Am vorbit cu Killa Fonic despre toate viciile prezente pe noul său album

„Siropul e o mizerie care-ți distruge atât creierul, cât și ficatul. Te face praf pe dinăuntru și nu merită.”
02 Iulie 2020, 9:37am
killa fonic, albumul III killa fonic, droguri killa fonic, satra benz
Fotografie din arhiva lui Killa, via Koss Photography

Lamă Fină, Lamă Crimă, Ramses ‘89, Emotiv Munteana, Diablo. Toate numele astea fac parte din personajul cu valențe multiple, Killa Fonic. Killa a ajuns un nume consacrat pe scena românească de hip hop ca parte din trupa Șatra BENZ. Împreună au lansat albume de succes și au cutreierat țara-n lung și-n lat în turnee.

La un moment dat, Killa Fonic a plecat din Șatră și a semnat cu Global Records, ca să-și urmeze cariera solo. Lamă nu crede în vârstă, își dorește să facă un album rock și a renunțat la religia creștină. Pe lângă toate astea, în piesele lui menționează foarte multe activități nu tocmai ortodoxe. Motiv pentru care l-am sunat să vorbim despre cel mai recent album solo lansat, III, și despre viciile mereu prezente în muzica sa.

VICE: Despre ce este albumul III?
Killa Fonic: E o compilație de stări, ca toate albumele, însă nu l-am gândit conceptual. Legătura dintre piese este strict spirituală, energetică sau de mood. E un material introspectiv. Inițial, a fost gândit ca un soi de trilogie, pe trei genuri muzicale: trap, rock și experimental. Am tot lucrat la piese, dar într-un moment de reflexie am ajuns la concluzia c-aș irosi foarte mult material. Publicul român e învățat cu puțin și bun. Dacă e complex, riști să te pierzi în el. Așa c-am păstrat partea trap și am preluat câteva elemente din cel rockish.

Nu știu dacă o să mai scot celelalte piesele. Dacă o piesă nu e de de nota zece, rămâne în sertar. Dar vreau să fac un album rock. Rock-ul nu trebuie să moară, România are rock mișto și niște trupe și instrumentiști geniali - mă refer la veterani, care vor rămâne cu noi, indiscutabil. Noi, generația tânără, putem promova și reîmprospăta curentul.

Care au fost sursele de inspirație pentru piese?
Mai ales detașarea de religia creștină, acum șapte ani, când aveam vreo 24 de ani. Am renunțat spiritual la doctrină, nu oficial. Mi-am dat seama că-s mai mult decât un corp cu un suflet. Sunt și suntem conștiința care trăiește etern și se reîncarnează mereu. Mă inspiră foarte mult budismul și islamul.

Ai doar trei artiști cu care colaborezi pe album - Nane, Azteca și 911. De ce?
911 e un producător incredibil de talentat, cu care am chimie foarte bună. El compune, nu-și asumă complet rolul de artist, dar se poate pișa lejer pe trap. Aici dă și cu vocea. Azteca mi-e prieten și un artist pe care-l admir. Îl susțin în ascensiunea sa. Am vrut să fac o piesă și cu Ian, și el își dorește, dar nu ne-a ajutat timing-ul. Nane e fratele meu de ani de zile, îl iubesc și aș face orice pentru el. Trei din cele 17 piese de pe album sunt cu el, prea multe, dar n-aveam cum să renunț la vreo strofă. Noi în studio suntem ca doi copii la joacă. Mă anturez cu oameni care-mi sunt oarecum similari. Dacă gândeam materialul ca un album, sigur aș fi avut mai multe colaborări cu artiști cu care rezonez.

Pe credits, apare Lu-K beats foarte des la mix/master. Ai lucrat cu el după ce ai plecat din Șatra Benz?
După ce am plecat, nu ne-am văzut și nu am vorbit timp de un an. Albumul ăsta s-a născut în perioada aia. Când ne-am reîntâlnit, am căzut de acord că el trebuie să facă masterul. Am lucrat mulți ani cu el și lăsând la o parte chimia, omul știe exact cum trebuie să sune vocea mea și orice fac. Cu albumul ăsta, închid un Killa Fonic. Se termină aici și va renaște altul. Albumul ăsta conține multe vibe-uri întunecate, care vor lipsi de acum încolo. Nu spun c-o să fie un Killa mai colorat, ci poate mai colțos și cu mai multă lumină.

Mai urmează ceva la Seek Music?
Am o piesă pe albumul lui DEM, un producător de la Seek foarte bun. Sunt și pe albumul lui PRNY și pe cel al lui Amuly. În felul ăsta colaborăm. Vechile conexiuni dintre noi n-au murit.

Keed spunea, într-un vlog, că s-ar întoarce Killa Fonic în Șatră.
Știi că-s mai multe versiuni ale lui Joker. Keed e o versiune coreeano-romă-română a lui. Se va juca mereu cu mințile publicului. E genetic construit să facă asta. Și deseori te face să te gândești dacă vorbește sau nu serios. Pe mine mă distrează.

Ce a însemnat pentru Killa Fonic să semneze cu Global Records?
Schimbarea a fost clară și mare. Cu o platformă mai mare, am avut acces la niveluri mai mari, care-mi erau cuvenite. Însă trebuie să te reprezinte cineva, așa funcționează industria. Nu comentez de ce un artist independent nu poate deschide anumite uși, prefer să rămân în oaza mea de lumină.

Pe piese îți atribui foarte multe vicii. Fumat, sirop, bagaboante. Care e primul viciu de care te-ai apucat?
Să clarificăm treaba cu siropul: în prezent nu mai vorbesc despre el ca și cum ar fi o chestie cool de făcut. Îl consumam, dar am renunțat complet, e o mizerie care-ți distruge atât creierul, cât și ficatul. Te face praf pe dinăuntru și nu merită. Sunt și alte variante prin care să te simți bine. N-am fost genul ăla de copil. N-am prea băut, de țigări m-am luat foarte târziu, apoi m-am și lăsat. Am trăit foarte mult în Italia și le-am avut lângă mine. Nu înseamnă nimic pentru mine. Băieții mei nu consumau, le învârteau. Le-am avut pe toate-n mână și-n buzunar. Prefer să fug în munți, să meditez sau să mă duc cu prietenii din forțele speciale și să ne distrăm cum știm noi.

Cum a fost prima beție?
Aveam 18 ani, un scuter și trebuia să duc un prieten de-al unui unchi până într-o parcare. Tipul avea doi metri, genunchii lui îmi atingeau coatele, el era panicat. Ne-am tăvălit de câteva ori.

Ai vreun viciu de care ți-ai dori să scapi și nu poți?
E posibil. E foarte deep întrebarea. Am o piesă „Smith & Wesson”, unde zic că „Sorb sirop”. Piesa descrie acțiunea, mood-ul. Deși nu mai fac asta, reușesc totuși să mă transpun în anumite perioade sau trăiri din trecut și să mă reinspir de acolo. Nu trebuie să ți-o dai cu ele mereu ca să cânți despre ele, ajunge să ți-o dai o dată. E ca și când te uiți la o poză cu tine când erai mic și te simți din nou ca la vârsta aia. Cu siropul n-a fost ușor. A durat șase luni și am dezvoltat primele atacuri de panică din cauza lui, care au durat ceva vreme. N-am luat antidepresive. Locuiam în Italia pe atunci. M-am întors în România și m-am apucat serios de muzică. L-am cunoscut și pe Lu-K. M-a ajutat să am un scop bine definit.

Sirop, codeină, bile, sex pe cocaină, furt. Cum e să treci prin toate chestiile astea?
Când ating genul ăsta de subiecte, nu vorbesc neapărat despre mine. Spun că mă fut ca și cum aș fi pe cocaină, dar nu sunt. Una dintre mândriile mele cele mai mari e că pot să-mi dau sufletul două ore pe scenă fără niciun stimulent.

Spui c-ai avut droguri în jur și-n buzunar și că au făcut parte din viața ta. Cum te-au influențat?
Nu m-au tras în jos, pentru c-am fost băiat deștept și m-am retras când a trebuit. Am fost însă în pantofii ăia. N-am practicat „sporturile” astea din nevoie, ci din cauza anturajului. Eram adolescent, mic și prost și simțeam că, dacă n-aș fi făcut-o, aș fi fost mai lache decât ei. Anturajul meu era unul extrem de ostil. Eram o armată de oameni, mare și unită, de diferite etnii: marocani, albanezi, români. Vagabonții se purtau frumos și se îmbrăcau curat, cu toate brandurile pe ei. Nu știai care-i care și cine ce face. Io am făcut-o pentru că mi se părea cool. Dar am văzut ce au pățit ai mei, i-am văzut luați și cu elicopterul. Am știut mereu că trebuie să fac muzică, iar oamenii ăia să-mi rămână amici. Cum spunea și Snoop Dogg într-un interviu, când începi să urci, oamenii care-s cu tine trebuie să țină pasul. N-ai cum să-i ridici pe toți, că-s mulți, iar unii rămân jos și te trag după ei.

Ai un vers care zice „Stau printre bogătani, dar dau și pe-acasă, bă”. Cum e să ajungi acasă după ce stai printre bogătani?
Acum vorbesc din baia mea de-acasă, din Ploiești. E un bloc din 1902, renovat în 1960. Bro, trăiesc cum nici nu vă imaginați. Am toate condițiile aici, e foarte curat. Dar nu-i niciun gram de lux, iar io mă simt foarte în elementul meu. Așa am fost dintotdeauna. Și-n Italia am cochetat cu toate clasele sociale. Pot să stau cu un om al străzii la bere fără nicio problemă, iar a doua zi să mă urc într-un Rolls Royce și să vorbesc cu un prieten bun.

Crezi că și bogăția e un viciu?
Depinde cum ți-o dai, cum te stimulează pe tine banii. Pe mine mă fac fericit, dar nu mă schimbă la nivel interior, moral. Sunt doar mai fericit când am bani, asta-i singura schimbare.

Pe piesa „Zei” spui că ai „un pistol vero”. Ți-ai luat pistol?
Poți relata că am râs juma’ de minut și tu ai fost nevoit să treci mai departe.

Ai aplicat la corporația de trapperi. La interviu, trapperul de la HR te întreabă unde te vezi peste în cinci ani. Ce-i răspunzi?
Nu știu cât de trap o să mai fiu în cinci ani. O să fiu, probabil, foarte puțin, aproape deloc, cine știe. Simt că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de trap. Deci n-o să mă apuc să spăl pe jos p-acolo, prin clădire, ci să mă gândesc, mai degrabă, să cumpăr clădirea.

Editor: Ioana Moldoveanu