Foto via Wikimedia Commons

Una din chestiile pe care o realizezi în liceu e că există tot felul de diferențe între tine și ceilalți din jur de la schimbarea vocii și a ideilor tale preconcepute despre viață, până la faptul că nu ești în stare să crești o barbă decentă sau să scapi de constelațiile de coșuri de pe față. Când eram eu mic, cel mai ușor mod de-a masca diferențele care te complexau era să te iei, la modul grosolan, de ale altora. Dacă erai gras, te luai de ăia urâți, dacă erai prost sau leneș, te luai de alții pur și simplu că existau și, dacă te simțeai exclus, te luai de minorități, fie ei romi sau homosexuali. Problema e că miștourile astea defensive, de care abuzăm în prostie în adolescență, pot să le lase unora cicatrici pe viață și nu prea te învață nimeni asta.

Din ignoranță, și eu rămăsesem cu ideea că n-am avut colegi gay în liceu. Am aflat cu surprindere, abia acum doi ani că au fost vreo patru și că-i și știam pe unii de la bere sau din tabere. Tipii vorbiseră despre chestia asta doar cu fetele, fix pentru că se temeau c-o să ne purtăm ca niște giboni cu ei, din cauza discursului nostru din perioada aia compus doar din miștouri și băiețeală proastă.

Din păcate, atitudinea asta chiar e periculoasă pentru mulți și, dacă te uiți la studiul Un liceu sigur pentru toți, al celor de la Accept, o să afli că șase din zece elevi LGBT au fost agresați sau martorii unei agresiuni pe motiv de orientare sexuală, așa că pentru ei chestia asta depășește nivelul unei glume colegiale și devine o problemă destul de nasoală, care face copiii să nu se mai simtă în siguranță la școală.

Ca să te ajut să înțelegi câte ceva despre cum funcționează viața colegilor tăi LGBT, am discutat cu cercetătoarea Irina Costache, cea care a realizat studiul, și am compus un mic ghid care ar putea fi de ajutor pentru cei care vor să afle mai multe despre problemele prin care trec colegii lor LGBT.

Eu m-am născut stângaci și educatoarea din grădiniță mi-a futut atât de multe rigle peste mână încât scriu și-n zilele noastre cu dreapta ca o electrocardiogramă. Le fel li se impune și copiiilor ăstora de mici faptul că e greșită orientarea sexuală cu care s-au născut, cea pe care o simt, că e o boală și alte idioțenii, abolite-n țările civilizate din anii '70, care-i lasă cu sechele.

Aproape jumătate dintre elevii din România au reacții extraordinare de respingere față de colegii lor LGBT. Întrebați „Ce s-ar întâmpla dacă doi băieți s-ar săruta?", mulți dintre elevii non-LGBT au avut reacții viscerale de respingere, „vomit, mi se face greață, i-aș spânzura, le-aș da foc, i-aș bate". În prima fază, poți să zici că-s doar exagerări de puștani, problema e că multe dintre astea se transformă-n violență fizică.

„E situația unui elev transgender care trecea printr-o hărțuire atât de violentă încât a recunoscut în fața conducerii școlii că este gay, ca să le ceară sprijin lor și direcțiunii", mi-a explicat Irina. „Ei i-au promis că-l ajută, dar n-au făcut nimic, pe considerentul că sunt colegi și nu e așa grav ce se întâmplă. Au zis că se întâmpla în curtea școlii, deci nu e treaba lor. Cei mai mulți elevi spun că soluția pentru asta ar fi să iasă cineva acolo, să vadă ce se întâmplă și să-i scadă nota la purtare o singura dată cuiva." Uneori elevii ajung să apeleze și la autoritățile prezente-n școală, precum bodyguarzii, după ce sunt loviți serios. „S-a întâmplat în cazul unei persoane LGBT lovită cu o sticlă-n cap".

Pe lângă profesorii și autoritățile care nu prea reacționează la agresiuni, mai e și problema că elevii LGBT nu vor să vorbească despre faptul că-s bătuți, ca să nu se răspândească vestea că sunt gay. Unii elevi chiar ajung să inventeze o altă poveste când sunt întrebați de părinți sau profesori de leziuni. Şi, pentru unii dintre ei, hărţuirea care începe în şcoală continuă şi în afara ei. Elevii sunt urmăriţi, sunt filmaţi cu mobilul ca o glumiţă proastă sau li se adresează chestii pe Facebook.

Genul ăsta de ură homofobă tinde să includă și prietenii elevilor LGBT. Conform Irinei, apare des legătura de prieteni cei mai buni între o persoană gay sau lesbiană, iar prietenul sau prietena sunt hărțuiți la pachet cu ei, că se presupune c-ar fi o relație între ei.

E de înţeles de ce elevii sunt reticenţi să se plângă că-s hărţuiţi pentru orientarea lor sexuală, când afli că mulţi dintre colegii lor hetero au răspuns, la întrebarea „cum ai reacționa dacă un coleg LGBT ar fi abuzat în fața ta?", că ei înșiși ar contribui la agresiune. Din fericire, au fost și alții care spuneau că indiferent de orientarea colegului l-ar ajuta și mulți au precizat că, dacă era vorba de un prieten apropiat, i-ar sări în ajutor orice ar fi.

Unul dintre cele mai stupide lucruri pe care românii le repetă constant legat de comunitatea LGBT e „pot să facă ce vor, dar s-o facă la ei acasă, să nu-i vedem noi", pentru că ei echivalează faptul că cineva spune public că s-a născut gay sau trans, cu faptul că face sex propriu-zis, în fața copiilor lor. O consecință a acestui lucru e că-n România, cei mai mulți elevi LGBT nu-și ascund orientarea sexuală, dar nici nu vorbesc despre ea, dacă nu sunt întrebați de vreun apropiat.

Evident, coming out-ul variază de la caz la caz și probabil depinde de tine să-ți dai seama în ce oameni din jurul tău poți avea încredere. Din ce mi-a explicat Irina, mulți tineri LGBT de la noi se bazează strict pe relația cu prietenul sau prietena cea mai bună, când vine vorba să-și recunoască orientarea sexuală, pentru că la un moment dat, ăia-s singurii care nu te judecă.

Pe de altă parte, mulți dintre respondenții la studiu erau out doar în fața părinților. S-a întâmplat ca ei să-și dea seama sau le-au spus părinților, că erau mai apropiați și, după o fază inițială de respingere, ei de obicei te acceptă așa cum ești. Problema e că și părinții te încurajează să nu mai recunoști cine ești în fața nimănui, „le zic să nu le spună altora, că nu te acceptă, mai bine nu le spui", conform Irinei Costache. Reacția asta de teamă generează la rândul ei și mai multă teamă.

E trist când o organizație caritabilă precum Biserica Ortodoxă ajunge să fie principalul factor care propagă ura în școli prin campania lor de schimbare a Constituției ca să redefinească căsătoria, astfel încât să fie clar că homosexualii nu se vor putea căsători niciodată. Campania asta, propagată tacit de inspectoratele școlare, este absurdă prin simplul fapt că nici acum nu se pot căsători două persoane LGBT. Practic, tot ce fac e să ia minoritatea asta discriminată și să-i mai dea un pumn în stomac, de palmares. Așa am ajuns la situația în care o organizație de părinți, numită Coaliția pentru familie, hărțuiește indirect copiii altora prin demersul lor.

Exemplul cel mai bun este povestea unuia dintre elevi de la o oră de dirigenție, unde s-a discutat despre căsătoria gay, cu participarea profesorului de Religie. „Toți elevii știau deja de situație de când a ajuns campania de strângere de semnături în școală, la ora de Religie", mi-a povestit Irina. „Au deschis discuția și au întrebat copiii, la început, ce cred. Doi credeau că e o prostie, elevul chestionat și amicul lui spuneau că e normal să se poată face. Restul erau indiferenți și spuneau că e treaba lor. Până la finele orei, profesorii au convins aproape toți elevii că trebuie interzisă căsătoria dintre persoane de același sex."

În ultimii ani, ora de Religie a devenit un fel de oră de anti-educație sexuală. Când eram eu în liceu, doar ți se spunea că homosexualii, ateii, femeile care fac avort trebuie să ardă în Iad și că se nasc copii cu handicap pentru că oamenii fac sex în post acolo. În prezent, copiilor li se predă ura față de homosexualitate și li se arată clipuri traumatizante cu avorturi la aceste ore. Mulți copii LGBT sunt frustrați că au ora asta mai mult obligatorie decât opțională, unde li se spun chestii precum „homosexualii sunt bolnavi", „homosexualitatea este un păcat grav" și alte chestii care să-i facă să se simtă prost că s-au născut așa.

Unii copii LGBT ajung să se chinuie să devină colegi perfecți ca să fie acceptați de ceilalți. „Un elev care a avut un prim an de liceu extraordinar de nasol a încercat să se facă respectat prin învățătură, avea zece pe linie, a intrat în consiliul elevilor și a încercat tot timpul să se poarte prietenos și să fie un coleg bun", mi-a explicat Irina. Practic, e scenariul trist în care singurul mod în care nu ești persecutat e să le faci pe plac tuturor, pe care-l practică mulți copii care se confruntă cu bullying-ul în școli.

Alți tineri ajung în extrema cealaltă, în care realizează că singura lor șansă e să schimbe școala, practic să renunțe la orice legături de prietenie formate și s-o ia de la capăt undeva unde să nu fie hărțuiți. Din păcate, pentru mulți, calvarul o ia de la capăt la cealaltă școală. Asta duce în unele cazuri la abandon școlar, fenomen pe care nu-l studiază nimeni în România din perspectiva asta, a hărțuirii, doar din cea a sărăciei.

Cel mai fericit caz este cel al elevilor care vorbesc despre orientarea lor sexuală cu mândrie și-și asumă rolul de educator în fața colegilor. E o situație rară și cu plusuri și cu minusuri, în mare că nu prea merge în mediul rural și că mulți dintre copii se plictisesc să explice aceleași lucruri an de an și să fie subiectul curiozității.

Mulți spun că e nevoie să se solidarizeze cumva cu alți tineri aflați în aceeași situație, că se simt de multe ori singurii tineri LGBT din liceu sau din oraș. Dintre copiii ăștia, cei din orașe mici sunt cei mai disperați să ajungă la facultate, ca să scape din orașul lor natal și să dea de oamenii mai deschiși la minte din orașele mari.

Principala soluție pe care elevii LGBT o văd pentru chestia asta este educația. Unii au propus o zi pe an în care să se discute la școală despre asta, alții au propus să aibă un guest speaker LGBT la ore, dar majoritatea pur și simplu ar vrea o oră de educație sexuală unde să li se explice clar și științific aspecte legate de orientarea sexuală. E interesant că, pe lângă „ce înseamnă LGBT, pe bune?", mulți copii au întrebări legate de violență, de schimbări hormonale și de sexualitate despre care ajung să învețe pe net, pentru că părinții n-au timp și școala refuză să abordeze astfel de teme.

E greu să crezi că profesorii pot rezolva cumva problema, când majoritatea celor care au răspuns la studiu cred că nu există copii LGBT la ei în școli, pur și simplu resping ideea. Aceiași profesori au spus și că ei consideră acești elevi bolnavi mintal, deci e clar cât de disponibili ar fi să-i ajute. Mulți dintre ei încă au dilema dacă acest lucru e de condamnat sau nu.

Pe cât de trist e faptul că cifrele arată că jumătate dintre elevi sunt homofobi, surpriza adevărată e că cealaltă jumătate este formată din tineri deschiși la minte, cu mintea mai flexibilă, care, deși au prejudecăți despre persoanele cu altă orientare sexuală, îi acceptă ca atare. E interesant de aflat și că majoritatea celor care urăsc nu au cunoscut, de fapt, niciodată o persoană LGBT, iar cei toleranți sunt cei care-n principiu și-au dat seama că sunt oameni la fel de normali ca ei, după ce-au făcut cunoștință. Conform studiului, vreo 20% dintre elevi sunt nehotărâți în problema asta, deci ar fi destul loc pentru o schimbare în bine, chiar și-n această generație, ca să nu mai fie distruse aiurea viețile unor puștani dintr-un bigotism prost înțeles.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre LGBT:
Filmele Disney sunt pline de personaje negative gay, ca să promoveze căsătoria
România e între puţinele ţări din UE care nu declară infracţiuni motivate de ură împotriva minorităţilor
Parteneriatul civil ar scăpa românii de dominaţia Bisericii