Ca vântul călduț care încălzește mesele teraselor, în următoarele săptămâni s-ar putea ca vechiul nostru vecin rus să se întoarcă în cartier. Și nu cu intenția de a ne restitui tezaurul, ci de a se apropia de noi, de NATO, de instalațiile de la Deveselu.

Scenariul e explicat pe larg de experți – Federația Rusă așteaptă să treacă sărbătorile, să se mai încălzească afară, să iasă vestul la grătare, pentru a începe noi operațiuni în sudul Ucrainei. Obiectivul, în cel mai fericit caz, ar fi un nou asalt asupra orașului Mariupol, la o aruncătură de băț de Donețk. Mariupol, care e un mare centru industrial și principalul port ucrainean în Marea Azov, deschide calea rebelilor susținuți de Moscova către Crimeea.

Teoria cea mai pesimistă e cea în care Federația Rusă susține un complot pentru a destabiliza Odessa și a instala un regim rebel. Pionii complotului sunt pro-rușii care au declarat deja o Republică Populară Odessa, pe modelul republicilor de la Donețk și Luhansk. Pe 9 aprilie, Republica a anunțat formarea unui guvern paralel care a declarat secesiunea de Ucraina. Membrii guvernului paralel vor proteja „valorile democratice ale regiunii de atacurile formațiilor de dreapta, aduse pe teritoriul fostei regiuni Odessa la ordinele așa-ziselor autorități din Kiev." Copy-paste de la rebelii din Luhansk și Donețk. În plus, șeful rebelilor a anunțat intenția de a se uni cu rebelii din Donbass.

Video din Odessa, mai 2014

Odessa, oraș cu numeroși locuitori rusofoni, e în tensiune de la începutul protestelor Euromaidan, iar cele mai grave manifestații au făcut peste 40 de morți pe 2 mai 2014. De atunci, pro-rușii și serviciile de securitate ucrainene (SBU) se confruntă regulat. Serviciile ucrainene arestează periodic membri ai grupării secesioniste, le confiscă explozibil și arme. După arestări, rebelii își reconsolidează pozițiile și reîncep acțiunile provocatoare și plasează bombe. Zilele trecute SBU a arestat indivizi pe care i-a numit teroriști, suspectați că ar fi vrut să asasineze mai mulți politicieni, printre care și un membru al parlamentului. Ucrainenii se tem că vremea bună va aduce „turiști ruși" și transnistreni, care vor întări gruparea rebelă. Prima ocazie de ciocnire va fi pe 2 mai, aniversarea manifestațiilor de anul trecut.

E greu de estimat dacă Odessa va cădea imediat sub controlul rebelilor pro-ruși. Aceștia au ca prioritate acum apărarea și consolidarea Donbass-ului. Simpatizanții lor din Odessa sunt deja pe frontul de la Donețsk, sunt puțini agitatori care ar putea mobiliza o ocupație a Odessei. Însă dacă rebelii reușesc să se impună cu succes la Mariupol, Odessa e următoarea destinație pentru „turiștii ruși". Trecerea sub control a Odessei înseamnă că Federația Rusă ar ajunge buză în buză cu NATO (adică România), pe flancul său sudic și ar prelua controlul asupra porturilor cele mai importante ale Ucrainei. Ceea ce înseamnă că România ar deveni primul cal de bătaie pe frontul cu rușii din Marea Neagră.

Pregătiți grătarul. Nu pentru că n-am avea nevoie de puști sau mai degrabă de avioane și fregate, dar n-avem bani pentru ele. În timp ce Polonia are un buget de aproximativ zece miliarde de dolari, al nostru e de vreo 2,5 miliarde. Din care se mai plătesc și pensii. Se tot încearcă o mărire a bugetului armatei spre 2% din PIB, dar 2% din PIB-ul României e tot mai nimic în comparație cu 2% din PIB-ul Poloniei. În plus, strategia noastră de apărare din ultimii ani a prioritizat participarea la misiunii internaționale și nu înarmarea. Schimbarea de viziune pe care ar trebui s-o facem în doi-trei ani ar însemna costuri masive pentru România. Bani pe care noi nu-i avem.

Între timp, Federația Rusă are în Marea Neagră vreo 40 de nave de război și trei submarine, în comparație cu cele nouă nave ale noastre și niciun submarin. Rușii s-au plasat acum în Crimeea fix în fața Constanței, cu vedere neîntreruptă până la discotecile lui Mazăre și grătarele noastre de vară, la o distanța cam la fel ca cea între Constanța – Craiova. Pe vremea războiului din Crimeea, armata rusă a trimis în zonă niște lansatoare de rachete babane, construite în anii 2010, care au o rază de acțiune de maximum trei sute de kilometri. Poți să le vezi în acțiune aici. Adică fix cât să amenințe toate fregatele noastre. Asta fără să vorbim despre cum Ministerul de Externe rus a declarat că are dreptul să poziționeze proiectile nucleare în Crimeea.

Îți cam vine să mergi la munte la vară, când te gândești cât de aproape sunt rușii. Dar, nu te speria mai tare decât trebuie, om fi noi incapabili să ne apărăm în fața celei de-a doua armate a lumii, însă ne vin în ajutor americanii.

Știi amenințările rusești de la începutului lui aprilie. Ah, n-ai văzut, stăteai la coadă la supermarket. Un oficial rus de rang mediu a fost întrebat într-o conferință de presă ce părere are el despre cum se desfășoară americanii în România. La care oficialul a răspuns că România „trebuie să fie conștientă de responsabilitatea și consecințele suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său". Înseamnă că, dacă mergem cu americanii, suferim consecințele. Pe care oricum le sufeream, dar mai cu alifie.

Declarația rusului a venit după ce Parlamentul României a abrogat o hotărâre care limita numărul de soldați străini care pot staționa pe teritoriul nostru la trei mii. Acum pot staționa câți militari străini încap pe litoralul nostru. Pentru că gluma se îngroașă în Marea Neagră mai repede decât în Baltica, România devine tot mai importantă pentru NATO. Să nu uităm și că Bulgaria e prietena Federației Ruse (ca să nu zic șantajată) și că singurul stat NATO din zona Mării Negre neprietenos cu rușii rămâne Turcia. Însă Turcia are mai multe pe cap în Orientul Mijlociu și nu-i mai pasă de Ucraina, nici măcar de tătarii din Crimeea.

Te poți întreba, de ce e nevoie de mai mulți americani, dacă deja avem Scutul de la Deveselu? Rușii zic că Scutul e o amenințare pentru Federația Rusă. Sunt unii care speră ca Scutul să ne apere de „dușmanul istoric". Problema este că, dacă îi credem pe responsabilii noștri și nu pe cei ruși, Deveselu nu ne apără de ruși, ci de rachete din Orientul Mijlociu. Și de fapt nu pe noi, mai mult pe americani, noi profităm de instalații. Deja isterizat de Deveselu, prim-ministrul Medvedev promitea plasarea de rachete Iskander în Kaliningrad, ca să se apere de scutul rachetă.

Uite-te la Moise Guran cum se întreaba în 2011, cum ar putea afecta rachetele Iskander românii. Rachetele acestea au o rază de patru-cinci sute de kilometri – deja din Crimeea ajung până pe la București, cu viteză supersonică. Din marginea Odessei, o rachetă Iskander ar ajunge până la Deveselu, într-un timp pentru care Scutul nu e pregătit să acționeze. Moise Guran își zicea în 2011, mișcându-se prin fața hărții cu Crimeea, că rușii sunt mult prea departe ca o rachetă Iskander să ne amenințe pe noi, românii. Doar că azi, în 2015, situația e diferită. Și suntem cam neputincioși în fața ei.

Ce putem noi face ca să nu fim chiar spectatori în acest nou Război Rece? Armand Goșu și Octavian Milevschi spun într-o dezbatere Historia că pe termen scurt n-avem alte opțiuni decât să le facilităm viața americanilor. Ne putem repara drumurile ca să le permitem un acces mai ușor la bazele militare. Pe termen lung, România trebuie să intre într-un parteneriat militar apropiat cu Polonia și Turcia și să-și dezvolte sistemul de apărare în coordonare cu acești doi parteneri. Dar până atunci, ai înțeles strategia pentru vara asta: mai ușor cu litoralul, că ne văd rușii și dați prioritate mașinilor americane.

Mai citește despre Rusia și Putin:
„Rusia nu e ca Putin": Marina Litvinenko, văduva fostului agent KGB ucis, a vorbit cu VICE News Putin a cântat la marșul de aniversare a anexării Peninsulei Crimeea Am vorbit cu un politolog rus anti-Putin despre propagandă