parinti
China propune ca părinții să fie pedepsiți pentru greșelile copiilor lor
Conform legii propuse, părinții sunt responsabili legal pentru greșelile copiilor.
Dacă ar fi după mine, mi-aș vedea părinții doar de câteva ori pe an
Dar părinții mei ar vrea să vin la ei în fiecare weekend și să stau de vineri până duminică. Ar trebui să mă simt vinovat?
Doi psihologi mi-au spus de ce părinții din România refuză terapia, deși ar avea nevoie de ea
„Nu trebuie să iubești la nesfârșit și nu înseamnă că va trebui să suporți la nesfârșit orice. Nu există așa ceva.”
Sunt Alexandra și așa a arătat pandemia cu fiul meu în nouă fotografii
„Deși eram în casa mea am început să percep spațiul ca pe o închisoare.”
Viața într-o relație poliamoroasă când apare un copil
Când o membră a cuplului poli rămâne însărcinată, toată lumea are alegeri de făcut pentru a-și ajusta relațiile.
Cum e să crești cu o mamă cu autism
„Când mi-am rupt piciorul în timpul unei călătorii, mama nu m-a dus la doctor decât după trei săptămâni. N-a văzut sânge, așa că n-a înțeles că sufeream.”
Ce faci când fratele tău bagă râcă-n familie pentru că-i invidios pe tine
Resentimentele din copilărie, invidia sau competitivitatea pot face relațiile astea să fie nasoale. Uite cum poți să remediezi situația.
Mama m-a bătut încă de mic în ultimul hal și nimeni n-a intervenit
Tocmai persoana care ar trebui să te iubească necondiționat îți face viața un iad. Atunci ce așteptări să mai ai de la alții?
De ce mulți tineri din România stau cu părinții și când au peste 30 de ani
„În traumatizarea de iubire întotdeauna pui binele celuilalt înaintea binelui tău. Ceea ce este o eroare fundamentală a relaționării umane.”
De ce părinții tăi ascund mereu informații importante față de tine
Fie că este vorba despre un diagnostic oncologic, vânzarea unei case sau moartea unui bunic, milenialii și cei din Generația Z simt adesea că află ultimii despre ele.
Am mers pe Muntele Athos să-l confrunt pe tata pentru că a ales să devină călugăr
Un regizor de filme documentare se întreabă cum ajungi să fii un tată bun atunci când ai crescut fără unul.
Cum își cresc copiii părinții din generația Z
Fotograful VICE Chris Bethell a fotografiat părinții tineri care au născut la 20 de ani, înainte să le dea peste cap pandemia viețile.