Viețile groaznice ale studenților străini care lucrează în America pe timpul verii

Când Melody Gilbert, o profesoară americană, a predat la o universitate de prestigiu din Bulgaria acum patru ani, nu se aștepta ca studenții să-i adoarmă la ore.

După vacanța de vară, studenții ar trebui să fie relaxați și fericiți, a declarat Gilbert pentru VICE. „Dar majoritatea erau rupți de oboseală în prima săptămână."

Se pare că motivul era că mulți dintre studenții ei își petrecuseră vara în Statele Unite, unde munciseră pe brânci la joburi cu salariul minim pe economie.

Studenții vin în Statele Unite prin programul J-1 Visa Exchange Visitor, care le permite străinilor din anumite țări să lucreze temporar în Statele Unite cu scopul de „schimb cultural". Statele Unite acordă aproximativ 300 000 astfel de vize în fiecare an, în funcție de Departamentul de Stat. Dar în loc să-și petreacă timpul cu excursii și distracții, ca majoritatea studenților plecați în străinătate, unii dintre acești studenți vin să cunoască America prin joburi prost plătite ca menajere, chelneri sau bucătari. În loc de schimb cultural, oferă o mână de lucru ieftină.

Nu toți studenții din Programul J-1 Visa au o experiență negativă, iar unii se distrează toată vara. Dar alții, în special cei din țările sărace precum Bulgaria sau România, au parte de o vară de coșmar. Într-un raport întocmit de Southern Poverty Law Center, unii studenți au zis că s-au simțit înșelați sau exploatați de program, iar în 2011, sute de muncitori din programul J-1 Visa au protestat împotriva salariilor prea mici din fabrica Hershey unde lucrau. „Nu e niciun schimb cultural, a declarat o studentă chinezoaică pentru New York Times. „E doar muncă pe brânci."

Gilbert a transformat acest fenomen într-un documentar intitulat The Summer Help (Ajutorul de vară), care îi urmărește pe studenții bulgari care pleacă din țară, de cele mai multe ori pentru prima oară, ca să lucreze în Statele Unite pe timpul verii. Două studente, Elena și Nikoleta, își petrec vara lucrând ca menajere de hotel pe plaja Myrtle din Carolina de Sud. Filmul ne arată cum fetele se adaptează la noile lor vieți, cum lucrează pentru americanii veniți în vacanță (care nu sunt întotdeauna prietenoși). Observăm cum sunt nevoite să-și adapteze așteptările la realitatea vieții de student străin în Statele Unite.

VICE a vorbit cu Gilbert despre experiența ei ca realizatoare a filmului, despre studenții pe care i-a urmărit și despre realitățile contrastante de a trăi și a munci în America.

VICE: Programul J-1 ar trebui să fie un schimb cultural între americani și străini, dar acești studenți vin, de fapt, să lucreze optzeci de ore pe săptămână la mai multe joburi. Cine beneficiază mai mult de program: studenții sau cei care îi angajează?
Melody Gilbert: Când fac un film, încerc să fiu obiectivă. Pur și simplu prezint experiența. De tine depinde cum privești programul J-1. Ai și multe avantaje când muncești din greu și îți depășești limitele. Poți obține lucruri frumoase din asta. Dar sunt și oameni care se simt exploatați. Depinde de fiecare student să hotărască dacă experiența a meritat sau nu. La studenții mei am observat că au existat și avantaje – au câștigat mulți bani cu care și-au ajutat familiile din țările est-europene de unde provin. În plus, s-au dezvoltat ca persoane și au învățat lucruri. Nu critic programul, dar nu am nici o atitudine pozitivă în privința lui.

Ce m-a șocat la început e că trebuie să plătești ca să vii în Statele Unite și să muncești la joburile astea prost plătite. Plătești o taxă companiei de plasament, îți plătești biletul de avion și apoi îți plătești casa și masa. Plătești toate astea ca să ai ocazia să mergi în America și să te spetești la joburi pe un salariu minim pe economie. Unii oameni reușesc să strângă bani, alții nu.

Care a fost scopul filmului?
Scopul a fost să arăt experiențele prin care trec acești studenți. Mai mult de atât, m-a interesat cum ne văd ei pe noi, americanii. La început, am crezut că fac un film doar despre studenți și experiențele lor. Dar apoi mi-am dat seama că e un film și despre noi. Uite cum suntem, cum ne văd, cum irosim atâtea lucruri, cât de falși suntem cu zâmbetele noastre false și „bună diminețile" noastre. A fost interesant să analizez asta.

Cum li s-a schimbat percepția despre America celor două fete pe care le-ai urmărit în film?
Au avut experiențe foarte diferite. La început, ambele sunt entuziasmate și deschise la minte. Nu știu nimic despre America, în afară de ce au văzut la televizor sau în filme. Cred că în prima săptămână e palpitant să ajungi aici și să descoperi lucrurile treptat. Una dintre fete a pățit ca un client de la hotelul ei să mintă în legătură cu ceva ce făcuse ea. Cum era străină și proaspăt sosită în țară, n-a avut ce să facă decât să accepte asta. Înveți să îți ajustezi gândirea și să gestionezi astfel de întâmplări. Dacă s-ar fi plâns de clientul respectiv, care era american, probabil ar fi fost concediată. Până la urmă a renunțat la job pentru că s-a izbit mereu de probleme de încredere. Mă întreb dacă America e vreodată așa cum se așteaptă oamenii să fie.

În film, una dintre fete s-a bucurat de experiență, iar cealaltă nu. De ce crezi că s-a întâmplat așa?
Poate din cauza locurilor în care au nimerit. Myrtle Beach din Carolina de Sud nu e cel mai prietenos loc pentru străini. Dar nu știu sigur. Se poate întâmpla să ai experiențe diferite în funcție de locul în care ești plasat și jobul pe care îl primești. Cred că mulți dintre ceilalți studenți din documentar, care au lucrat în Provincetown, Massachusetts au avut experiențe foarte pozitive. Chiar dacă au lucrat din greu, mediul a fost foarte plăcut. Acolo sunt mulți oameni înstăriți care s-au purtat frumos cu ei și le-au dat bacșișuri mai mari, așa că au simțit că fac parte din comunitate. Studenții care au lucrat în Provincetown s-au întors de patru sau cinci ori.

Dar studenții care au lucrat în Myrtle Beach n-au fost la fel de mulțumiți. S-a întâmplat ca cele două personaje principale din film să fie cele mai bune prietene, să meargă în același loc, să aibă aceleași joburi și să aibă, totuși, experiențe complet diferite. Uneori are legătură cu personalitatea sau cu locul în care ești și toleranța oamenilor față de studenții străini. Uneori sunt bineveniți, alteori nu. Uneori doar lucrează, alteori se integrează în comunitate.

Crezi că studentele au ales această experiență din motive financiare sau culturale?
Financiare, clar. Au ocazia să câștige într-o vară cât câștigă părinții lor într-un an sau doi. Mama studentei câștigă opt dolari pe zi, pe când studenta vine în America și câștigă opt dolari pe oră. E un progres, nu?

Vin aici pe timpul verii pentru bani, dar, odată ajunși aici, sunt motivați și să experimenteze cultura, să cunoască oamenii. Dar majoritatea oamenilor nu sunt interesați de ei. Îi văd doar ca pe niște muncitori cu ecusoane cu nume dubioase. O fată din Kazahstan lucra la un bar și oamenii pe care îi servea au întrebat-o din ce țară e. Le-a zis Kazahstan și cineva s-a mirat: „Există așa o țară?" A învățat să râdă în astfel de situații și a realizat că poți educa oamenii ignoranți despre țara ta. Am vrut să arăt că ai oportunitatea să interacționezi. Uneori ai de câștigat din aceste interacțiuni, alteori ai de pierdut.

Dar unii dintre șefii americani îi priveau pe acești studenți ca pe niște membri ai familiei. Se întâmplă des asta?
Un șef care avea un magazin de pește mi-a zis, inițial, că habar nu are de unde provin muncitorii lui. Dar cu cât am vorbit cu el, cu atât am realizat că avea aceeași părere ca și mine despre studenți. Îi considera speciali. Nu erau doar niște muncitori – renunțaseră la multe ca să vină în Statele Unite pe timpul verii și erau potențiali jurnaliști și avocați sau doctori pentru țările lor. Era conștient de asta. A continuat să invite studenți chiar acasă la el, cu familia lui. Unii angajatori sunt minunați, alții mai puțin. Am condus prin toată țara ca să văd unde locuiesc studenții. Unii locuiau câte șase-șapte în cameră. Alții locuiau într-un mediu prietenos, unde aveau intimitate. Nu m-am dus să judec asta, ci doar am vrut să le documentez experiențele.

În câteva momente din film pare să se creeze o camaraderie între studenții bulgari și imigranți – de exemplu, muncitorii din America Centrală care lucrează în țară de ani de zile. E o relație specială bazată pe înțelegere reciprocă?
La un moment dat în film, una dintre fete e invitată la o petrecere de o colegă de-a ei mexicană, care e menajeră la hotelul unde lucrează și ea. Iar ceilalți angajați se miră: „De ce mergi la ziua de naștere a unei mexicance?" S-a simțit mai conectată cu ei pentru că toți erau acolo din același motiv: să muncească. În plus, toți erau uniși ca o familie, iar asta i-a amintit de familia ei de acasă.

Urmărește-o pe Serena Solomon pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe documentare pe VICE:
Urmăreşte zece dintre cele mai bune documentare VICE despre droguri Filmul ăsta îți arată cum Vlad Voiculescu și-a riscat libertatea ca să salveze vieți
Zece documentare despre muzica electronică pe care probabil nu le-ai văzut încă