STOP ACTA. Mai Utilizaţi Internet Explorer?

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

STOP ACTA. Mai Utilizaţi Internet Explorer?

Ieri, în Piața Universităţii, la fântână, au protestat împotriva tratatului ACTA vreo 500 de oameni, se zice.
Ioana Moldoveanu
Bucharest, RO

foto şi video Dorin Moldoveanu

Sâmbătă, în Piața Universității, la fântână, au protestat împotriva tratatului ACTA vreo 500 de oameni, se zice. Eu cred însă că au fost mult mai mulți, vreo mie, ce s-au perindat pe-acolo în două schimburi. Era al dracu de ger. Cum am intrat în mulțime, la ora cinci fix, cum l-am auzit pe unul spunând: „Eu deja m-am căcat pe mine de frig”.

Cu toate astea, era un protest vesel, susținut de atmosferă de stadion: „Cine nu sare, ori e cu ACTA, ori e prost de moare”. Prost, neprost, toată lumea sărea, ca să se încălzească.  „Cine este trist, este securist”, după care la feminin, ca să nu discrimineze femeile: „Cine este tristă, este securistă”. Nimeni nu era trist, toată lumea avea ce mânca acasă, problema era una culturală. Era ritm, era vibe, era ca la club, lipsea numai bera din mână. M-am întânit cu o grămadă de prieteni pe care nu i-am văzut de mult, și-am dat și de-o gașcă de DJi, cu o pancartă făcută din pungi de rafie, pe care scria cu scotch Fuckta.

Publicitate

Jandarmii au fost puțini, au legitimat niște oameni, dar nu mai purtau uniformele alea fioroase de Robocop, ci aveau niște pelerine albastre prietenoase, așfi băgat mâna în foc că lucrau la Apa Nova.

Când tineretul obraznic și gălăgios a strigat „Muie Acta”, acronimul de la „Mai Utilizați Internet Explorer”, m-am retras în zona 60+ de la TNB, unde se protesta împotriva „dictatorului” Traian Băsescu. Ăia aveau sistem de amplificare, că așa e pe timp de dictatură, sună boxele în fiecare seară în centru. În ciuda sistemului de sunet, pe partea asta atmosfera era tristă. Aici oamenii nu aveau probleme cu transferul, ci cu pensia, cu o dictatura inexistentă și cu microfonia. Am vrut să văd de ce nu vin pe partea cealaltă, să suțină tineretul, doar și ei au copii, și mi-au explicat foarte clar că motivul este în principal unul geografic: „Păi ce să facem acolo? Aia e zonă de tineri! În plus, noi am stat dintotdeauna la TNB”, mi-a zis un fost revoluționar. Oricum, zvonurile erau că, odată ce se termina protestul de la fântână, toată lumea urma să vină la TNB. Am avut un deja vu, parca tocmai aflasem unde se ținea afterul.

Apasă CC pentru subtitrarea video-ului.

După proteste, mulți dintre cei 2 500 de participanți s-au supărat pe cei 40 000 de absenți care își anunțaseră participarea pe facebook. I-au făcut penibili, scârbe, blazați, le-au zis că merită să nu aibă un internet liber, după care s-au hotărât să le mai dea o șansă, la următorul protest.

Publicitate