Originile lui Diego Maradona

Acest articol este adaptat din cartea lui Jonathan Wilson: ANGELS WITH DIRTY FACES: How Agentinian Soccer Defined a Nation and Changed the Game Forever .

Pe 30 octombrie 1960, la 32 de ani după ce Borocoto a descris bărbatul perfect, (derbedeul cu părul neîngrijit, ochii care străluceau de iscusință și zâmbetul obraznic care descopereau dinții tociți de la pâinea învechită), idealul se născuse în spitalul Evita Peron, din Lanus, un cartier industrial din sudul capitalei Buenos Aires.

Diego „Chitoro" Maradona și soția lui, Dalma „Tota" Salvadore, erau amândoi din Esquina, Corinți, nord-estul Argentinei, aproape de granița cu Paraguay. El era un pescar care locuia într-o colibă de lângă râu, căptușită cu stuf și clei. Își câștiga existența din pescuit și ducea vacile la păscut pe insulele Parana Delta, iar când venea fluxul le aducea înapoi. Tota s-a mutat în Buenos Aires în căutarea unei vieți mai bune și s-a angajat ca servitoare. Doi ani mai târziu, l-a convins și pe Chitoro s-o urmeze, iar inițial stăteau la niște rude în Villa Fiorito, o suburbie din sudul orașului. El a găsit de muncă la o fabrică de îngrășăminte din Riachuelo, golfulețul unde Pedro de Mendoza a fondat inițial Buenos Aires și pe care l-au traversat susținătorii lui Peron (Decamisados) în 1945. Deja devenise un canal împuțit și poluat care marca granița dintre cei bogați și cei săraci. La scurt timp după ce familia Maradona a ajuns în Villa Fiorito, rudele lor s-au mutat, iar Chitoro a trebuit să-și construiască propria casă din cărămizi și foi de tablă.

Familia Maradona avea deja trei fete atunci când Tota a rămas însărcinată din nou. Există multe povești despre nașterea celui de-al patrulea copil, de parcă a fost prevestit de univers, dar cea mai cunoscută e cea că Tota dansa când a simțit o durere bruscă. Câteva ore mai târziu, a născut un băiat, care se spune că dădea din picioare din burtă. „Felicitări", probabil că a spus doctorul. „Aveți un băiat sănătos și împuțit." Familia Maradona și-a botezat copilul după tată: Diego.

Diego a crescut într-o baracă fără apă curentă sau electricitate. Maradona spunea mereu că Villa Fiorito l-a învățat ce-nseamnă să răzbești, sentimentul de iscusință care era privit drept virtutea ce permitea celor săraci să-și depășească condiția. Cei din provincie, insista el, erau mai sinceri, dar cei din periferie (villeros) erau mai tribali: ei își țineau prietenii aproape și prețuiau loialitatea mai presus de orice. El este un mândru „cabecita negra" (un cap negru), care se trage din italieni săraci combinat cu guarani (muncitor din pătura de jos a societății).

Când a împlinit trei ani, Maradona a primit o minge de la vărul lui, Beto. În noaptea acea, el a luat-o cu el la culcare și de atunci a devenit companionul lui constant. „Sunt mulți oameni cărora le este rușine să recunoască că se trag din villa, dar eu nu, pentru că dacă nu mă nășteam acolo nu aș mai fi devenit Maradona. Am avut libertatea de a mă juca." Dar copilăria lui nu poate fi idealizată. În cartierul Villa Fiorito nu exista secție de poliție, de frică că ar deveni o țintă, în schimb polițiștii făceau naveta cu autobuzul. Erau și alte pericole mai comune. Când era un țânc, Maradona a căzut noaptea într-o gură de canal. „Dieguito", striga unchiul lui, Cirilo, în timp ce-l ajuta să iasă, „țineți capul deasupra rahatului." E o poveste pe care Maradona o spune des, iar cuvintele unchiului său au devenit un soi de mantra în momentele dificile din viața lui.

În copilărie, Maradona încerca să facă bani cum putea. Deschidea ușile taxiurilor, vindea vechituri și strângea ambalajul de aluminiu de la pachetele de țigări. Ca să supraviețuiești trebuia să trăiești din iscusința proprie. Era cale lungă de la idealul lui Peron, dar Chitoro și Tota aveau poze în casă cu acesta și Evita. Se pare că și-au dat seama destul de repede de viitorul în fotbal a lui Diego și l-au sprijinit în toate etapele lui de dezvoltare. O fotografie veche îl portretizează pe acesta, pe la vârsta de patru sau cinci ani, în fața unui gard de sârmă îndoit de la mingea pe care o șuta. În drum spre școală, se antrena cu o portocală, un ziar mototolit sau o grămăjoară de cârpe și nu lăsa mingea să atingă pământul chiar dacă trecea peste calea ferată.

În decembrie 1968, Maradona a participat la selecțiile pentru echipa Cebolitos („Cepele Mici"), echipa de juniori a clubului Argentinos Juniors. Clubul a fost fondat în centrul cartierului Villa Crespo,în 1904, de un grup de prieteni cu principii socialiste sau anarhiste, care inițial s-au numit Martirii din Chicago, după al optulea anarhist spânzurat sau încătușat de la Revoltele din Haymarket, Chicago 1886. În următorul an, în timp ce aceștia se dezvoltau, și-au schimbat numele în Argentinos Juniors. Au fost validați ca asociație în 1909 și după o serie de mutări, în 1921 s-au stabilit în centrul cartierului La Paternal, la vest de locul originar. Până în 1930, clubul era în pragul unei mutări în liga profesionistă. Mereu au existat probleme cu banii, iar în 1936 au fost retrogradați și s-au întors în liga de top de abia după două decenii. De atunci, calitatea dezvoltării tinerilor a fost recunoscută, iar clubul era apreciat măcar pentru divertisment, dacă nu și pentru succesul din fotbal. Atunci au atras numele de los Bichos Colorados („Gândacii de Colorado"). Argentinos a ieșit pe locul trei la campionatul din 1960 și avea șanse la titlu până când au fost bătută cu 1-5 la River, în al treilea weekend din sezon. Dar, în majoritatea sezoanelor s-au luptat pentru evitarea retrogradării, cu gândul că dacă ar reuși să producă câțiva jucători buni, unul din cluburile mai mari i-ar cumpăra.

Nu le-a luat mult argentinienilor să realizeze că Maradona nu era un jucător ca oricare altul. Era scund și îndesat, cu un cap deosebit de mare și aducea aminte de Sivori. Antrenorul Francisco Cornejo spunea: „părea că vine de pe altă planetă". Maradona era atât de talentat încât oficialii cluburilor credeau inițial că e mai în vârstă decât pretindea, doar că nu se dezvoltase fizic la fel de mult și insistau să-i verifice buletinul. Satisfăcut de faptul că avea un jucător prodigy, de opt ani, Cornejo l-a prezentat lui Cacho Paladino, un doctor care lucra atât cu boxeri cât și cu oameni înzestrați. Acesta i-a dat lui Maradona un tratament de pastile și injecții ca să-l întremeze. De la o vârstă fragedă, Maradona a fost familiarizat cu ideea de asistență farmaceutică, ca ceva normal și natural.

Diego a devenit un fenomen aproape instant. În pauza meciurilor din Argentina, Maradona făcea trucuri ca să distreze publicul. La un meci împotriva echipei Boca Juniors, din iulie 1970, a fost atât de impresionant încât mulțimea scanda după el să rămână și în a doua jumătate. A apărut la o emisiune de divertisment, unde a făcut diverse trucuri, mai întâi cu o minge de fotbal, apoi cu o portocală și la final cu o sticlă. Există un clip cu un interviu mia vechi de-ale lui, în care este întrebat de ambițiile sale. El a răspuns: „Să câștig campionatul în Argentina și Cupa Mondială."

Pe 28 septembrie 1971, Maradona a fost menționat pentru prima oară în presa argentiniană, de un reporter Clarin, care a rămas captivat de spectacolul făcut de el în pauza meciului dintre Argentinos și Independiente, deși tributul a fost stricat de faptul că l-a numit „Caradona". Jucătorul, în vârstă de 10 ani, a demonstrat „un talent rar de a controla și dribla mingea", dar ce mi se pare mai semnificativ e faptul că Maradona a fost catalogat imediat capibe (puști): „Tricoul este prea mare pentru el și de abia poate să vadă din cauza părului. Arată de parcă a scăpat dintr-un grajd. Poate să omoare mingea și apoi la fel de ușor s-o ridice cu ambele picioare. Se poartă ca un fotbalist înnăscut. Nu pare să fie din vremurile noastre, dar chiar există. Are o pasiune argentiniană pentru minge și datorită lui fotbalul nostru va continua să înflorească."

Asta a fost povara prea mare pusă pe umerii cuiva atât de tânăr, deși nimeni nu părea să se îndoiască de succesul lui Maradona. Ce s-a întâmplat apoi a format diverse păreri și percepții și dă însemnătate unor episoade care în altă viață ar fi fost uitate. De la o vârstă extraordinar de fragedă, Maradona avea sentimentul că, într-un fel, se născuse cu un scop măreț, special. A fost băgat în echipe cu jucători mai mari ca vârstă, unde s-a dezvoltat, iar orice probleme de la școală erau rezolvate de director, care, fermecat de felul în care juca Diego, îl trecea la toate examenele ratate. O lecție timpurie a faptului că regulile nu se aplicau și pentru el. Maradona a descoperit la scurt timp că talentul atrage oportunități.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fotbal:
Povestea Universității Cluj îți arată că istoria unei echipe de fotbal o scriu suporterii Ascensiunea incredibilă a fotbalului din Islanda Fotografii de la marea finală a ligii de fotbal din insulele Tiwi