viata sociala
Mi-e dor să locuiesc în jeg cu colegi de apartament
De la planta care crește în chiuveta ruginită până la colegul care nu-și plătește chiria la timp – carantina m-a făcut privesc cu drag o perioadă din viață pe care credeam că am lăsat-o în urmă.
De ce ar trebui să te muți din România în Danemarca
După ce te împaci cu ideea că vremea nu e prea grozavă și-ți iei doza zilnică de vitamine, țara asta are câteva lucruri speciale de oferit.
Cum e să fii tânăr și singur într-un oraș mare
„Majoritatea oamenilor abia așteaptă să vină weekendul, dar la mine e invers. Eu abia aștept lunea, ca să pot vorbi cu oamenii la muncă.”
M-am născut cu o singură mână și asta m-a băgat în tot felul de situații dubioase
Până mi-am dat seama că handicapul meu poate fi un accesoriu, ani la rândul am evitat tipi care erau captivați că m-am născut fără brațul stâng, de la cot în jos.
Tipul ăsta te cuplează, dacă te mulțumești cu persoane care deja au făcut sex cu el
Rembrandt Duran s-a combinat cu 550 de tipi, iar dacă ești printre ei, el îți și spune cu cine ești compatibil în pat.
Am întrebat corporatiști obsedați de serviciu cum au reușit să redevină ființe umane
De ce să riști să te epuizezi când poți să te duci să locuiești lângă plajă și să trăiești din pictură?
Trucuri ca să vorbești despre nimic, fără să pari un bou
Poate că rețelele sociale au doborât niște bariere dintre indivizi, dar au crescut și anxietatea interacțiunilor în viața reală.
Șapte lucruri pe care le-am înțeles despre București, după ce m-am mutat din provincie
Toate ca toate, orice e suportabil, până ajungi la praf și la gândacii împuțiți.
Ce credeau cei de la revista FHM despre internet acum 20 de ani
Chiar în momentul acesta, undeva într-un spital se naște un copil care o să găsească un articol de-al meu din 2015 și o să-l facă praf.
The Sims a fost jocul care m-a transformat într-un sociopat virtual
The Sims e un joc foarte creativ pentru sadici.