc taxa la facultate, apoi am început să ieșim în natură, în tot felul de locuri frumoase și secrete. Mergeam acolo cu mașina pe care o împărțeam cu iubitul meu. La un moment dat, eram pe vârful unui munte și priveam niște vulturi frumoși care se învârteau în zare deasupra noastră și m-am gândit: Dacă îl sărut acum, relația cu iubitul meu s-a sfârșit. Mi-am zis-o din nou, în minte, și apoi l-am sărutat. Nu m-am culcat cu el până nu m-am despărțit de iubitul meu (i-am făcut doar sex oral). Dar aveam resentimente, pentru că iubitul meu mă acuza constant că îl înșel, pe nedrept, așa că am simțit că a meritat-o.

Publicitate

La început, mi-am promis că n-o să spun nimănui. Mă prefăceam că nu sunt amărâtă și confuză și entuziasmată. M-a ținut o zi. Apoi am început să vorbesc cu prietenii și mi-am dat seama că trebuie să pun capăt relației. Și am făcut-o, chiar în săptămâna aceea. La mai mulți ani după ce l-am scos pe acel iubit din sistem, am aflat că se culcase cu o tipă în Australia, când era beat, pe la mijlocul relației noastre, și ținuse secretul față de mine tot restul relației.

Citește și: One-night standerii români se tem de relaţii, dar fac mai mult sex decât tine într-o viață

Brady

M-ai prins fix în mijlocul unei idile extraconjugale. Sunt cu iubita mea de patru ani. Locuim împreună, avem un câine și o viață liniștită. O iubesc foarte mult, dar ei îi place sexul cuminte, iar mie nu. Nu o interesează niciun fel de perversiuni. N-am mai făcut sex de două luni.

Acum două luni, o colegă de birou m-a invitat să merg la ea să bem niște beri. Am crezut că e o invitație prietenească, dar am ajuns să facem sex. A fost minunat. I-a plăcut să-mi satisfacă toate perversiunile și se vedea că se distrează. O am pe Snapchat și ne dăm mesaje tot timpul. Am început să țin la ea, dar îmi iubesc mult și prietena oficială. Colega mea locuiește în celălalt capăt al orașului și știu că nu sunt șanse ca iubita mea s-o întâlnească. Mă simt foarte prost, dar de ce nu le pot avea pe amândouă?

Știu că sunt un porc egoist. O să se încheie prost treaba asta. Știu sigur.

*Toate numele au fost schimbate.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre relații pe VICE:
Taci naibii şi lasă-mă să mă bucur de open relationship-ul meu
Cum evităm cu succes monogamia
Relația în care faci sex cu alții, fără să-ți înșeli iubitul
Ce am învățat, după ce mi-am înșelat iubiții