În România, dacă înnebunești, te ia dracu

Bucureștiul are peste o mie de homleși bolnavi mintal

De Ioana Moldoveanu, Mihai Popescu, foto Vlad Brăteanu, Sebastian Nițulescu

UPDATE: Am fost anunțați că echipa mobilă psihiatrică Samusocial a primit finanțare pentru 2013 din partea BRD. Banii se duc pe medicamente, pe cazarea pe care o plătesc uneori pentru unii dintre bolnavi, pe costurile aferente mașinii echipei mobile și într-un cuantum infim spre salariul medicului psihiatru. Directorul executiv Sabina Nicolae ne-a spus: „În general e foarte dificil să găsim bani pentru activitățile noastre, pentru că grupul nostru țintă este dificil de înțeles. Dar strada are nevoie de echipa mobilă psihiatrică pentru că, într-o oarecară măsură, ține sub cotrol siguranța bucureștenilor”. Lipsa echipei mobile psihiatrice timp de câteva luni s-a simțit pe stradă mai ales prin lipsa tratamentului medicamentos. Acum, echipa trebuie să-i ia pe toți de la capăt, pentru a stabili bolile de care suferă fiecare.


Conform unui studiu din 2009 al Organizației Mondiale a Sănătății, România are una dintre cele mai mari rate de boli mintale din Uniunea Europeană: 240 000 de bolnavi, dintre care 13% sunt din Brăila. Destul de nasol, pentru că în țara asta, dacă o iei pe câmpii și nu ai o familie care să aibă grijă de tine, ajungi pe străzi sau mori. Statul nu te ajută cu nimic. Nouă din zece oameni care se sinucid suferă de o boală mintală, iar în total își iau viața 3 000 de români pe an.

Nu există servicii ambulatorii și centre pentru pacienții cu boli mintale, ci doar câtva ONG-uri, mult prea puține. Nu avem centre sau spitale de psihiatrie particulare, ci spitale de stat, în care majoritatea refuză să se ducă, speriată de stigmatul de „nebun” . În plus, ducem lipsă de medici. Avem patru psihiatri, patru psihologi și nouă asistente de psihiatrie la o sută de mii de oameni, iar pentru medicii generaliști nu există un program de training pentru tratarea schizofreniei sau a depresiei. Toți cei care lucrează în domeniu s-au calificat cumva la locul de muncă. Șeful Organizației Mondiale a Sănătății în România, Victor Olsavszky ne-a spus: „Asta e situația întregului sistem de sănătate românesc - nu răspunde rapid și eficient la nevoile populației. Sistemul știe de nevoile astea, dar de abia reușește să finanțeze serviciile de sănătate de bază”.  De altfel, România este statul cu cele mai mici cheltuieli alocate sănătății din PIB, din UE.

Mama lui Mihai este schizofrenică. Nu are diagnosticul ăsta oficial, i l-a pus el şi taică-su după ce de trei ani nu a ieşit din casa căreia era să-i dea foc, de cinci se luptă prin lumină şi bioenergie cu demoni, sfinţi corupţi şi securişti, iar seară de seară se ceartă cu Dumnezeu. Și-a luat măsuri de precauție: o suliţă făcută dintr-o mătură, două cuţite, diverse obiecte contondente şi lame, cu care va ucide sau se va omorî în caz că o va duce cineva la spital. Ca orice schizofrenică, nu se află mereu într-o criză, are ore, zile, chiar şi săptămâni de luciditate, dar revine mereu la psihoze. Pentru că e un pericol atât pentru ea, cât şi pentru cei din jur, Mihai a încercat să o interneze, dar nu e atât de ușor.

Pe vremea comuniștilor, legea sănătății mintale era folosită ca instrument de control. Orice indezirabil politic putea fi luat de pe stradă și internat obligatoriu, pentru că trebuia să fii nebun ca să nu fii de acord cu politica partidului. Norma asta a fost schimbată de abia la 12 ani de la căderea regimului, ceea ce a permis nenumărate abuzuri și a îmbogățit mulți oameni care și-au închis rudele sau prietenii în spitale de psihiatrie, pentru a pune mâna pe proprietăți. De aceea noua lege este foarte strictă în ceea ce privește internările obligatorii, în spiritul drepturilor omului, dar deloc în favoarea lui Mihai, care vrea să o ajute cumva pe mama sa. E un cerc vicios fără scăpare.

Ca să o interneze fără consimțământul ei, Mihai are nevoie de un diagnostic dat de medic. Pentru acte, trebuie să o ducă la o consultație, dar ea nu vrea să iasă din casă. Cum nu vine nimeni la domiciliu să o consulte, soluția ar fi să cheme Ambulanța, care să cheme Poliția; invers nu se poate și nici separat. I-a explicat medicului care i-a răspuns la telefon la spitalul de Psihiatrie Obregia că mama s-ar putea sinucide dacă vede polițiști, dar i s-a zis: „Altă variantă nu există”. Așa că a sunat la Serviciul de Ambulanță București, unde a fost repezit pentru că nu avea o urgență și îndrumat către Poliție, singurii care o pot imobiliza în caz că e agresivă. Poliția i-a răspuns că nu vine decât chemată de Ambulanță. Le-a explicat c-ar putea fi periculoasă pentru brancardieri și că e înarmată cu mai multe cuțite, dar ofițerul de serviciu i-a răspuns cu un simplu „Și noi ce vreți să facem?”. O asistentă socială care se ocupă de oameni cu boli mintale și cu care Mihai s-a consultat în cazul mamei, i-a explicat: „Sistemul în sine e o harababură. Ambulanța și Poliția își pasează unii altora responsabilitatea pe astfel de cazuri, pentru a evita situațiile complicate. Îți recomand să suni la ambele servicii, să anunți că o persoană violentă îți pune viața în pericol și să speri că, după ce ajung la fața locului, vor acționa în tandem fără să te acuze că i-ai mințit”.

Chiar dacă ar reuși să aducă Poliția și Ambulanța la el simultan, tot i-ar fi teamă că oamenii legii și brancardierii nu vor ști să convingă un om nebun să nu se rănească singur, pentru că niciunii nu sunt psihologi sau psihiatrii de meserie. În plus, chiar dacă ar reuși să o interneze, l-ar costa 35 de euro pe zi, pentru că mama nu mai are asigurare medicală, adică două treimi din veniturile familiei sale. Fără a pune la socoteală toate șpăgile din sistemul medical românesc. Așa că el și tata o țin pe mama în camera ei și au grijă să nu o supere.

Comments