Expoziţia de câini de la Westminster...pe acid!

 Expoziția de câini de la Westminster e o gură a iadului plină cu burghezi și cu câini care primesc mai multă atenție și au vieți mai mișto decât cel puțin 40 la sută din populația lumii. Te ia cu leșin dacă stai să te gândești la toată dragostea asta prost direcționată. De aceea am luat niște acid și am transformat excursia la expoziția de câini într-o aventură plăcută de după-amiază.

 Am început ziua în apartamentul subiectului nostru. El e Brayden și asta a fost prima oară când a luat acid. A aflat despre asta la câteva zile după ce a fost de acord să participe.

 După ce a stat vreo 30 de minute pe acoperiș, Brayden a spus că începe să se simtă un pic ciudat. S-a uitat la micul munte negru care înconjura scara clădirii și a spus că vrea să-l escaladeze. L-am sfătuit că nu e cazul să urce pe ceva înalt de unde s-ar putea în orice clipă arunca în gol, dar ne-a spus să nu ne facem griji, că el face des trebușoara asta. După care a țopăit vesel spre acoperiș. Când a ajuns în vârf a început să rânjească ca un idiot și să tot repete că e un zeu auriu. Abia am reușit să-l dăm jos și să-l luăm cu noi spre Madison Square Garden.

 Iată primul proprietar de câine care ne-a intrat în raza vizuală când ne-am dat jos din mașină. Lui Brayden i-a fost un pic frică să se apropie de ea pentru că era înconjurată de alți proprietari furioși de câini care aveau pancarte în mâini și urlau ceva despre Mitt Romney. N-am vrut să acceptăm un refuz din partea unei persoane pe LSD, așa că l-am împins în cucoană și ea a tot turuit în microfon despre ce scârnăvie e Mitt Romney. Nu din cauza strategiei lui politice, ci din cauză că a transportat un câine pe acoperișul mașinii din Massachusetts până în Ontario.

 După cum știm cu toții, când ești pe acid unele chestii te bagă în tripuri mișto și altele în tripuri proaste. Câinele asta de plus, de exemplu, l-a panicat un pic pe Brayden. Tot repeta: “Nu-mi place deloc câinele asta.” și “Pot vedea prin nas că înăuntru e o femeie asiatică rea.”

Am trecut printr-un hol în care era un din asta prin care intri la metrou, doar că era vechi și-l puseseră lângă perete. E, asta l-a distrat teribil pe Brayden, care a trecut prin el de vreo zece ori, dând cu față în zid și hlizindu-se.

Până la urmă am reușit să ajungem în sala principală, unde am dat peste oamenii ăștia. Probabil cel mai mișto cuplu cu care am vorbit toată ziua. Tipul ne-a zis că diferența dintre o expoziție de câini și una de pisici e că la expoziția de pisici femeile sunt foarte grase. Asta iar l-a spart pe Brayden. Apoi, cum toți oamenii interesanți păreau ocupați cu una-alta, ne-am mutat în backstage.

Pe drum încolo, am dat peste tantile astea super drăguțe. Toată energia negativă pe care Brayden o primise de la asiatica în costum de câine a dispărut imediat, ca ștearsă cu buretele. Au reușit cumva să-i  de o doză de dopamină direct în creier. Le iubea și voia să stea în jurul lor. La plecare, tanti din dreapta i-a dat lui Brayden o gumă pe care ăsta a ținut-o în gură tot restul zilei ca amintire.

Când l-am întrebat de ce i s-au părut așa grozave, mi-a spus: a€œErau calde și străluceau. N-ați simțit? Parcă erau doi urși mari din plus care dădeau gumă la oameni.”

Crescătorii de câini adunați în backstage la expoziția de câini din Westminster îmi aduceau cumva aminte de tabără Occupy Wall Street din Zucotti înainte să fie dați afară. Singurele chestii care lipseau erau niște pancarte furioase stupide. Dacă ar fi fost aici tanti aia de afară cu pancartă, ar fi fost perfect.

Apoi am dat peste tipul ăsta. Știți cum unii oameni, când sunt pe acid, cred că pot comunica la un nivel înalt cu animalele? Tipul ăsta îi tot povestea lui Brayden cum și-a tuns câinele, dar Brayden n-avea treabă. El comunica telepatic cu câinele și a rămas foarte confuz după interviu.

 Prin mulțime, Brayden a observat-o pe doamna asta care se refugiase să tragă un pui de somn și i-a băgat imediat microfonul în față: “Ce faceți? Va distrați?” A sărit de parcă o curentase și a răspuns: “Da! Am câștigat! Suntem foarte încântați!” Părea destul de confuză și l-a derutat și pe Brayden.

 Brayden n-a avut câine în viața lui, dar nu știu de ce a vrut neapărat o mostră de mâncare de câine după care a așteptat zece minute. Apoi a băgat o bobiță din aia în gură. A declarat-o dezgustătoare și a scuipat-o numaidecât, dar totul s-a întâmplat atât de repede încât n-am apucat să fac poze. Așa că l-am rugat să mai mănânce una.

 Cam așa de rea era.

Apoi Brayden a văzut-o pe fata asta și a vrut să-i spună că e cea mai frumoasă dintre toate cățelele de la expo. Dar i-a zis doar că e super drăguță. Ceea ce va las pe voi să judecați dacă e adevărat sau nu.

 Pe drum spre ring, Brayden a rămas visător în fața scărilor rulante. Ne-a spus că ar fi vrut să atingă fețele oamenilor pentru că sunt fascinante.

 Înăuntru tocmai se termina competiția la categoria Junior. N-aș vrea să insinuez că doamna asta fură cățeluși și-și face haine din blana lor, dar îmi aducea aminte foarte mult de Cruella de Vil. Era șefa juriului, adică stătea acolo și calcula cât de bine își molestau stăpânii câinii, forțându-i să meargă frumos.

 Deodată stăpânii au început să se poarte ciudat. În loc să-i tragă de lesă ca să-i facă să înainteze, i-au apucat de sub burtică și de gât, modul corect de a-i apuca, cică.

 Brayden deja nu mai avea creier în momentul asta și tot ce putea să facă era să fotografieze tavanul.

 Iată o fotografie din acel set.

 După ce terenul s-a eliberat, Brayden s-a dus direct la podium și a început să-i vorbească cameramanului nostru despre cum I s-a părut ziua. De la zece metri distanță. Timp de zece minute fără oprire. După asta am considerat că ne-am încercat destul norocul și am plecat fiecare pe la casele noastre fără câini.

 Găsiți mai multe fotografii de la expoziție aici.

 Traducere: Oana Maria Zaharia

Citiţi şi

Săptămâna Modei la Londra … pe acid!

I-am luat un interviu unui actor plictisitor … pe acid!

În sfârşit iau acid şi băieţii care fac hip-hop

Am jucat într-o reclamă pe acid

Ocupaţi Wall Street … pe acid!