parlament
Câte mii de euro câștigă parlamentarii din România, deși ei te mint că-s săraci
Deputatul Remus Borza de la ALDE se plânge că nu-i ajung o mie de euro pe lună și că, la banii ăștia, vor intra în Parlament numai mediocrii și hoții.
M-am plimbat prin Parlamentul României ca să-mi dau seama cum e o zi în viața marilor corupți
Mirosul de țigară e pe toate coridoarele clădirii și găsești chiștoace prin bude și pe scări lăturalnice.
Tot ce trebuie să știi despre atentatul terorist din Londra în care au fost uciși cinci oameni
Polițistul înjunghiat a primit prim ajutor de la un parlamentar care și-a pierdut fratele într-un alt atentat terorist.
Am mâncat la restaurantele din Parlament ca să văd cu ce se hrănesc cei mai bogați oameni din România
La 2 lei porția, fasolea bătută a punctat cel mai bine în raportul preţ/calitate.
Cum ar fi arătat România fără DNA
Instituția asta a apărut într-o perioadă în care Comisia Europeană era de-a dreptul înspăimântată de nivelul corupției de la noi din țară.
Am vorbit cu Mihai Goțiu, singurul parlamentar român care nu mai vrea să doarmă la job
Tipul ăsta chiar recunoaște că are o problemă. Nu știu câți alți parlamentari ar mai fi atât de sinceri.
Tot ce trebuie să știi despre Șerban Nicolae, PSD-istul care crede că lanterna consumă minute
Apogeul carierei tipului ăsta a fost atunci când a ajuns șoferul unui condamnat penal.
Cum s-a văzut discursul lui Iohannis din Parlament și la România TV
În timp ce președintele vorbea despre corupție, postul lui Ghiță abera că protestatarii din Piața Victoriei sunt pe mână cu Putin.
Tot ce trebuie să știi despre Sevil Shhaideh, propunerea de premier musulman al României
Până să aplaud multiculturalismul de care vrea să dea dovadă Dragnea, prin propunerea asta de premier, vreau să fie curățată de suspiciuni.
Am vorbit cu extremistul din Noua Dreaptă, cu nume de străin, care era să fie parlamentar în România
Swen Phillipe Moritz are mai multe identități și legături cu partidul extremist din Germania.
Tot ce trebuie să știi de mitingul transportatorilor care a blocat azi centrul Bucureștiului
Singura autoritate care supraveghează companiile de asigurări corupte din România e numită politic de Parlament.
Am fost să văd românii care depun semnături împotriva homosexualilor în Parlament
Cetățenii cu tricouri cu Coaliția pentru Familie aveau voie să intre în Senat. Restul plătitorilor de taxe nu aveau voie.