A venit și momentul ăla inevitabil, cel în care lași în urmă tezele stupide din liceu și intri într-o nouă etapă a vieții tale. Ai luat bacul cu brio și acum ești student boboc. De exemplu, la Facultatea de Științe Politice, de la Universitate. Nu contează cum și de ce ai ajuns aici, dacă din pasiune, la insistențele părinților sau printr-o înșiruire de întâmplări ciudate. Cert e că tu ai cele mai bune intenții, numai că simți c-ai aterizat într-o altă lume. Nu cunoști pe nimeni, ești surprins de cum merg treburile și parcă nimic nu e așa cum îți imaginai.

Ce-i de făcut, în cazul ăsta? Cum și eu am fost în situația asta, la fel de confuz și demoralizat, am făcut un ghid pentru tine, ca să știi la ce să te aștepți ca student la Științe Politice și cum să procedezi, ca să n-o iei razna. Cel puțin, nu din primul semestru.

Fii atent aici:

Unul din miturile studentului de anul I este că prezența la cursuri nu-i obligatorie. Că vii când vrei tu, doar dacă ai chef sau n-ai altceva mai mișto de făcut. Fals. O să te dezamăgesc puțin: la Științe Politice, mai ales în primul an, ar fi indicat să dai pe la facultate cât de des poți. În principiu, profesorii o să te anunțe de la început de câte prezențe ai nevoie ca să intri în examen. Unii, e adevărat, vor menționa că prezența e pur opțională și că nu-i interesează să te vadă pe-acolo. Însă nu te baza prea mult pe asta.

Se pot răzgândi când îți arde buza mai rău, adică spre sfârșitul semestrului, când se enervează că țin cursul cu cinci-șase inși, într-un monstru de amfiteatru. Și așa te poți alege cu o restanță, fără ca măcar să ai posibilitatea de a pica regulamentar, că n-ai învățat nimic.

În privința seminariilor, realitatea-i și mai dură. Acolo chiar trebuie să mergi constant și să-ți treci numele pe foaia de prezență. Dar, n-o faci degeaba. Seminariile astea te ajută mult în sesiune: ai ocazia să vezi ce-l interesează mai tare pe profesor și, astfel, să-ți dai seama cam ce ar putea să-ți pice la examen.

Multe din examene sunt orale, inclusiv susținerea lucrării de licență, de peste trei ani. Când am făcut eu facultatea asta, cam jumătate din examene erau scrise, la restul stăteai față-n față cu profesorii și trebuia să-i convingi că ai habar de materia lor. De asta e important să știe de unde să te ia, să nu fii complet străin pentru ei.

Și aici e un alt avantaj al seminariilor: sunt șansa ta să te faci remarcat puțin. La discuții, ori printr-un proiect, individual sau în echipă, poate-poate reușești să scoți pe gură ceva inteligent. Iar apoi, să speri ca că proful își va aminti de mutra ta la examen.

Ce-i drept, e destul de complicat să te țină minte. Pentru că, e clar, profesorii ăștia noi nu sunt pe stilul ălora din liceu. Nu-s genul care te pândesc după colț ca să te prindă cu țigara-n gură și să-l cheme pe tac-tu la școală. Uită de profii ăștia, sunt din alt secol. Celor de la Științe Politice nu le pasă cât alcool bei în club, nu-s interesați de tine personal, sub nicio formă. O să vină relaxați la curs, o să-ți povestească degajați câteva chestii, iar, la sfârșit, o să-ți dea o listă de câteva pagini cu cărțile pe care trebuie să le citești pentru examen.

Dacă nu-ți iese partea asta cu ieșitul în evidență pozitiv, ai grijă măcar să n-o dai în extrema cealaltă. De exemplu, nu intra la curs când e pe sfârșite sau nu-ncepe cu caterincă proastă, de aia de clasa a zecea. N-o să râdă nimeni și toți o să se uite aiurea la tine.

Știm amândoi că n-o să reușești să ajungi la toate cursurile. Și, chiar dacă o s-o faci, probabil că n-o să-ți iei notițe, pentru că ești leneș și ai impresia că reții tu esențialul. De asta, e bine să-i identifici de la început pe ăia care-și notează pe coli A4 absolut tot ce bălmăjește proful. De obicei, sunt ăia din primele rânduri din amfiteatru, care scriu câte zece foi la cursuri. În liceu îi alintai „tocilarii".

Crede-mă, notițele alea sunt aur curat. Sunt portița ta de promovare a examenelor. Ce au ei acolo nu găsești structurat pe internet. La sfârșit de semestru, când o să realizezi că ai de citit vreo douăj ' de cărțulii în trei zile, o să fii disperat să faci rost de foile alea. Iar dacă nu știi de unde sau te-ai certat cu cine nu trebuie, o să dai sute de telefoane degeaba.

Și nimic nu e mai nasol decât să vrei să-nveți, ca să pici cinsit, pe barba ta, dar să n-ai după ce.

La Științe Politice, pe lângă cursurile obligatorii, o să ai de ales câteva discipline opționale. Orice ar fi, nu le alege pe alea care se țin la primele ore ale dimineții. Fă-o numai dacă, să zicem, ai venit la facultatea asta special pentru cursul ăla. Și, chiar și-n situația asta, mai gândește-te un pic înainte să semnezi cererea.

Asta pentru că nu mai ești la liceu, iar trezitul de dimineață e cel mai nasol moment din viața de student. În facultate, nopțile devin mai lungi, petrecerile se țin lanț, iar la prima oră, când tu ar trebui să fii la curs, s-ar putea ca abia să te duci la culcare. Ai grijă, să nu pățești ca mine. Să-ți dai seama la sfârșit de semestru că n-ai reușit s-ajungi nici măcar o dată la curs și că habar n-ai cum arată profesorul.

O zicală pe care am inventat-o acum spune așa: „Într-o facultate, nimic nu e mai important ca Secretariatul". Serios, este o adevărată instituție acolo, se gestionează tot ce ține de activitatea facultății: cereri, înscrieri, informații de orice fel sau eliberare de adeverințe (și-o să ai nevoie de multe de-astea).

Problema e că melcu-i un fel de Usain Bolt în comparație cu secretariatul de la Științe Politice. Sigur, o să-i auzi pe toți studenții că se vaită de lentoarea secretariatelor universitare, dar la Științe Politice se bat recorduri mondiale. O proaspătă absolventă mi-a zis așa: „Nu contează ce fel de cerere depui, oricât de banală, rezolvarea ei e cel mai lent proces din toate timpurile. În comparație, secretariatul de la Drept este mult mai ok".

Da, exact așa era și cum zece ani. Și programul e aiurea. Când eram eu student, secretariatul facultății avea program de senator: două ore pe zi, de luni până joi. Nu s-a schimbat nimic, la fel e și acum. Și se mișcă tot în reluare. Așa că trebuie să ai nervii tari.

La Științe Politice durează puțin până te obișnuiești cu ideea că majoritatea disciplinelor pe care le studiezi nu îți folosesc, practic, la nimic. În primul an e mai greu, impactul e puternic. Te-ntrebi la ce naiba îți folosesc chestiile alea și ești dezamăgit că n-ai un răspuns. După aia, ajungi să te-mpaci cu soarta. Spre exemplu, una din marile surprize pentru studenții din anul I este că-n facultate nu se insistă deloc pe politica contemporană, însă faci atât de multă istorie, că ai zile în care crezi că ești student la Facultatea de Istorie. Și nu s-a schimbat nimic, în ultimii ani.

O spun cei mai tineri ca mine. „Sunt dezamăgit, se pune mult prea mult accent pe filosofia, sociologia și istoria de până la al Doilea Război Mondial. Ar trebui, cât de cât, puse bazele pe materii care îți folosesc după ce termini, Nu știu, Drept European și Internațional, Relații Internaționale sau Drepturile Omului. Am avut foarte puține cursuri utile", mi-a povestit un fost boboc de la Științe Politice, secția de limba franceză.

S-au dus anii de liceu, în care te trăgeai de șireturi cu toată lumea și toți din școală îți erau amici. Chestia asta e valabilă, desigur, pentru orice facultate, dar mai cu seamă la FSPUB. Ca să-ți faci o idee: la vreo doi ani după ce-am absolvit, am fost coleg de birou cu un tip care terminase facultatea asta. După ce-am vorbit, ne-am dat seama că am fost colegi de an, dar nu ne știam, nici măcar din vedere.

Asta pentru că, în anul meu, la secția de limba română, eram vreo 180 de studenți, toți băgați la grămadă. Nu eram împărțiți pe grupe, ca la alte facultăți. Așa că, atunci când venea trei sferturi de an la cursuri constatai uimit că nu-ți cunoști toți colegii. Te uitai în jur și era plin de fețe noi.

Ce vreau să spun e că-i absolut în regulă să n-ai nicio treabă cu majoritatea oamenilor de acolo. Așteaptă-te să-ți faci trei-patru prieteni foarte buni, cu care o să păstrezi legătura multă vreme. Și-atât.

După ce-ți iei licența, o să ai ceva opțiuni. Cel puțin dacă e să ne luăm după ce scrie pe site-ul facultății. Îți poți găsi job la instituțiile europene, la ambasade, la organizații internaționale sau non-guvernamentale. Sau poți urma o carieră în mass media, în învățământ, cercetare sau consultanță politică. Bun, statisticile ne spun că mai puțin de jumătate din absolvenți rămân în domeniu, dar asta-i altă discuție. Hei, abia ești anul I, o să ai destul timp să te preocupi de asta!

Un lucru, însă, e bine să-l știi, încă de la început: politicienii nu se fac la Facultatea de Științe Politice. Să n-ai, deci, impresia c-o să ieși politician de acolo. Dacă ai venit cu ideea asta, poți să renunți deja. Chiar n-ai nevoie de facultatea asta, fiindcă în politică poți ajunge având orice altă pregătire. Sau, mai simplu, neavând niciuna.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și alte chestii despre viața studențească:
Sexul la cămin e frumos, cleios și lipsește cu desăvârșire
Chiria contra menaj e cea mai amuzantă formă de prostituție din România
La cămin, cablul de net e funia care te ține la suprafață