Probabil că ții minte din facultate sau liceu cum erau consiliile sau asociațiile de tineri făcute-n cadrul școlii: O combinație de birocrație inutilă, discuții interminabile și, la final, senzația aia profundă de impotență pe care o aveai când aflai că pe profesori îi durea în fund de opinia elevilor și erați doar organ făcut de ei, ca să-și bifeze niște cerințe la Minister.

Cei de la Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI) vor să schimbe lucrul ăsta printr-un sistem cu birocrație zero care să apere interesele copiilor din centre și orfelinate din jurul țării, ceea ce-ar fi o premieră în lumea stufoasă a asistenței sociale din România. „Consiliul ăsta copiilor ar fi trebuit să existe din 2004, conform legii", mi-a explicat Vișinel Bălan, inițiatorul proiectului. „Am făcut o cercetare, anul trecut, și mi-am dat seama că tinerii ăștia nu au niciun reprezentant și nu sunt lăsați să se autoreprezinte, așa că m-am gândit c-ar fi nevoie de un consiliu format din cei implicați, dar și din cei care au trecut deja peste experiența instituționalizării". Vișinel înțelege destul de bine aceste probleme pentru că și el a trecut printr-unul din centrele de copii din țară, unde a trebuit să facă față abuzurilor și violenței angajaților.

Consiliul are reprezentanți în majoritatea județelor din țară și funcționează ca o punte între stat și copii. Practic, tinerii ar trebui să scrie despre problemele sau nelămuririle lor pe siteul CTI și cei de acolo le spun ce drepturi au și încearcă să-i ajute să ia legătura cu autoritățile, dacă-și dau seama că au loc abuzuri. „E foarte important ce se întâmplă cu ei în perioada instituționalizării, dar și ce se întâmplă când ies din sistem", mi-a explicat Vișinel. „Ei nu sunt învățați de nimeni să facă față vieții în afara sistemului, înainte să iasă din el. Dacă un tânăr este eliberat, trebuie să analizăm dacă aveau motive să fie eliberat. Nu poți să-l dai pur și simplu afară când face 18 ani. Dacă și-a terminat studiile, poate beneficia de suport pe o perioadă de încă doi ani."

Ca să înțeleg mai multe despre cum funcționează acest consili, l-am rugat pe Vișinel să mă lase să iau parte la o ședință de-a lor. În prima fază, mi se părea ca oricare altă întrunire de tineri, cu tabele, interpelări, votări, discuții de adunări generale. Sincer, mă plictiseam un pic, până a înterupt cineva ordinea de zi ca să vorbească despre niște cazuri de abuzuri sexuale la un centru de plasament, unde bodigarzii privați făceau sex cu minorele de acolo. Au dezbătut ce pot să facă, cu cine ar trebui să vorbească despre asta și, când și-au dat seama că victimele nu vor să vorbească despre aceste abuzuri, au decis să scrie pe bloguri despre problemă.

De fapt, asta era diferența principală dintre cei de la CTI și orice alt consiliu de tineri sau dezbatere de asistenți sociali la care am participat: Că fac chestii, nu doar stau toată ziua într-o discuție eternă. Cât am stat acolo a apărut cazul unui tânăr instituționalizat care avea nevoie de cazare în București o seară și imediat s-a oferit cineva de acolo să-l ia.

Apoi s-a dezbătut problema unui tânăr din Călărași care a fost convins de cei din centrul în care a crescut să-și ceară eliberarea la 18 ani, deși mai avea dreptul la sprijin din partea centrului în care stătea. Au vorbit despre caz, apoi au decis să se urce în mașină a doua zi și să meargă la fața locului, să discute cu tânărul ăla și cu autoritățile de la centru, ca să verifice cât de legală a fost eliberarea lui.

Fin'că-s un cinic leneș, m-a marcat un pic atitudinea asta proactivă a celor din consiliul tinerilor și de-asta am vrut să-i prezint pe câțiva dintre ei și să aflu cu ce plângere sau rugăminte ar fi venit ei la Consiliul Tinerilor Instituționalizați, dacă ar fi existat pe vremea când erau ei mici.

Florin este cel care îi coordonează pe cei din afara sistemului care vor să fie voluntari la CTI, e președinte executiv la ONG-ul de tineret Asociația Junii și student la Politehnica București. I-a plăcut să studieze la Politehnică, unde a cunoscut-o pe Ecaterina Andronescu pe care o apreciază pentru c-a dat o lege prin care tinerii din centre de plasament să învețe în sistemul de masă, la începutul anilor 2000.

Dacă ar fi existat Consiliul Tinerilor Instituționalizați când erai mic, cu ce problemă ai fi venit la ei?
Florin Ciobanu: Nu m-aș fi gândit ca acum, pentru că încă aș fi fost în centru și mi-ar fi fost teamă să nu fiu dat afară și de toate celelalte repercusiuni. Nu prea am avut probleme la centrul meu, dar după ce abuzuri am văzut prin alte centre, aș fi cerut schimbarea conducerii la toate. Dacă pleci de la premisa, ca director, că eu te bat și fac ce vreau, e normal ca și angajații să-ți urmeze exemplul.

Ana tocmai și-a dat licența în Contabilitate și simte că s-a descurcat ok. E o absolventă de mate-info care vrea să se bage la un master în care să se specializeze pe audit și să își ia atestat internațional de contabilitate, ca să meargă să lucreze în Marea Britanie. Și nu se teme de Brexit, că știe că se va descurca dacă-și face treaba. Ea era singura din consiliul director al CTI care încă mai este instituționalizată. Speră să nu i se întâmple vreun abuz și să fie dată afară aiurea, pentru că își știe drepturile și știe că statul e obligat s-o susțină până-și termină studiile, plus încă doi ani.

VICE: Dacă ar fi existat Consiliul Tinerilor Instituționalizați când erai mică, cu ce problemă ai fi venit la ei?
Ana Ene: Aș fi vrut ca educatorii să dea un examen, nu să fie numiți în centre, pentru că ar trebui să fie un exemplu pentru copii. Pe lângă asta, aș fi cerut să fie introduse vacanțe pentru copii. Cei care învățau nu erau stimulați deloc și asta duce la delăsare. Pentru mine nu erau niciodată vacanțe. Plus c-ar trebui să înceteze să-i manipuleze pe tinerii de 18 ani să plece din centre. Nu își cunosc drepturile și sunt convinși de personal să-și facă cereri de ieșire din cauza asta.

Ionuț este cel mai în vârstă membru al Consiliului și cel cu cea mai multă experiență în leadership, de-asta este și președintele CTI. E doctorand la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și consideră că datorează multe mediului universitar, de la socializare la caracter. A făcut voluntariat la secretariat, voluntariat la comisia de admitere și a ținut cursuri de limba română și engleză pe la centre de plasament. Ionuț consideră că misiunea lui e să colaboreze atât cu copiii din centre, cât și cu instituțiile statului, în ciuda celor supărați pe sistem care vor să atace problemele mai direct. El vrea să meargă cu un pachet de legi la Comisia Europeană, ca să schimbe reglementările legate de Protecția Copilului, totul ca să oblige România să se adapteze condițiilor europene.

Dacă ar fi existat Consiliul Tinerilor Instituționalizați când erai mic, cu ce problemă ai fi venit la ei?
Ionuț Nicolae: Eu am prins orfelinatele alea din anii 90, deci ar fi fost o utopie să cred că va exista vreodată un CTI atunci. Aș fi avut plângeri legate de relația dintre copiii mici și cei mari. Eram abuzați fizic de ei foarte des, au fost scene de violență foarte dure atunci. Nu am plângeri legate de personal la centrul din Călărași unde am crescut, educatorii s-au ocupat de noi și au avut grijă de noi cât i-au ținut puterile.

Ovidiu lucrează la o creșă privată, care i se pare destul de ok din punct de vedere al resurselor umane și materiale, față de locul în care a crescut. El a învățat foarte bine în liceu și a absolvit sociologia. Se gândește să profeseze în domeniu, ca cercetător pe la un ONG.

Dacă ar fi existat Consiliul Tinerilor Instituționalizați când erai mic, cu ce problemă ai fi venit la ei?
Ovidiu: Aș fi venit să cer ca angajații să nu mai plece cu cantități industriale din bucătărie în fiecare seară și să nu ne mai bată. La fel, copiii mai mari să nu ne mai bată. Și să nu fim stigmatizați în sistemul de învățământ și puși în clasele cele mai nasoale. La mine, la școala 21, ultima clasă din alfabet era cea mai nasoală și toți tinerii instituționalizați erau puși acolo. Am avut noroc c-am fost descoperit de diverși învățători, că eram studios, și am fost mutat la altă clasă, unde se făceau altfel orele și erau profi mai ok.

Problema principală a celor din Consiliu e că nu sunt lăsați să intre în centrele de plasament de către aparatul învechit de stat, caruia nu-i convine să fie supravegheat. Vișinel și cei din CTI lucrează la un procol cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin care să monitorizeze centrele de plasament, să facă vizite inopinante și să ia atitudine față de abuzurile comise acolo. Din păcate, autoritățile încă le obstrucționează activitatea la fiecare pas.

Pentru mai multe lucrări de-ale lui Cristian Munteanu, urmărește-l pe site-ul său.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre ce li se întâmplă tinerilor instituționalizați din România:
Cum era să fii gay în orfelinatele românești
Am vorbit cu niște copii instituționalizați despre cum sunt bătuți și mi-au rupt inima
Fotografii cu copiii instituționalizați din România anilor '90 și cum arată ei astăzi