antrenor
Cele mai nasoale lucruri de care m-am lovit la muncă din cauza felului în care arăt
Ca profesionist în domeniul sănătății, e greu să fii luat în serios când nu te încadrezi în tiparul unui bărbat alb de vârstă mijlocie în halat de laborator.
Cum a ajuns fotbalul cu clopoței din România să rupă Europa
Statul român e chior față de sporturile practicate de oameni cu dizabilități de vedere.
Am stat o zi cu un antrenor român care știe cum să-ți corectezi cocoașa de corporatist
Se lucrează tot mai mult de la birou și asta are un impact serios asupra noastră. Așa că eu am făcut pasul în față și am început să corectez treaba asta.
Cum o să fie viața după plecarea lui Arsène Wenger de la Arsenal
Managerul Arsenalului și-a făcut simțită prezența pe tot parcursul vieții mele de adult.
Ce lucruri am învățat despre mersul la sală la douăzeci de ani
Sala pentru care plătești două-trei-sute de lei pe lună e doar un club plictisitor, unde singurele droguri accesibile sunt shake-urile scârboase cu proteine.
Cum să joci Football Manager, acum că ești familist
Am scris textul ăsta, ca să n-ajungi să te prefaci bolnav, doar ca să te poți juca pe calculator.
Cum am atras în capcană un pedofil care poza drept terapeut pro-anorexie
Pericolele impuse de blogurile pro-anorexie au fost întotdeauna presante și reale. Dar se pare că ascund și alte pericole mai mari care nici nu ne-ar fi trecut prin cap.
Arte marțiale mixte în Afganistan
Am ajuns în Kabul și ne-am întâlnit cu antrenorul de arte marțiale mixte, Rohullah Mohammadi și echipa sa tânără.