Trăiesc în cea mai frumoasă zi, de când mi s-a născut copilul. Cea mai frumoasă zi, din cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Când a apărut știrea despre demisia lui Ponta, o rază de soare a pătruns timid în cameră. Următorul fum de țigară a fost cel mai bun din viața mea. Inima mi-a tresărit și durerea cruntă de măsea a încetat pe loc. O știre ca asta poate scula un muribund din pat.

Sigur, nu-mi fac iluzii. Ultima oară când mi-am făcut, eram în Piața Universității. Iohannis tocmai ieșise președinte și ne gândeam cu toții, „Bă, gata, pleacă gușatul‟. Urlam și eram fericiți. A trecut aproape un an de atunci și, uite, a fost nevoie să moară atâția copii și tineri și să iasă 25 000 de oameni în stradă, pentru ca versiunea pe slănină și aroganță a lui Titulescu să se decidă dracului să plece.

Nu-mi fac iluzii, deci, pentru că, mai mult ca sigur, următorul pe lista de premier va fi tot un incompetent, unul săltat de jocurile politice, unul căruia i-a venit vremea la tron. Dacă te uiți pe numele posibililor candidați, îți dai seama că tot în rahat rămânem. Dar asta nu schimbă cu nimic măreția, splendoarea acestei zile. Nu, lucrurile rămân cum am stabilit, indiferent că pot intui jocurile politice de azi noapte, cu un Dragnea, Oprea și cine a mai fost pe acolo, cum căutau ei soluții de avarii. Cum se gândeau ei să oprească nemulțumirile oamenilor din stradă.

Noaptea trecută a mai schimbat ceva, în afara deciziei politice de azi-dimineață: #oameniifrumosi de la protestele Roșia Montană au fost înlocuiți de #oameniinervosi. S-a schimbat ceva între manifestațiile pașnice, în care tinerii loveau cu sticle de plastic în trotuar, și veninul reținut, afișat aseară. Între „Hei, existăm și noi, și nu o să vă lăsăm să faceți ce vreți‟ și „Mai dați-vă-n pula mea!‟-ul de aseară. Să mai spună cineva că ura e de rahat.

Am citit declarația de demisie a lui Victor Ponta. Nu-și cere scuze, nu-și asumă nimic, ci lasă în urmă un testament politic. Întregul discurs are un ton de carte de istorie proastă, însă conținutul, oricât de fragil ar fi el, e dovada perfectă a rahatului pe care acest om l-a pulverizat asupra noastră, în ultimii ani. Uite clipul:

„Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există şi dorinţa de avea responsabilităţi mai mari decât a patronilor. Oamenii simt nevoia de mai mult. Nu vreau să las această responsabilitate nici pe seama celor din teren, a miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest. Îmi depun mandatul de prim-ministru şi al Guvernului României. Nu mă bat cu oamenii niciodată. Vreau să spun să supărarea, suferinţa, nu trebuie să degenereze într-un joc politic. Violenţa verbală este un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm. Sper ca această demisie să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim la raţiune. Cei care speculează suferinţa oamenilor vor plăti un preţ scump‟. Asta spune Ponta.

Nu e mult de comentat aici, dar câteva lucruri ar fi, totuși, de spus. Mai întâi, că Ponta habar n-are ce i s-a întâmplat. Asta li se aplică tuturor idioților care se cred Alexandru cel Mare. Viziunea lui asupra delegării responsabilităților e una de corporație, nu de prim-ministru: bă, s-a întâmplat un rahat, deci ăla care ar trebui să fie dat afară e vreunul de la tehnic care și-a luat o pauză de țigară mai mare cu vreo cinci minute. E atâta falsitate în declarația asta, încât ar putea concura cu serviciile celei mai mari clinici de chirurgie plastică din Univers.

Ponta se sacrifică. Ponta a înțeles, în îndelungata sa activitate politică, că nu e bine să te pui contra oamenilor. Aceiași oameni pe care, o propoziție sau două după, îi face terci, vorbind despre violență verbală și irațional. După care încheie apoteotic, vorbind despre cei care speculează politic moartea tinerilor din Colectiv. Aici n-am înțeles la cine se referea. Probabil la Gabriel Oprea, cine știe?

Abia când citești rândurile astea, ar trebui să înțelegi de ce ziua asta merită o soartă mai bună în cărțile de istorie. De ce ar trebui să ne lăsăm dracului slujbele mizerabile, măcar pentru câteva ore, să ne sunăm prietenii și să ieșim la bere. Să sărbătorim.

Ar trebui să ne bucurăm că suntem oameni și că putem detesta pe cineva cu atâta putere și stăruință, cum am făcut în cazul lui Ponta. Ani în șir, de fiecare dată când îi vedeam mecla la televizor, de fiecare dată când deschidea gura, ca să mai spună vreo enormitate, completată de zâmbetul ăla de tocilar pârâcios.

Propun să închinăm pahar, așadar, pentru fiecare din momentele alea în care nu ne-am pierdut speranța. Pentru fiecare live de la DNA, când îl vedeam pe Ponta cum intră, și ne spuneam în gând: „Dă, Doamne, să iasă prin spate‟. Pentru fiecare înjurătură, mică sau mare, pe care i-am adresat-o vreodată. Pentru fiecare din oamenii ăia care au ieșit în piață și și-au rupt plămânii, aruncând cu fiere și deznădejde în Ponta.

Și mai propun ca persoanele responsabile să instituie, de urgență, astăzi, „Ziua Națională a Urii și Bucuriei‟.

P.S. Astăzi este și ziua lui Băsescu. Drept urmare, îi transmitem tradiționalul, „Sper că ești fericit, Traian Băsescu!‟.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre ură:
De ce Ponta nu trebuie să demisioneze
Campania erectorală. Reîncarnarea lui Ceaușescu în Ponta
Cum și-a cumpărat Ponta cu banii noștri locul în Rai