Metamfetamina are o compoziție aproape identică cu medicamentele pentru ADHD

Călătoria cu metroul de la aeroportul DC până în Silver Spring era neobișnuit de plăcută. Trecuse o oră de când luasem o doză mică de metamfetamină. Era ziua mea, împlineam patruzeci de ani – pe 30 octombrie 2006 – și mă îndreptam spre o conferință la Institutul Național pentru Abuzul de Droguri.

Un prieten, care avea rețetă pentru acest medicament, îmi dăduse cadou două pastile, știind că eram expert în amfetamine, dar că nu luasem niciodată. M-am așezat în tren cu mintea ageră, euforic, dar liniștit.

Când efectul s-a dus, în câteva ore, m-am gândit că a fost drăguț și foarte productiv. Dar n-am simțit nevoia să mai iau alte pastile.

Și atunci de ce are publicul o perspectivă atât de diferită asupra acestui drog?

Poate că e din cauza campaniilor publice „educaționale", care au scopul să descurajeze consumul de metamfetamină. Aceste campanii prezintă, de obicei, cu detalii oribile și explicite, o tânără biată persoană care a folosit drogul pentru prima oară și a ajuns să se prostitueze, să fure de la părinți sau să jefuiască necunoscuți pe stradă ca să-și cumpere drogul. La sfârșitul unei astfel de reclame, apare de obicei, concluzia: „Nu lua meth nici măcar o dată." Cu toții am văzut, cel puțin o dată, celebrele imagini cu guri pline de dinți cariați, care sunt prezentate, în mod greșit, drept o consecință directă a consumului de metamfetamine.

Aceste tipuri de campanii media nici nu împiedică, nici nu scad consumul drogului. Și nici nu oferă informații reale despre efectele metamfetaminei. Nu fac decât să răspândească presupuneri false.

Îngrozit de acest mesaj, publicul rămâne ignorant în privința faptului că metamfetamina produce efecte aproape identice cu cele produse de popularul medicament pentru hiperactivitate, Adderall. Adderall e o combinație de săruri amestecate de amfetamine și dexamfetamine.

Da, știu. Această afirmație are nevoie de justificări.

Nu vreau să sugerez că persoanele care iau Adderall ar trebui să renunțe la el de teamă că le va cauza dependență, ci să privim metamfetamina cam la fel cum privim dexamfetamina. Să nu uităm că metamfetamina și dexamfetamina sunt amândouă medicamente aprobate de Ministerul Sănătății pentru tratarea tulburărilor de hiperactivitate. În plus, metamfetamina e aprobată pentru tratarea obezității, iar dexamfetamina pentru tratarea narcolepsiei.

Ca să fiu sincer, și eu credeam, pe vremuri, că metamfetamina e mult mai periculoasă decât dexamfetamina, în ciuda faptului cu cele două substanțe au o structură chimică aproape identică. La sfârșitul anilor '90, când eram student la master, mi s-a zis – și am crezut cu tărie – că adăugarea grupului metil la amfetamină a avut scopul de a o face mai solubilă în lipide (ca să fie absorbită mai rapid de creier) și, prin urmare, cauzează o dependență mai mare decât dexamfetamina.

Abia la mai mulți ani după absolvirea facultății mi-a fost zdruncinată această credință – nu doar cu dovezi din propriile cercetări, ci și cu ajutorul cercetărilor altor oameni de știință.

Pentru studiul nostru, am adus în laborator 13 bărbați care consumau regulat metamfetamină. I-am dat fiecăruia o doză de metamfetamină, una de dexamfetamină sau un placebo, în zile separate. Am repetat asta de mai multe ori cu fiecare persoană în mai multe zile, astfel încât toți au primit mai multe doze din fiecare drog.

La fel ca dexamfetamina, metamfetamina le-a crescut subiecților noștri nivelul energiei și abilitatea de concentrare; de asemenea, le-a redus sentimentul de oboseală cauzat de privarea de somn. Ambele droguri au crescut tensiunea și rata bătăilor inimii. Fără îndoială, acestea sunt efectele care justifică utilizarea regulată a dezamfetaminei în armatele mai multor națiuni.

Când li s-a oferit ocazia să aleagă între droguri sau diverse sume de bani, subiecții noștri au ales să ia dexamfetamină de tot atâtea ori cât au ales să ia metamfetamină. Erau consumatori regulați de metamfetamină și totuși n-au putut face diferența între cele două. (Chiar dacă metamfetamina pătrunde mai ușor în creier, acest efect e imperceptibil pentru consumatori.)

E adevărat că efectele fumatului de metamfetamină sunt mai intense decât cele ale ingerării unei pastile de dexamfetamină. Dar intensitatea cre ște din cauza modului de administrare, și nu a drogului în sine. Fumatul de dexamfetamină produce efecte intense aproape identice cu cele ale fumatului de metamfetamină. Același lucru e valabil și dacă drogurile sunt trase pe nas.

După ce am plecat din DC și am ajuns acasă în New York, am reflectat la cum contribuisem la consolidarea ignoranței publicului prin accentuarea pericolelor metamfetaminei. De exemplu, într-unul dintre studiile mele timpurii, pe care le-am făcut cu scopul de a documenta dependența foarte mare cauzată de drog, am descoperit că, atunci când au opțiunea să ia o doză mică de meth (10 mg) sau un dolar, consumatorii de metamfetamină aleg drogul cam în jumătate din cazuri.

În 2001, mie chestia asta mi-a sugerat că drogul cauzează o dependență puternică. Dar de fapt mi-a arătat propria ignoranță și propriile prejudecăți. Pentru că, după cum am aflat într-un studiu ulterior, dacă alegeam să cresc suma de bani până la cinci dolari, consumatorii de meth alegeau banii aproape de fiecare dată – chiar dacă știau că trebuie să aștepte până la sfârșitul studiului ca să primească banii.

Această lecție m-a învățat cum distorsionarea informațiilor practicată de media poate influența chiar și cercetările științifice despre consecințele consumului de droguri.

A fost nevoie de aproape douăzeci de ani și zeci de publicații științifice despre consumul de droguri ca să-mi recunosc propriile prejudecăți despre metamfetamină. Nu pot decât să sper că tu n-o să ai nevoie de atâta timp și de atâtea activități științifice ca să înțelegi că pastilele pentru hiperactivitate pe care le iei tu sau cei dragi ție sunt, practic, același drog ca și meth-ul.

Și sper ca această informație bine documentată să-i facă pe oameni să judece mai puțin persoanele care iau meth și să aibă mai multă empatie pentru ele.

Dr. Carl L. Hart e profesor de psihiatrie la Universitatea din Columbia și autorul cărții: Călătoria auto-exploratoare a unui neurolog care contestă tot ce știai despre droguri și societate. Urmărește-l pe Twitter.

Articolul a fost publicat inițial pe The Influence, un site de știri care acoperă întregul spectru al relațiilor umane cu drogurile. Urmărește-l pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre meth pe VICE:
Am luat crystal meth ca să-mi înveselesc jobul de la bancă
Voyeurii din China se masturbează la fete care iau meth în fața camerei
Ghid extensiv pentru prepararea metamfetaminei în „Breaking Bad"