Toate experimentele făcute de americani pe oameni

Când raportul despre tortură al CIA a fost făcut public pe 9 decembrie, am aflat că „experimentele" au jucat un rol important în chestiile pe care le făceam celor aflaţi în custodia noastră. Când programul intens de interogare a început în 2002, experţii James Mitchell şi Bruce Jessen au adaptat ca strategie de interogare o teorie numită „ neajutorarea învăţată" din psihologia generală.

Conceptul a fost testat doar pe câini. Tentativele lor să aplice neajutorarea învăţată pe oameni şi s-o folosească pentru culegerea de informaţii militare exacte au constat într-un şir lung de experimente pe oameni, conform Lisei Hajjar de la The Nation.

Şi nu e prima dată când Statele Unite au făcut asta.

Dar problema e că atunci când vorbeşti despre experimentele făcute de America pe oameni e că imediat începi să suni ca un conspiraţionist obsedat de sfârşitul lumii, căruia nu-i mai tace gura despre „chemtrails". Ca să combatem stereotipul ăsta, am trecut în revistă câteva din experimentele documentate oficial.

Din păcate, sunt deprimant de multe cazuri pe care poţi să le frunzăreşti. Ca să nu creez vreo confuzie, am sortat evenimentele pe categorii şi nu în ordine cronologică.

Nu numai că unele experimente pe oameni sunt OK, dar unele sunt chiar ilare. De exemplu, testele de rezistenţă fizică de la NASA. Câţiva oameni se strâmbă şi leşină. Guvernul adună informaţii. Toată lumea câştigă.

Dar asta nu înseamnă că experimentele inofensive făcute pe oameni nu-s niciodată tulburătoare, nici că experimentele tulburătoare-s totdeauna periculoase.

În zilele de glorie ale Războiului Rece, armata americană testa cu plăcere strategii militare pe proprii oameni. Testarea strategiilor de apărare împotriva atacurilor era destul de uşoară: armata le ordona miilor de soldaţi să se supună expunerii la iperită sau expunea marinari la arme chimice fără să-i atenţioneze. Dar e destul de greu să testezi cum funcţionează propriile tale arme de atac.

Operaţiunea LAC, „Large Area Coverage" (acoperă o suprafaţă mare), a constat într-o serie de teste secrete cu arme chimice şi biologice în 1957 şi 1958. Divizia de Apărare Chimică a aruncat cu sulfit de cadmiu şi zinc din avioane şi l-au pulverizat din bărci. Compusul a fost împrăştiat peste diferite regiuni din America, unele extrem de populate. După ce a fost făcut public, oamenii de ştiinţă oripilaţi au analizat din nou rezultate experimentului ca să vadă ce impact au avut chimicalele. Din fericire, probabil n-a avut niciunul.

Dar în 1950, înainte de Operaţiunea LAC, Statele Unite au ancorat o barcă lângă podul Golden Gate şi au pulverizat oraşul San Francisco cu o bacterie Serratia marcescens, care arăta ca glazura de brioşe, ca să testeze fezabilitatea unui atac cu arme chimice. După puţin timp, un tip din San Francisco pe nume Edward Nevin a murit din cauza unei infecţii la inimă provocate de bacterie. În plus, rezultatul testului a fost ceva de genul: „probabil că da". Conform New York Times, statul „îşi menţine poziţia că pe vremea aia bacteria era considerată inofensivă".

După un deceniu, guvernul a expus călătorii metrourilor din New York şi Chicago la o bacterie, în mare parte inofensivă, numită Bacilus subtilis. Din fericire, din câte ştim noi, nimeni nu a fost infectat atunci.

Dar operaţiunea Whitecoat a folosit intenţionat bacterii dăunătoare. În timpul războiului din Coreea, pacifiştii erau forţaţi să devină medici în cadrul armatei. Din anul 1953, li s-a oferit oportunitatea să devină cobai în războiul chimic. Participanţii, numiţi Whitecoats, au fost expuşi unor virusuri şi bacterii şi au fost folosiţi în testarea vaccinurilor. Când s-a făcut bilanţul, niciunul din ei nu murise în Fort Detrick, Maryland, unde s-au făcut experimentele. Dar când participanţii au fost intervievaţi după câteva decenii, mulţi au spus că suferă de migrene sau astm şi doar un sfert din foştii membri, care au îmbătrânit sau au murit, au putut fi găsiţi pentru un răspuns.

A doua cea mai nasoală chestie legată de proiectul Manhattan (prima a fost anihilarea instantanee a oraşelor Hiroshima şi Nagasaki) a fost că a reuşit să ne arate exact, prin zeci de experimente, ce se întâmplă cu corpul uman, atunci când este supus radiaţiilor. Răspunsul: ceva nasol

Dar pe lângă cazurile celebre, în care soldaţii din Marină au fost aşezaţi în apropierea unor explozii nucleare şocante şi cancerigene, statul american a ajutat şi la finanţarea experimentelor care pur şi simplu introduc materiale radioactive direct în corpurile oamenilor, printre care şi plutoniu, poloniu, radiu, toriu şi altele, conform unui raport din 1986 al Congresului american numit Cobai nucleari americani: Trei decenii de experimente cu radiaţii asupra cetăţenilor americani.

Raportul a inclus experimente din sectorul privat, dar statul a participat şi el la zeci de experimente în decursul a 30 de ani. În multe cazuri, pacienţii testaţi de Comisia Energiei Atomice sau de Proiectul Manhattan erau cu un picior în groapă, dar uneori făceau teste şi pe oameni sănătoşi. Unii dintre ei au murit şi la trei ani de la o expunere care părea să aibă doar cantităţi infime de material radioactiv. Le-au cerut oamenilor să mănânce resturi nucleare, au iradiat cirezile ca să vadă ce se întâmplă cu oamenii care beau laptele sau mănâncă vitele şi au injectat rahaturile astea direct în oameni.

Într-un fel de pauză înfricoşătoare de la tematica nucleară a vremii, Divizia de Apărare Chimică a Armatei a eliberat milioane de ţânţari între 1956 şi 1958 în statele Florida şi Georgia ca să vadă dacă îi pot transforma în arme care să răspândească febra galbenă. Se pare că raţionamentul din spate a fost că ţânţarii ăia nu erau purtători de febră galbenă în momentul în care au fost eliberaţi. Dar asta nu contează aşa mult, pentru că documentele din vremea aia arată că febra galbenă era deja prezentă în zonele alea şi nu au făcut decât să crească masiv rata în care s-au împrăştiat.

Apoi, armata a făcut rost de halucinogene.

Din nu ştiu ce motiv, soldaţii americani neruşinaţi au avut idei năstruşnice cu drogurile: au interogat oameni, au dezvoltat abilităţi telepatice şi au creat asasini spălaţi pe creier în stilul Candidatului Manciurian , care aşteaptă semnalul secret din spatele liniilor inamice. Nimic din toate astea n-a fost posibil, iar drogurile doar te fac să te porţi ciudat când doza e potrivită, să te porţi ca un nebun de legat, dacă doza e greşită sau să faci pe mortu' dacă doza e foarte, foarte greşită.

Am vărsat deja destulă cerneală când am scris despre experimentele CIA de controlat minţi. E suficient să spun: din anii '40, până la sfârşitul anilor '60, America a drogat o groază de oameni până i-a omorât sau înnebunit.

Ai auzit despre experimentul diabolic cu sifilis de la Tuskegee? S-au făcut pe negrii de la ţară care credeau că primesc asigurare medicală gratuită prin serviciul public de sănătate al Americii, când de fapt erau infectaţi cu sifilis şi păcăliţi să nu se trateze pe măsură ce boala progresa în decursul a 40 de ani. Asta până când presa a scos la iveală experimentul în 1972.

Până atunci, muriseră deja 128 de participanţi, 40 dintre soţii fuseseră infectate şi nouă copii se născuseră cu sifilis.

Dar ştiai că experimentul de la Tuskegee a fost experimentul cu numărul doi pentru aceşti oameni de ştiinţă americani? Şi, chiar dacă sună imposibil, experimentul anterior a fost şi mai cumplit.

Primul experiment s-a desfăşurat în Guatemala, unde cercetători finanţaţi de Institutul Naţional de Sănătate au făcut teste pe 696 de pacienţi cu probleme mintale, prostitutate şi puşcăriaşi ca să studieze penicilina. Dar sifilisul şi gonoreea nu erau inoculate prin nişte simple injecţii în braţ. Germenii erau administraţi printr-un proces de zgâriere a pielii şi chiar injecţii în organele genitale.

Experimentele recente de tortură amintesc de cum America a făcut dintotdeauna experimente pe prizonieri, un argument folosit de oamenii de ştiinţă nazişti în timpul timpul Proceselor de la Nuremberg. Experimentul la care naziştii se refereau a fost Studiul Malariei de la Penitenciarul din Stateville, prin care ţânţarii erau folosiţi ca să infecteze deţinuţii cu malarie. Infectaţii erau trataţi cu medicamente noi şi eficace antimalarie. Un deţinut infectat a murit, dar cercetătorii afirmă că n-a avut vreo legătură. America era destul de mulţumită de sine cu toată povestea, până ce naziştii le-au scos-o pe nas.

Institutul Naţional de Sănătate a avut o criză scurtă de conştiinţă şi a creat Codul de la Nuremberg, o listă cu zece principii prin care spuneau „Nu, tăceţi din gură! Ce-am făcut noi e diferit, OK?"

Principiile enumerate în lista Codului de la Nuremberg sunt o lectură interesantă când te gândeşti la actele de tortură comise de CIA, în special când te uiţi că erau scrise cu gândul la prizonieri. Uite un rezumat al tuturor principiilor:

1. Consimţământul informat este crucial.
   2. Experimentul trebuie să fie benefic pentru societate.
   3. Experimentul trebuie să se bazezeze pe rezultatele experimentelor pe animale.
   4. Evită toate suferinţele fizice şi psihice inutile.
   5. Nu provoca moarte sau handicapuri.
   6. Gradul de risc nu trebuie să depăşească niciodată cel determinat de importanţa umanitară.
   7. Protejează pacientul.
   8. Experimentul trebuie făcut doar de oameni de ştiinţă calificaţi.
   9. Pacientul trebuie să aibă libertatea de a incheia experimentul, dacă a ajuns la un stadiu fizic sau psihic în care continuarea experimentului pare imposibilă.
   10. Omul de ştiinţă trebuie sa fie pregătit să incheie experimentul în orice moment dacă întâmpină vreo problemă.

Lista asta, care influenţează o mare parte din legislaţia medicală a Statelor Unite, reprezintă în teorie modul în care deosebim experimentele etice de cele imorale. Dacă te uiţi în spate şi compari lista cu fiecare eveniment, poţi să vezi ce reguli au fost încălcate şi ce reguli au fost respectate.

Ar fi grozav să vedem un progres care să demonstreze că raportul anual al Drepturilor Omului din America se imbunătăţeşte, dar, dacă iei regulile astea ca unitate de măsură, ai demonstra contrariul. De fapt, e greu să afirmi că CIA-ul a respectat mai mult de patru din cele zece reguli de la Nuremberg. Deşi, în apărarea lor, experimentele recente s-au „bazat pe rezultatele obţinute din experimentele pe animale." Măcar atât.

Traducere: Alice Yehia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre:
De ce funcţionează tortura prin sunet? Hipotermie,membre rupte şi hrănire rectală: raportul CIA Trei zile de tortură într-o centură de castitate