Târgul de vechituri din Oradea e un cimitir al anilor ‘80-‘90

Camus şi Sartre au de învăţat câteva chestii despre existenţialism de la gnomul ăsta psihedelic cu strabism.

Din copilărie am simțit că mă regăsesc în agitația suprarealistă a pieței de vechituri. Mama mă ducea pe acolo în căutare de antichități și era şi ea pasionată de piață, până s-a întors într-o zi acasă cu poșeta „emo", adica tăiată cu lama de duşmani şi mai golită de conținut ca seria Twilight.

În Oradea, piața se ține duminică și luni. Mai merg cu prietenii să găsim tot felul de artefacte ironice, pentru că suntem exact din generația care ori n-a prins deloc comunismul, ori încă învăţam să folosim olița când a căzut cortina de fier. Pentru noi, insignele de pionier sunt edgy, nu un simbol al momentului când stăteam pe stadion şi ne pișam pe noi în așteptarea lui Ceașcă.

Am revizitat de curând piața, ca să văd ce mai mișcă în domeniul vechiturilor. Chestiile vândute sunt din ce în ce mai complexe și absurde, cu cât pică economia. Adică, cu cât stăm mai prost cu banii, cu atât mai violent săpăm prin beciuri și poduri să găsim chestii de vândut. Uite ce-am găsit de data asta:

Pentru mine e o adevărată revelație că toate subgenurile fetișiste de pornache existau relaxat în universul VHS și pe DVD înainte de internet porn.

Seria Brown Girl Otherwise n-a reușit să facă o sintagmă logică din titlul de trei cuvinte, dar era prezentă în vreo zece exemplare pe aceeași tarabă. E clar că până și în domeniul de porno cu fecale tot nu e ok să ai atât de multe dubluri.

„Ăștia nu trebuiau să fie albaștrii?" mi-a fulgerat prin cap înainte să întorc DVD-ul. Red Man Group e mai puțin cunoscut pentru percuția experimentală, ca ăia de la Blue Man Grouppe care-i parodiază, dar nu se sfiesc de bătaia cu crăvașa și de fisting. Acum câteva săptămâni am testat o mască identică cu cea de pe copertă, am inspectat-o trei minute, apoi am pus-o jos, că mi s-a întors stomacul. Arăta ca o mască de gaze veche cu filtrul lipsă și un fel de șosetă de latex în locul lui.

Acest set de cuțit de vânătoare și gloanțe a aparținut, după spusele vânzătorului, lui Gorbaciov. Foarte șmecher fostul preşedinte rus. În caz că era spălat pe creier de torţionarii americani, și-a gravat pe cuţit cele mai importante chestii pe care trebuie să le ştie un rus despre țara mamă: AK 47, URSS. Așa, sigur îşi dă reboot instantaneu la memorie și își amintește de unde a venit, ca Jenny from the block.

Coarnele de cerb sunt clar decorative, dar când vrei să-l tranşezi pe Bambi cu un cuţit făcut din craniul lu' maică-sa, vrei ceva mai ergonomic. Nu de alta, dar cuțitul ăla arăta de parca ar fi util în filmele celor de la Red Man Group.

Și cărțile pentru copii devin mai ciudate când sunt prezentate lângă mormane de porno cu fecale. Un exemplu este Vântul și sticlele de limonadă. Un om normal ar vedea un marinar prietenos care bea suc cu doi copii. Eu văd un pedofil care fumează pipă în timp ce își bagă mâna în pantalonii unei fetițe ameţite cu „limonadă". Băiețelul e deja în chiloți. E evident ce se întâmplă.

Pentru că Oradea e oraș multicultural, avem parte și de literatură universală. Satanismus es Rockzene, adică Satanismul și Muzica Rock e un clasic al genului de speriat băbuțe, scris de un exorcist al Vaticanului (făra glumă, m-am interesat). E tipul care a popularizat ideea că Elvis e posedat de demoni. Știința a arătat însă că Elvis era posedat de pastile Valium și unt de arahide, nimic mai mult.

Capul ăsta de papușă zici că e dintr-un film cu cotropirile lui Ginghis Han. Îl purta ca brățară când ieșea călare dintr-un sat în flăcări.

Altă locație pentru păpuși bizare e în mormanele cu haine. Între trei sutiene și un palton de pigmei găsești ochii ăștia arzând o gaură în cele mai adanci crevase ale sufletului tău. Toți copiii erau terorizaţi de o păpuşă când erau mici. Cred că pe asta o nominalizez coșmarul copilăriei mele, retroactiv.

Unul din primele lucruri care se lichidează în caz de urgență în gospodăriile locale sunt colecțiile exhaustive de jucării din ouă Kinder și de la McDonalds. Einstein tronează între arme automate și creaturi marine cu fețe de fetițe japoneze. O panoplie care îți dă niște idei despre cultura noastră. Părintele fizicii moderne e cam la fel de relevant pentru candidatura la statutul de jucărie în ouă de ciocolată, ca o stea de mare kawaii.

„Piața de vechituri" e o denumire coruptă de prejudecăți. Găsești și chestii high-tech în ambalaj original. De exemplu, instrumentul ăsta copt de minţile celor din laboratoarele din Hanoi, care se numește Cure sleepiness right away și care te îmbie cu promisiuni: e nou, e diferit! Diferit de ce? De alte mini-trompete pentru cap? Oricum, produsul garantează nu doar că adormi la volan, ci și că o să sari de pe drum în ritmul violent al marșului imperial din Star Wars.

Cea mai pitorescă scenă din piața de vechituri din România trebuie să fie standul cu o rolă. Fără dubluri, limited edition. Dacă eşti şchiop şi faci parte dintr-un proiect guvernamental secret în care ţi-au inserat un giroscop în coloana vertebrală, e produsul pentru tine.

La noi, piața e o instituție ancestrală. Niciun alt loc al orașului nu pulsează cu mai multă vigoare și atmosferă. Micul meu recensământ mi-a arătat că e un loc suspendat în timp între anii '80 din Germania și anii '90 de la noi, cu o ușoară adiere de modernitate din vapoarele de pe lângă China contemporană. Oricum nu eşti în Elveţia, unde-n piețele de vechituri găsești numai filatelie, numismatică și ceasuri cu cuc. Pe păturile de aici sunt vieți întregi, împrăștiate în grabă pentru un leu.

Citește și despre alte vechituri:
Dubioşenii de la garage sale-ul revistei Reforma
„Găsiți și pierduți", de Nicu Ilfoveanu