FYI.

This story is over 5 years old.

Fitness

Am stat o zi cu un antrenor român care știe cum să-ți corectezi cocoașa de corporatist

Se lucrează tot mai mult de la birou și asta are un impact serios asupra noastră. Așa că eu am făcut pasul în față și am început să corectez treaba asta.
ED
fotografii de Eli Driu

Că am spatele rablagit știam, nu era nevoie de un antrenor specializat în corectarea deficiențelor posturale (așa scrie-n cartea de vizită) să-mi spună asta. Dar dacă tot am petrecut o zi cu tipul ăsta care e un fel de polițist al cocoașei, i-am cerut să-mi evalueze unde m-au dus atâța ani de stat la birou, în fața calculatorului.

O ușoară cifoză, o ușoară lordoză, umerii aduși în față și nu în poziția în care ar trebui să fie, mușchii spatelui slăbiți. Pe scurt: nasol. Așa m-a citit din câteva priviri și întoarceri antrenorul Cornel Moca, 32 de ani, când a vizitat redacția VICE ca să ne arate cum să stăm corect la calculator și ce exerciții putem să facem chiar acolo, la birou, ca să ne mai îndreptăm cocoașele.

Publicitate

Ei bine, da, aproape toți redactorii VICE au picat testul: stăm aiurea la birou, avem spatele terminat și mergem aiurea. Spun aproape pentru că managerul nostru a fost singurul care a luat notă de trecere: laptopul și tastatura erau situate la nivelul privirii, astfel încât să nu fie nevoie să lase capul jos, când scrie. Și-n plus, avea scaunul reglat blanao și o pernă pentru spate care să-l oblige să stea drept.

Dacă lucrezi opt ore la birou, sigur stai greșit pe scaun și-ți ții calculatorul unde nu trebuie

Mai bine să zică omul nostru cum trebuie să stai la birou, ca să vezi că și tu ai greșit, o viață-ntreagă: „În primul rând, trebuie să ai un scaun cu spătar înalt și cât mai drept posibil, să folosești o mică pernă pentru zona lombară și să nu uiți să tragi umerii înapoi. Brațele trebuie să formeze un unghi de 90 de grade atunci când stai cu ele pe birou, iar dacă nu ai unghiul, trebuie să reglezi scaunul. Dacă vezi că privești în jos către monitor, este cazul să adaugi câteva topuri de hârtie pentru a-l înălța.

Astfel, nu vei duce bărbia în piept, iar capul va avea o poziția corectă, fără dureri de gât. Dacă nu ai o postura corectă, pe lângă durerile de gât și de spate, vei observa că ai umerii și bărbia aduse în față, iar în majoritatea timpului te simți înțepenit și rablagit.”

Te-am lămurit că ai trăit în minciună? Probabil că vrei să știi ce-l califică pe Cornel să evalueze cocoașele corporatiștilor, așa că-ți spun că tipul a avut și el de tras cu problemele de spate, de-aia a ajuns să se specializeze pe treaba asta.

Publicitate

După ce și-a corectat singur problema, Cornel spune că te poate îndrepta și pe tine

„Când eram mic, visam să ajung medic. Apoi, din cauza unor probleme de sănătate, am ales să fac sport. Au trecut aproape 16 ani de când am pășit pentru prima dată într-o sală și îmi amintesc cât de slab și cocoșat eram pe atunci. Imaginează-ți un copil slab de 50 și ceva de kile și aproape 1,70 m, cocoșat și rablagit din cauza ulcerului, care îmi dădea niște dureri groaznice și mă împiedicau să mănânc. De durere, stăteam cocoșat, era mai ușor de suportat. Până și iubita mea de atunci avea vreo 53 de kg și 1,70 m. Nu eram OK deloc, dar priveam partea bună: era frumoasă și aveam iubită!”, mi-a povestit Cornel cum a început.

„După lungi tratamente și ceaiuri oribile, pe care le beam zilnic, fără să mă abat de alimentație și medicamentație, am reușit să scap de probleme, însă doctorul meu m-a avertizat că voi rămâne cu o anume sensibilitate. Toate însumate m-au motivat și am început să mă antrenez și să caut exerciții care să mă scape de cocoașă”, a mai spus el.

Acum, Cornel are mai bine de 10 ani de când lucrează în domeniul sportului și a avut numeroși pacienți, cum îi place lui să le spună, cu diverse probleme posturale și asimetrii de care habar n-aveau. Cornel spune că, dacă problemele nu sunt cronice, te poți îndrepta după o evaluare a posturii făcută corespunzător, alături de un plan de antrenament și o alimentație echilibrată.

Publicitate

Statul aiurea la calculator îți modifică poziția umerilor și de aici pleacă tot răul

După ce i-a analizat pe toți jurnaliștii VICE, inclusiv fotograful, cât de aduși de spate sunt (sau nu), Cornel mi-a explicat și cum face asta. Cum și-a format ochiul, adică. Când face o evaluare, antrenorul este atent la poziția capului, analizează umerii, dacă sunt aduși în față și dacă sunt la același nivel, privește coloana vertebrală, iar asta, în majoritatea cazurilor, prezintă cocoașă și curburi nenaturale.

„Mă asigur dacă persoana respectivă are sau nu picioarele simetrice. Dacă nu sunt egale, persoana are dureri de spate constante și coloana strâmbă. În astfel de cazuri, se recomandă talonetă sau încălțăminte specială, plus un program de exerciții de corectare. Sunt atent la felul cum pășește, cum aleargă și cât de mobilă este persoana, când îi dau să execute anumite mișcări”, mi-a explicat Cornel.

După cum mi-a arătat chiar în spațiul meu de lucru, biroul, cu ceva exerciții simple, făcute constant, și cu încercarea de a nu sta opt ore lipit de calculator, spatele tău mai are o șansă. Și da, cocoașa de birou chiar se poate îndrepta într-un timp relativ scurt, prin exerciții menite să îndrepte și fiind atent să ții spatele drept tot timpul. Sunt cazuri grave când se ajunge la operație, dar e bine să previi, până nu e prea târziu. Bine, aici ar putea să te ajute și șeful tău, dacă nu-și dorește un angajat ghebos.

Publicitate

Dacă-ți urăști cocoașa, ar trebui să faci exercițiile astea

„Angajatorii ar trebui să se asigure că toți angajații au scaune reglabile. Este foarte important să le ofere seminarii, astfel încât angajații să afle care este poziția corectă la birou și să învețe exerciții simple și eficiente, care să-i ajute să scape de cocoașă”, mi-a mai spus Cornel.

Dacă ești omul exemplelor și nu te conving doar vorbele frumoase, ai pozele astea cu niște exerciții simple pe care le-am făcut cu Cornel la birou, pe scaun și întinsă pe pereții din redacție. Bine, mare parte dintre exercițiile astea presupun întinderea și curbarea fundului într-un mod în care nu cred c-ar fi bine să-ți primești șeful în birou, dacă te caută neanunțat.

Exerciții ca stretchingul brațelor, al umerilor sau înlocuirea scaunului de birou cu o minge medicinală care să te oblige să ții trunchiul drept și abdomenul tare sunt niște chestii care au devenit obișnuite chiar și-n spațiul deschis de lucru al unei corporații. În ideea că te ajută, pune-te pe treabă de azi și exersează de mâine la birou.

Citește mai multe despre munca la birou:
**[De ce ajung românii să-și urască joburile

](https://www.vice.com/ro/article/kb8b5x/de-ce-ajung-romanii-sa-isi-urasca-joburile-754)[De ce o să fie oribil primul tău loc de muncă în corporație din România

](https://www.vice.com/ro/article/vveba9/de-ce-o-sa-fie-oribil-primul-tau-job-de-birou-din-romania)Jobul de la birou te omoară puțin câte puțin**