Când ești puști, să fii exmatriculat sună ca o evadare. Toată viața ta ar putea fi despre televizor, înghețată și farse la telefon. Tot ce trebuie să faci pentru asta e să pui ceva în cafeaua profei sau să lovești foarte tare pe cineva.

Dar se pare că nu e așa mișto. E un proces mizerabil care poate să-ți fută întreaga copilărie. Câteodată, nici nu trebuie sa fie ceva foarte grav, e suficient să ai probleme psihice sau să fii gay.

Trei elevi exmatriculați recent îți spun poveștile lor.

Am fost dată afară de la mate pentru că deranjam ora de curs. Aruncam cu cărți și creioane prin clasă. Pe coridor, la fiecare capăt era câte un hidrant și furtun pentru pompieri, iar mie mi s-a părut amuzant să dau drumul la apă. Presiunea apei a fost mult mai puternică decât mă așteptam.

Când am scăpat furtunul din mână, apa țâșnea în toate direcțiile. Furtunul a luat-o razna și nu-l puteam opri. Am rămas înlemnită. Coridorul era complet leoarcă. M-am panicat și am fugit pentru că era foarte multă apă.

M-am dus la cantină, ca să fiu sigură că mă vede personalul, în ideea că nu voi fi bănuită, un fel de alibi din timpul inundației. Din păcate, totul a fost înregistrat pe camere. Etajul s-a inundat atât de rău încât apa curgea prin tavan. A căzut curentul și o parte din tavan s-a stricat. Am făcut o pagubă de sute de lire.

Au sunat-o pe maică-mea să vină la școală. A primit o amendă pentru daune și mama a trebuit să facă rost de 500 de lire pe loc [660 de dolari]. În acea zi am refuzat să particip la consiliul care m-a exmatriculat. Nu m-am stresat pe moment. Mi s-a părut tare! Abia așteptam să mă laud prietenilor mei.

Totuși, nu a fost cum credeam eu. În mare parte îmi petreceam zilele uitându-ma la televizor. În scurt timp, a devenit plictisitor, iar toți prietenii mei erau la școală. Eu nu aveam voie să mă duc decât la Engleză, mate și fizică. Dar după ore eram obligată să părăsesc imediat incinta. Nu a fost cea mai promițătoare perioadă din viața mea și nu sunt mândră de asta, dar se spune că din greșeli înveți. De atunci, nu am mai deschis vreun hidrant.

Am stat la o școală cu internat mai mult de șapte ani. M-au dat afară în ultimul an. M-am chinuit cu problemele mele psihice pe toată durata școlii și nu prea am primit sprijin moral. Pe la sfârșitul anului 2014, pe când aveam 16 ani, problemele mele s-au agravat. În ianuarie, am luat o supradoză și am ajuns la spital. Mi s-a spus că mă pot întoarce oricând, iar eu am ales să revin câteva zile mai târziu.

Am fost la o ședință cu directoarea și mi-a fost clar că era foarte hotărâtă să mă dea afară. Practic, ea mi-a spus că nu-i pasă dacă mă sinucid, atât timp cât nu afectează școala. A fost destul de clar că îi pasă mai mult de reputația școlii decât de sănătatea sau viața mea. Mi s-a permis să mai rămân două săptămâni, cu condiția să iau medicamentația. Asta trebuia să fie o perioada de probă, ca să se convingă că mai pot face față. Dacă nu reușeam, trebuia să plec.

Din păcate, aveam o simulare de examen în săptămâna aia, la care am picat lamentabil, pentru că nu reușeam să dorm din cauza atacurilor de panică. Deși un profesor mi-a oferit posibilitatea să dau din nou examenul, directoarea m-a exmatriculat imediat.

Părinții mei au reacționat surprinzător de bine. Erau supărați de felul în care am fost tratată, dar m-au sprijinit. Alți profesori au sugerat să dau școala în judecată, la fel și personalul și studenții, care m-au sprijinit și m-au apărat. Până la urmă, directoarea a fost suspendată, dar nu cred că din cauza mea.

Am fost școlit acasă toată copilăria mea. În Statele Unite, atunci când înveți de acasă, există un program co-op în care te duci la școală o dată pe săptămână. Îți arată ce urmează să înveți, îți dau teme pentru acasă și te verifică când te întorci. Aceste ore se țin de obicei la biserică și ești batjocorit dacă nu urmezi practicile biblice.

Niciodată nu mă simțeam suficient de bun. Eram diferit de restul băieților și majoritatea prietenilor mei erau fete. Ascultam pop de gagici, iar în adolescență am început să pun la îndoială cultura strictă în care crescusem. Cam pe atunci am descoperit că sunt gay. Am intrat într-o depresie serioasă și contemplam cu ideea de sinucidere la vârsta de 14 ani.

Biserica de care aparținea familia mea era la fel de conservatoare ca și școala religioasă la care mă duceam. Comunitatea religioasă era populară pentru măsurile anti-LGBT și strângea semnături pentru a opri legile anti-discriminare față de homosexuali. Eu știam toate lucrurile astea și eram atent cu cine vorbeam.

În perioada aia, preotul de la școală îmi ținea constant predici despre hainele pe care le purtam și de ce să nu ascult un anumit tip de muzică. Ba mai mult, m-a obligat să mă duc la ședințe de terapie. Mi-a spus să mă rog să scap de homosexualitate și eu am cedat în speranța că voi fi lăsat în pace. Pe la sfârșitul acestor ședințe, am fugit de acasă și eram foarte aproape să-mi iau viața. Părinții mei nu mă înțelegeau, la fel și prietenii mei de la biserică. Eram cu moralul la pământ, dar, după o lună de ședințe de terapie, toată lumea credea că m-am vindecat.

Așa că mi-am făcut un cont de Twitter să pot vorbi despre situația mea. M-a ajutat foarte mult să am un portal unde puteam să vorbesc deschis despre orientarea mea sexuală și să nu trebuiască să mă ascund.

Într-o zi, am primit un mesaj de la mama care îmi spunea că se duce la școală pentru o ședință. I-au spus că au găsit pe rețelele sociale dovezi că sunt gay. Pe pagina mea de Facebook scria că îmi plac bărbații. Am fost exmatriculat cu pretextul că o făceau din dragoste și pentru binele meu. Părinții mei nu au avut nici o problemă cu asta pentru că și ei erau anti-LGBT.

Din păcate, nu am un final fericit pentru povestea asta. M-am transferat la altă școală și sper să termin cu brio ca să mă duc la facultate. E un chin, dar asta demonstrează faptul că încă mai există discriminare față de comunitatea LGBT. Nimeni nu merită să fie exmatriculat doar pentru că e gay. Am obosit și m-am săturat să fiu umilit pentru felul meu de a fi. Vreau să transmit copiilor că mai există persoane ca ei și să reziste, pentru că o să fie din ce în ce mai bine.

Unele nume au fost schimbate pentru a proteja identitățile persoanelor.

Samaritenii ajută pe cei care suferă și au tendințe sinucigașe. Găsești mai multe informații pe website-ul lor.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre scoală:
Tot ce ştim despre cazul elevului care a leşinat la Religie, în timpul unui film despre avort
Ce am învăţat la şcoala catolică
Interviu cu Dumnezeu despre semnele de protest anti-gay