FYI.

This story is over 5 years old.

Declarația săptămânii

Declarația săptămânii: A mințit sau nu senatoarea care a spus că legea anti-fumat e cea mai drastică din Europa?

Vasilica Miron a spus că legea ar putea fi modificată în favoarea fumătorilor.

În rubrica asta săptămânală analizăm declarațiile oamenilor politici. Invitați permanenți sunt experții în administrație publică și legislație de la primul site de fact-checking din România - Factual (gestionat de organizația civică Funky Citizens), și compania de cercetare a comportamentului uman, Human Behavior, care analizează în softul Facereader reacțiile și expresiile faciale ale aleșilor.

Săptămâna asta, una din inițiatoarele proiectului pentru modificarea legii fumatului, senatorul PNL Vasilica Miron, a făcut câteva declarații pe subiectul ăsta. Întrebată dacă legea care abia a intrat în vigoare ar putea să fie schimbată din nou, PNL-ista a spus că:

Publicitate

„Legea este mult prea drastică, este cea mai drastică din Europa."

Video via agenția de monitorizare Klarmedia.com

FUNKY CITIZENS

Ce verificăm: Cât de drastice sunt legile împotriva fumatului în țările europene.

Ca să vedem cum stă treaba în celelalte țări de pe continent, ne-am uitat pe SmokeFree Map, un instrument online dezvoltat de Cancer Research UK, The European Heart Network și Action on Smoking and Health, cu sprijin de la Comisia Europeană. Harta îți arată situația la zi a reglementării fumatului în țările din Europa. Sunt luate în considerare aspecte diverse, precum locurile unde fumatul este permis/ interzis/ parțial permis, dacă țigările electronice sunt reglementate sau nu în vreun fel ori gradul de conformare la legislație.

Notă: Pe motiv că legislația s-a schimbat recent, situația prezentată pentru România este cea dinaintea modificărilor

După o detaliere mai amplă a situației pe țări, observi că sunt multe aspecte care țin de specificul legislației din fiecare țară. Definiția „locului închis/ deschis" sau excepțiile punctuale (închisori, aeroporturi etc) diferă de la țară la țară, iar o diferențiere exactă e greu de făcut.

Deși datele pentru România nu au fost actualizate, probabil pentru că legislația s-a schimbat de curând, vom considera că țara noastră are o „interdicție totală" în toate aspectele analizate. Totuși, avem în vedere că interdicția se referă la toate spațiile închise, mai puțin închisorile și locurile special amenajate din aeroporturile internaționale.

Citește și: Cum s-a schimbat mersul în club, în București, după interzicerea fumatului

Publicitate

O clasificare asemănătoare întâlnești însă și în alte șase țări din Europa: Bulgaria, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie, Malta și Spania. Diferențele față de țara noastră sunt mai degrabă punctuale. În Marea Britanie, fumatul în spațiile nepermise poate fi uneori încadrat și ca infracțiune, nu doar contravenție. În Malta, se fumează în unele camere de hotel, însă există o interdicție totală în ce privește închisorile și aeroporturile etc.

De asemenea, în multe state europene amenzile sunt mult mai mari, dacă raportezi suma la salariul mediu pe economie. O mențiune specială pentru Bulgaria, unde există o interdicție totală în spațiile închise, inclusiv în închisori. În plus, e important de știut că legislația în domeniu este în continuă schimbare pe continentul european. O sinteză a situației din ianuarie 2013 găsim pe site-ul Comsiei Europene.

Concluzie - Declarația este parțial adevărată

Afirmația Vasilicăi Miron, cum că „legea anti-fumat este cea mai drastică din Europa", e parțial adevărată. Deși legea din România a devenit mult mai restrictivă, este complicat de stabilit dacă ea este „cea mai drastică" din Europa. Dar, cu siguranță, România e printre țarile cele mai nepermisive cu fumatul. Situații similare, însă cu diferențe punctuale, se-ntâlnesc și-n alte state din UE.

HUMAN BEHAVIOR

Ce analizăm: Emoțiile și reacțiile din declarația Vasilicăi Miron

Emoția predominantă din declarațiile Vasilicăi Miron este, de departe, „surprinderea". Iar explicația cea mai plauzibilă e că senatoarea PNL chiar a fost surprinsă că atâția oameni au băgat-o în seamă. Uite, sunt acolo nu mai puțin de trei microfoane, plus un băiat care o înregistrează cu telefonul. Ăsta-i motivul pentru reacția de „fericire", care a obținut o pondere importantă în analiză.

Publicitate

Emoția de tip „surprindere" din limbajul non-verbal atinge punctul maxim în momentul în care Vasilica Miron spune, despre legea anti-fumat, că e „cea mai drastică din Europa".

Iar momentul maxim de fericire e atins când senatoarea zice că legea ar putea fi modificată, ca să fie „un pic mai în favoarea fumătorilor". Când a zis chestia asta, bag mâna-n foc că Vasilica Miron s-a gândit fix așa: „Hai c-o zic pe asta și împac și capra, și varza!"

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre legea anti-fumat:
Tot ce trebuie să știi despre legea antifumat, înainte să comentezi aiurea pe net
Românii care încearcă să fenteze legea anti-fumat îți arată că țara asta e o cauză pierdută
Protestul fumătorilor din Regie a fost la fel de trist ca mitingul Antenelor