Scena muzicală din Timișoara a dat naștere de-a lungul timpului la multe trupe excelente. Artiști foarte cunoscuți precum Negura Bunget, Implant pentru Refuz, Dordeduh, Celelalte Cuvinte sau Phoenix au făcut din orașul de pe Bega una dintre cele mai importante locații pentru muzica românească. Dar cum stau lucrurile în prezent? Compilația anuală Made in TM , scoasă pe piață de organizația AnomimTM, reprezintă un barometru destul de eficient pentru analiza artiștilor actuali. De aceea am ascultat selecția de 27 de piese, ca să-mi fac o idee despre prezentul și viitorul scenei muzicale din orașul de pe Bega. Spoiler alert: Lucrurile ar putea sta și mai bine. Mult mai bine.

Nu știu de ce au decis să înceapă compilația cu o piesă plictisitoare, dar pe mine aproape că m-a adormit din primele minute. Nu e nimic rău cu instrumentalul, care sună destul de bine, dar asta ar merge mai bine la final. Vocea solistului strică tot, din păcate, și versurile pline de clișee mă împiedică să iau chestia asta în serios. Trupa scrie pe Facebook că fac muzică „rock alternativ, space rock, progressive rock, blues și funk", iar cu o descriere de genu, care merge peste tot și nicăieri, nu știu cine i-ar putea vedea în alt mod decât ca o glumă.

Notă: Tăcere completă.

Minutul 3:39

Uite niște băieți care știu cum să impresioneze și o fac într-un mod lipsit de artificii. Piesa asta sună ca o revelație. Ar merge bine pe fundalul scenei finale dintr-un film SF, când eroul moare din cauza unui anevrism cerebral cauzat de multe decizii dificile din punct de vedere moral. Merită salvată umanitatea, după ani întregi de război cu federația roboților, care l-a adoptat după ce părinții lui au murit? Cine știe?

Notă: Construirea unui centru de explorare spațială la Timișoara.

Minutul 6:00

Lucrurile devin mai interesante cu Angry Surfer, cea mai bună piesă de până acum. O trupă de surf rock, ceea ce nu prea vezi în România, pentru că singurul surfing pe care-l facem noi e pe internet. După ce o asculți, te trezești îmbrăcat într-o geacă de piele, cu o pereche de ochelari de soare pe cap și o scobitoare între dinți. O piesă cool în adevăratul sens al cuvântului.

Notă: 400 de perechi de bikini.

Minutul 8:00

Mulțumesc Domnului că e doar o mică parte din piesă pe compilație. Marte face prima piesă să sune ca pana lui Mozart.

Notă: Mere stricate.

Minutul 9:30

„În noaptea asta vreau să îmi dai tot ce nu ai", strigă solistul la un moment dat, care reprezintă perfect și sentimentele mele legate de bucata asta. Aș vrea să primesc ceva de calitate de la ei, dar sunt mai multe șanse să păstrez liniștea într-o librărie după ce am fost lovit în coaie, decât să se întâmple asta. Nu am înțeles niciodată de ce majoritatea pieselor rock cântate în română sună de parcă solistul se îneacă cu un sâmbure de cireașă. Nu trebuie să strigi fiecare cuvânt, ca să pară că ai atitudine. Efectul e fix invers și lași impresia că nu ai trecut niciodată de anxietatea din liceu.

Notă: Aș prefera să stau toată ziua într-o poștă, să ascult sunetul ștampilelor și al bătrânilor care se fâțâie la coadă, decât asta.

Minutul 11:22

La fel ca piesa anterioară, Ascult parcă vine din anii 90. Rock-ul timișorean nu s-a maturizat, se pare. Apogeul a fost atins de Celelalte Cuvinte și de atunci rock-ul de pe Bega a rămas în spate rău. Poate ar trebui să accept asta.

Notă: Nu vreau să ascult.

Minutul 13:18

După cele două piese care pot fi categorizate doar ca fiind „rock expirat pentru cei care nu cred în evoluție", urmează ceva infinit mai acceptabil. Blight sună fresh pe scena locală, deși nu e nimic spectaculos. Oricum, trebuie apreciat efortul de a face muzică care nu sună de parcă a fost înregistrată pe o bandă de magnetofon.

Notă: Încă aștept o sală care oferă pe lângă metodele clasice de antrenament și o oră de pogo. Să slăbești în timp ce te împingi și te lovești ca un animal. Blight ar fi pe playlist.

Minutul 15:48

Uite o trupă care a evoluat semnificativ și care nu a rămas ancorată în trecut. Deși ar fi putut face chestia asta lejer, pentru că au fost printre primii care au adus genul rock hardcore în România. Ce-mi place cel mai mult la ei e că fac un rock melodic și coios, într-un mod profesional. La ei nu o să vezi agresitivate de dragul agresivității sau încercări patetice de a copia pe altcineva. Sigur, sunt influențați de o groază de artiști, dar tot reușesc să-și lase amprenta lor aparte.

Notă: Primarul ar trebui să le facă o statuie.

Minutul 18:19

La un moment dat în liceu, voiam să-mi fac o trupă. Pentru că, la fel ca orice tânăr obsedat de muzică, m-am gândit că ar fi o idee bună. Nu știam nimic despre cum se pun notele cap la cap sau ce antrenament îți trebuie ca să ajungi un vocalist bun. Am încercat să cânt la chitară, la tobe, chiar și la flauturile alea ieftine din lemn, pe care le cumpărai de la un magazin din drum, când mergeai în excursie în gimnaziu. Nu prea a mers, așa că am zis să cânt, pentru că asta mi-a mai rămas. Am ascultat înregistrarea cu propria mea audiție și mi-am dat seama automat că ar trebui să-mi găsesc altă carieră în viață, dacă nu vreau să mor de foame. Dacă nu aveam momentul ăla de claritate absolută, continuam cu visul ăsta tâmpit și ajungeam să am o trupă care suna oribil. Dar nu avea cum să fie mai rău ca Anima Draconis, care a coborât nivelul muzicii românești la un nou record de incompetență.

Notă: Să fugi de Anima Draconis mai rău ca de dracu!

Minutul 20:38

Istoric vorbind, și după cum sper că ți-ai dat seama până acum, Timișoara a fost întotdeauna un oraș în care se asculta muzică rock. De aceea am rămas surprins să aud piesa asta, care e cât se poate de reggae. E pentru momentele alea din viață când vrei să fii la mare, dar nu ai cum să pleci, așa că te mulțumești cu un wallpaper pus pe ecranul calculatorului, în care apare o plajă însorită. Cu cât te împaci mai repede cu gândul, cu atât va fi mai ușoară acceptarea existenței tale mediocre.

Notă: Merge, mai ales dacă o asculți în timp ce te plimbi printre palmierii din Timișoara.

Minutul 22:31

Nu ai nevoie de un doctorat în muzică să-ți dai seama ce cântă băieții ăștia. Trupa se numește „One Lion" și piesa Divided. E reggae. Cu tot cu versurile alea pozitive și pline de speranță. Care merg bine la umbra palmierilor din Timișoara. Am mai zis că sunt palmieri în capitala Banatului? Nu mă pot sătura de absurditatea acestul lucru.

Notă: Numai lucruri pozitive și pline de speranță și plm.

Urmărește documentarul VICE Discoteci fără femei și cea mai bună pălincă din Transilvania

Minutul 25:00

Newgotti e atât de cool, încât își pune simbolul pentru dolar în titlul piesei. De două ori. O singură dată nu era suficient să exprime cât de mult vrea să pună mâna pe verzișori. Are planuri mărețe. Și sper să ajungă să-și îndeplinească visul și să aibă o stabilitate financiară, să poată să-și cumpere cel mai mare studio din vestul țării și să facă piese despre cum vrea să investească în sectorul imobiliar sau să sponsorizeze start-up-uri. Sau ce fac oamenii care sunt putrezi de bogați.

Notă: $

Minutul 26:40

Dacă tot a fost reggae, să fie și un pic de dub. Mighty Boogie e genul ăla de DJ care e prezent la fiecare cvasi-festival local în deschidere la alți DJ locali. Într-o zi va ajunge cap de afiș, dacă o ține pe producție. Rodeo Riddim e pentru oamenii ăia care cred în existența chakrelor sau alte puncte de energie din univers care sunt aliniate perfect doar când intră bass-ul.

Notă: Pace prin bass

Minutul 28:10

De la TM Base încoace, scena de drum and bass din Timișoara a crescut considerabil. Ai mari șanse să prinzi o petrecere unde se bagă acest gen de muzică aproape săptămânal. Problema e că a trecut vremea drum and bass-ului, și acum sună la fel de învechit ca Modern Talking. La fel și Sillicon Valley, care nu impresionează cu nimic.

Notă: Să trecem peste tot genul drum and bass.

Minutul 30:08

Piesa asta ar trebui să se numească „medicație". Pentru că cineva a uitat să-și ia pastilele. Ce dezastru complet. La început, o voce zice „ascult cum totul tace/și mă cheamă să mă întorc în mine/privesc cum toată vraja/se destramă peste mine/mă ascult pe mine/și mă mir că mă ascult vorbind cu mine/vorbesc fără oprire, deși tac în toate", adică citește versurile din prima poezie scrisă vreodată de un copil din clasa a doua, care a fost la un pas să repete clasa întâi. Și o face într-o manieră care amintește de preoții ăia dubioși din State, care au o emisiune la televizor și încearcă să te convingă că bullshit-ul lor e adevărat. Coaie, despre ce pula mea vorbești? Dacă taci în toate, taci și în piesa asta.

Notă: Corigent la română.

Minutul 33:06

Iubesc trupa asta. Nu e un secret. Îmi dă speranțe pentru o scenă în care activează oameni care cântă despre vrăji și tăcere și chemări.

Notă: Ascultă Today, azi.

Minutul 36:10

Sean Norvis e DJ-ul ăla care bagă muzică în cluburile fițoase în care nu pui piciorul niciodată, doar dacă ești mega beat și vrei să vezi cum e, la modul cel mai ironic. Are o casă de discuri care se numește Spread Your Legs Recordings, ceea ce-l dezavantajează destul de mult în ochii feministelor. Dar crezi că-i pasă? Uită-te la poza asta cu el la pupitru. Pare fericit.

Notă: E bună dacă ai o pereche de pantaloni scurți de culoare albă.

Minutul 38:11

Am fost optimist când a început. Până am dat de refren. Mi-am pierdut orice speranță. Porcelaine are un accent strâmb și cântă despre cum ea trece peste orice greutăți. Foarte original. Sunt prea multe piese cu mesaje pozitive în compilația asta. Cred că lucrurile nu stau bine în Timișoara, dacă toată lumea speră la o viață mai bună.

Notă: Rap-ul pozitiv e cel mai plictisitor rap.

Minutul 41:00

Ah, o gură de aer proaspăt. Păcat că ține doar un minut sau cam așa ceva. Una dintre cele mai experimentale și ambițioase piese de pe Made in TM. Și sună atât de bine, că mă face să regândesc tot ce am scris despre scena lor. Nu chiar, dar muzica celor de la Makunouchi Bento, un nume care sună ca un fel de sushi scump, nu e de ignorat.

Notă: Merită să asculți compilația doar pentru piesa asta.

Minutul 42:11

Și iar ne-am întors la chitară. Nici nu știu de ce mă așteptam la altceva. Măcar e un chitarist bun, dacă îți place jazz-fusion, un stil pentru tătici și studenții la conservator. Nici nu ar suna așa rău, dacă era masterizată cum trebuie. Așa, parcă e ceva coloană sonoră pentru un serial japonez cu supereroi, care e difuzat la ora trei dimineața în toate țările posibile în afară de Japonia.

Notă: Poate într-o altă generație.

Minutul 43:52

Mai e mult din chin? Misguided cred că au fost ghidați greșit când cineva le-a spus să-și facă o trupă. Solistul sună ca un tip care încearcă să facă karaoke și cântă orice piesă în care apar referințe despre vikingi și mitologia nordică. Vrea să fie epic, dar de fapt e mai penibil ca un adult ce colecționează copii după arme și scuturi din antichitate.

Notă: Nici pentru un loc în Valhalla.

Minutul 45:45

Doar pentru că ai o chitară, asta nu înseamnă că ar trebui să o și folosești. Tipul ăsta mai mult ca sigur a fost mânat din spate de prieteni să înregistreze. „Hai, Căline, ești talentat, așa fain ne cânți la adunările noastre de vineri seara când mâncăm ciuperci la cuptor, bem vin și vorbim despre cât de nasoale sunt joburile noastre, înainte să jucăm mimă". Săracul Călin a pus botul, a luat sfatul prietenilor afoni și a făcut o piesă mai penibilă decât să joci mimă la 30 de ani.

Notă: Nu chema pe nimeni cu asta.

Minutul47:20

Îmi pare rău că și-au ales un nume de trupă metal, care cântă despre femei în haine albe îndrăgostite de un cavaler plecat să lupte pentru coroană, care îi trimite scrisori de dragoste prin porumbei vorbitori. Pentru că ce fac ei este extraordinar. E muzică pentru momentele alea din viață când ți se pare că totul se mișcă mai încet și-ți dai seama că nu are rost să te stresezi pentru nimic. Oricum murim și lumea va merge mai departe.

Notă: Îmbrățișează-i pe Thy Veils.

Minutul 51:10

Orice piesă care începe cu sunetul ambiental al unui loc aglomerat, unde se tot plimbă oameni și vorbesc între ei, are 97% șanse să sune ca pula. La fel e și pentru Black Angel.

Notă: Prima impresie contează.

Minutul 54:14

Oamenii ăștia nu au imaginație. Au crezut că sună bine „undress to kill", pentru că e opusul expresiei celebre. Ha-ha-ha, ce geniali suntem noi. Piesa e despre o tipă care seduce bărbații, pentru că tema asta nu a fost niciodată abordată într-o piesă rock. Ironia sorții e că nicio femeie nu s-ar dezbrăca pe Undress to kill.

Notă: Zero seducție. Maximă repulsie.

Minutul 56:15

The Case are toate șansele să devină una dintre cele mai bune trupe de alternative rock din România. E perfectă pentru oamenii care bagă așa ceva. Ăia care poartă pantaloni cu bretele și nu ies din casă dacă nu au cel puțin șapte culori pe ei.

Notă: Pentru ăia care se aranjează să pară că nu se aranjează.

Minutul 58:12

Nu e cea mai frumoasă zi. E cea mai groaznică. Uită-te la clipul ăsta, dacă vrei o sinteză despre viitorul muzicii din Timișoara.

Notă: Mă dau bătut.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre muzică:
Ce am învățat despre viață de pe profilurile de Instagram ale vedetelor pop din România Urmărește-l pe solistul unei trupe punk cum prinde o bere în timp ce face crowdsurfing Poveștile ciudate ale artiștilor români: sechestrați de o profesoară, sex pe scenă și om strivit de camion