Fotografii dintr-un centru de detenție pentru tineri delincvenți

„Iubitul meu mi-a arătat locul ăsta. Îmi amintesc că pe vremea aceea eram însărcinată", povestește Zuza Krajewska. „Conduceam prin pădure. Am văzut un semn mare pe care scria Reformatorul Ministerului Justiției. Îți dă impresia că e ceva destul de nasol. "

Din luna ianuarie, după ce a născut, Zuza a tot vizitat, împreună cu asistentul ei Boris, reformatorul unde locuiesc 42 de băieți. Majoritatea sunt acolo pentru furturi și jafuri. Fotografa a petrecut mult timp cu ei, a stat de vorbă cu băieții și i-a fotografiat. La început credeam că o să fie un proiect de o săptămână, dar după ce am început să fac fotografii, mi-am dat seama că nu e genul de poveste care să dureze atât de puțin. Am fost captivată de ei, așa că am prelungit durata la un an, a zis Zuza. După patru luni de proiect, s-a declarat încântată și simte că are un scop, acela de a spune poveștile băieților și vieților lor.

Îți amintești cum a fost prima oară când i-ai cunoscut pe băieți? Cum au reacționat?
La început făceau glume de genul: „Ooo, doamna are aparat foto! Și eu am furat unul! Ai grijă, domniță! " Mă testau. Dar m-am uitat la ei și am văzut că erau niște copii. Spontaneitatea lor, greșelile lor, gândirea lor – totul era copilăresc. Să crezi că ești bărbat dacă furi două mii de zloți pentru maică-ta e foarte naiv. Cred că doar unul dintre ei a crescut într-un mediu familial stabil. Restul au fost educați de părinți alcoolici sau au tați în închisoare…pentru mulți, copilăria a însemnat o luptă pentru supraviețuire. Am început acest proiect pentru că abordează multe teme: duritate, pedeapsă, depășirea limitelor, sensibilitatea copilăriei și nevoia de dragoste.

Crezi că participarea la acest proiect a fost importantă pentru băieți?
Cred că au apreciat foarte mult proiectul. Se simt, în sfârșit, importanți, simt că cineva e interesat de ei. Face parte din procesul de reabilitare și funcționeză. Am primit permisiunea părinților să le fac fotografii. Le-am povestit ideea, am vorbit cu ei. Când am auzit că unul dintre tații băieților era în închisoare pentru crimă, m-am simțit depășită de situație. L-am scos din calcul pe băiatul respectiv. Dar el a vrut să participe la proiect. L-a sunat pe tatăl lui care, până la urmă, i-a dat voie. I s-a părut important pentru că nu se gândește nimeni la ei.

Simți că sunt sinceri cu tine? Se deschid față de tine?
Fiecare e diferit. Unii sunt extrovertiți și lideri, alții stau în umbră. Dar dacă petrec timp cu fiecare în parte, toți ajung să se deschidă. Atunci când suntem singuri, bineînțeles. Uneori le e rușine de asta, mai târziu, dar adevărul e că au nevoie de o conversație sinceră.

Au început destul de repede să-mi povestească despre experiențele lor private și dureroase. Am fost șocată de ușurința cu care mi-au vorbit despre lucruri atât de extreme și despre ușurința cu cae le acceptă. Poate de asta le e ușor și să facă lucruri rele.

Poate te testează să vadă cât reziști.
Poate, dar nu-i judec. Încerc să mă împrietenesc cu ei. Sunt curioasă, iar ei îmi vorbesc. Îmi spun totul. De multe ori sunt folosiți de niște bande mai mari care le dau misiuni. Doi dintre ei au spart treizeci de apartamente când aveau 13 ani. Și toate astea ca să primească niște mașinuțe cu telecomandă și niște mărunțiș pentru mamele lor. Le ascult poveștile și știu că au fost manipulați. Îmi place de ei în ciuda tuturor acțiunilor incorecte pe care le-au făcut. Mi-e dor de ei când nu sunt acolo.

Faci fotografiile pe film. Le arăți imaginile mai târziu?
Da.

Cum reacționează?
Râd. Au foarte multă încredere în mine. Nu vreau să le pierd încrederea, de asta m-am ferit de unele lucruri, cum ar fi scenele de nuditate din sala de dușuri. Dar de obicei le plac. Le-am adus câteva portrete printate. Le-au pus pe pereți. De exemplu, au pus o fotografie cu Patryk care strângea cioburi chiar în camera de mese, unde s-a întâmplat. Se uită la ea în fiecare zi.

Ce crezi că ar fi diferit dacă ai fotografia o școală de corecție pentru fete?
Poate că ăsta o să fie următorul proiect. Fetele sunt mai dure, din câte am înțeles. Sunt mult mai cinice și e greu să ajungi la inima lor. Cel puțin așa am auzit, va trebui să merg să văd cu ochii mei.

Studzieniec e un loc extraordinar, e unul dintre cele patru instituții din Europa care educă tinerii prin contactul cu cai, de exemplu. Copiii ăștia învață să aibă grijă de animale și se vede că sunt buni la asta. Mulți câștigă bani pentru că fac mobilă și cresc plante. E incredibil că locul ăsta le dă șansa să-și îndrepte greșelile.

Directorul mi-a arătat fotografii cu saloanele de la începutul secolului XX. A fost incredibil: arată exact ca cele de azi.

Ai vreun scop final al proiectului?
L-am început din curiozitate. Acum am un scop. Mă interesează să lucrez cu băieții ăștia. Am realizat că nu au stimă de sine, așa că încerc să le spun de câte ori simt ceva drăguț față de ei. Îi încurajez în tot ce fac.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre copii pe VICE:
„Capra cu trei iezi‟ e dovada că ne otrăvim copiii cu spaimă și ură
Ora de Religie traumatizează copiii
Am vorbit cu un expert în educație sexuală, să înțeleg de ce copiii români au nevoie de asta