Am petrecut o zi cu Floricica Dansatoarea, cea mai cunoscută protestatară din România

De trei săptămâni, pe net există un fenomen aproape la fel de controversat ca manelele și pe care, îți place sau nu, nu mai poți să-l ignori. Se numește Floricica Dansatoarea. Are peste o sută de mii de followeri și a pomenit-o până și Andrei Pleșu într-o emisiune dedicată protestelor, pe Digi24, chiar dacă a fost ironic și i-a greșit și numele:

Floricica Dansatoarea a devenit un simbol al protestelor împotriva lui Iohannis din Piața Cotroceni, în noaptea de 5 februarie, când a strigat la microfonul RTV, printre altele: „Unde este domnul Iohannis? Să vă fie rușine!!! Huooo." Videoul a devenit imediat viral și, pentru că a menționat la început că ea e Floricica Dansatoarea și are fani mulți, nimeni n-a mai uitat-o. S-au făcut zeci de melodii după intervenția ei de la contramanifestație și au început să vorbească despre ea, mai în glumă, mai în serios, și protestatarii din Piața Victoriei.

Femeia n-a mințit. Avea deja aproximativ 40 de mii de followeri pe Facebook și era cunoscută pentru videourile în care dansează pe manele sau pe muzică orientală. Și-a câștigat prestigiul și când a amenințat că se duce „la cel mai mare șef de la Facebook" pentru că i s-au furat vizualizările de la un video în care dansa „într-o rochie neagră cu galben și cu franjuri".

Floricica e, de fapt, Floarea Dragomir și are 41 de ani. Și-a făcut profil pe Facebook în 2014, ca să țină legătura cu două prietene care plecaseră din oraș. S-a numit mai întâi Floricica Talent și apoi, Floricica Dansatoarea, și posta regulat videouri în care dansa prin casele prietenilor sau la petreceri.

Așa a ajuns Floricica Dansatoarea vedetă pe internet.

I se pare urât că oamenii o înjură în comentarii că e de etnie romă. „Mie nu mi-a fost niciodată rușine". Încearcă să nu se supere pe dușmani și să citească doar mesajele frumoase. „Lumea îmi zice că sunt număru' unu și să merg înainte."

Am vrut să aflu cine e Floricica Dansatoarea și cum a ajuns ea vedetă pe internet și la Cotroceni, așa că am făcut rost de numărul ei de telefon și am sunat-o.

Era supărată foc că Facebook i-a cerut să-și pună numele real, pentru că ar fi fost prea multe profiluri false cu Floricica Dansatoarea. Lumea o găsește acum cu „Floarea Dragomir". Mi-a zis că următoarea zi e ocupată, că trebuie să meargă la Taxe și Impozite, așa că m-am oferit să o însoțesc și a fost de acord. După ce-am închis telefonul, a început să-mi bată inima ca la primul meu date.

Ne-am văzut la o gură de metrou de la Unirii, la zece dimineața și am mers la Direcția de Taxe și Impozite a Sectorului 5, unde trebuia să dea o declarație că nu are proprietăți. I-au cerut să facă asta, pentru că de câteva luni statul îi plătește chiria camerei în care stă, în Giulești, printr-un serviciu de prevenire a marginalizării sociale. Când am trecut pe lângă Tribunalul București, am auzit un băiat care striga „Floricicaaaaa" din capătul scărilor și a coborât repede să-și facă un selfie cu ea.

„Hai încoace", i-a zis ea și s-au pozat.

Cât am stat la coadă în instituția plină ochi, m-a rugat să-i fac porecla vizibilă pe Facebook. S-a înviorat puțin când a văzut între paranteze, sub numele ei real, „Floricica Dansatoarea" și apoi am întrebat-o dacă nu vrea să-și facă și pagină. Mi-a zis că nu știe cum, dar că se mai gândește.

Apoi mi-a povestit că n-a avut niciodată un acoperiș stabil deasupra capului. Știe că atunci când avea un an, părinții ei, care mai aveau patru copii acasă, au dat-o la orfelinat. Acolo i s-a zis „țiganca". Nu s-a gândit niciodată ce ar vrea să fie când se face mare. „Să mor dă te mint."

Pentru că n-avea „ținere de minte", au dat-o la școala ajutătoare, unde lua numai note de 4 și 5. „Mă salva muzica, aveam numai 10". Fetele mai mari râdeau de ea, o băteau și îi luau mâncarea și dulciurile. Spune că au mutat-o dintr-un cămin în altul, la București, Tâncăbești, Șuța Seacă, Periș și Bacău. Își amintește că și-a cunoscut prima dată mama când avea 15 ani și era în orfelinatul din Șuța Seacă, județul Dâmbovița. Venise să o ia acasă, să-i facă buletin. Floarea se șmecherise de vreun an, de când și-a dat seama că lumea e rea. Până atunci fusese un copil timid. „Când am văzut-o pe mama, fugeam de ea, mă piteam, ziceam că nu e mama mea". Apoi i-a zis că merge la ea acasă câteva zile doar dacă o ia și pe o colegă a ei. Mama le-a luat pe amândouă, iar după câteva zile s-au întors la cămin.

Printre atâtea amintiri, i-a venit rândul la ghișeu și a dat declarația. După ce am ieșit, și-a cerut scuze. „Iertați-mă că vă țiu după mine, îmi pare bine să vă cunosc, eu nu sunt figurantă, suntem toți oameni", mi-a spus și s-a oprit la o femeie care fuma lângă un zid. „E adevărat, doamnă? Nu suntem toți oameni?". Femeia a ridicat din umeri, eu am râs cu gura până la urechi și mi-am dat seama că Floricica e fix așa cum mă așteptam. Spontană și gălăgioasă, dar ușor sceptică în privința textului ăstuia.

„Cine o să-mi afle mie povestea, că tu n-ai urmărire multă pe Facebook? Nici 300 de oameni, păi, aia-i urmărire?". Nici de numărul de followeri pe care-i are VICE România n-a fost impresionată: „Are un pic mai mult ca mine."

M-am fâstâcit, i-am zis că eu nu fac live-uri, că nu postez atât de des și până la urmă a zis: „Hai la mine acasă, poți să scrii și să stai lejer. Mănânci și cu mine la cantină." N-am putut s-o refuz.

Mi-a povestit că a fugit de la orfelinatul din Bacău când avea 17 ani, înainte să treacă într-a XI-a, pentru că se săturase de viața grea de acolo. S-a dus la familia unei foste colege, apoi la o soră a mamei, în București. Spune că și-a căutat familia, dar ei n-au vrut să reia legătura.

În drum spre casă, ne-am luat cu vorba și ne-am urcat în metroul greșit. „Aolo, am ajuns la Politehnica, hai înapoi!".

Înainte să mergem la cantină, am trecut printr-o piață alimentară. „Floricicaaaaa", a strigat-o o voce de femeie de data asta. Era Ana, o prietenă a ei, o tipă brunetă cu ruj roșu pe buze, care vinde vinuri.

Floricica i-a arătat mândră cel mai recent video de pe Facebook, în care e cu solista Delia Matache și la care are peste 150 de mii de vizualizări. „Ia uite-o, mânca-i-aș sufletul ei. Ce nebună ești, bravo!". „Am fost acolo la… cum îi spune? Ai omor!". Se referea la emisiunea de divertisment iUmor, de pe Antena 1, la care fusese invitată să danseze cu o seară înainte. Spune că a sunat-o cineva de la emisiune să o întrebe dacă vrea să-i facă o surpriză Deliei Matache, care e fana ei.

Floricica n-a stat pe gânduri și s-a dus. I-a plăcut de Delia, „e frumoasăăăă și crede în Dumnezeu."

Pentru că era a doua oară când o auzeam pe Floricica spunând „Ai omor", am întrebat-o dacă știe ce înseamnă cuvântul, „umor". Nu știa, dar ea știe să facă oamenii să râdă.

„Distribuie și scrie ceva frumos, se oftică lumea, dacă vezi ce comentarii ne dă…", i-a spus Anei și apoi s-a așezat la coadă să cumpere niște crenvurști polonezi.

O femeie blondă, îmbrăcată bine, pe la 40 de ani, care o cunoștea, s-a bucurat că poate să îi zică live ce voia să îi scrie pe Facebook:

Floricica s-a enervat puțin că i-a zis că lupta ei n-are sens și apoi a ieșit să fumeze o țigară.

Mi-a spus că de pe la 18 ani, a făcut curățenie prin casele oamenilor, dar trăia de pe o zi pe alta. La 23 de ani a furat un portofel cu trei mii de lei de la o femeie, într-o piață din București și a ajuns la închisoare.

Era tristă că n-o vizita nimeni și, ca să uite de necazuri, cânta cu orice ocazie. De-atunci i s-a spus „Floricica" .

După ce s-a liberat, spune că a locuit opt ani la o prietenă din închisoare și apoi, în casele oamenilor la care făcea curat. Au fost și nopți în care a dormit pe stradă, în parc, vara. „Mai bine preferam să dorm pe stradă, decât să mă duc la adăposturi și să îmi aduc aminte ce am suferit în casa de copii."

Când stătea la țigară la intrarea în piață, două bătrâne cu bonete colorate pe cap și broșe în piept au recunoscut-o de la televizor. „Ai țipat acolo de ți-a venit rău! Te-o fi auzit cineva?". „Da cum să nu mă audă?", a întrebat  Floricica. Una din băbuțe a oftat. „Ehee… Tot pentru ei e, nu e pentru noi".

După piață, am ajuns și la Cantina Socială din Crângași. Ca să mă bage și pe mine, Floricica le-a zis angajaților - pe care îi cunoștea demult - că sunt o colegă de la căminul de copii. O fată i-a zis că în regulament scrie că n-are voie cu persoane străine, dar ea a făcut gura mare și până la urmă am intrat amândouă.

Eu am mâncat o ciorbă de legume, iar Floricica a mâncat pilaf cu ciuperci și carnea i-a dat-o unui bătrân. Cantina arăta ca un restaurant decent, avea fețe de masă din bumbac, curate, cu pătrățele albe și albastre, farfurii din porțelan și din tablă și pahare de sticlă.

După ce i-a spus angajatei, și de fapt, întregii cantine, că a cunoscut-o pe Delia Matache cu o seară înainte și că are un video nou pe Facebook, cu multe vizualizări, Floricica a întrebat-o pe fată:

Am luat pâinea care ne-a rămas și am plecat. „Acum mergem să le dau de mâncare la porumbeii mei", mi-a zis.

După, am luat un autobuz cu care am mers vreo șapte stații și am coborât într-o zonă cu case. Am intrat într-o clădire cu pereți roz aprins, pe ușa căreia scria orarul de funcționare, 4.30-23.00, dar nu era niciun fel de plăcuță cum că ar fi vreun cămin. După ce l-a păcălit și pe portar că sunt o colegă de la casa de copii, am intrat în camera ei de la etajul unu, în care are și o baie mică.

Mi-a spus că aproape tot ce are acolo a primit de la prieteni. Pe patul ca de spital, cu vopseaua scorojită, a trebuit să pună încă o saltea ca să nu mai simtă arcurile. Sub el a ascuns un lighean cu rufe murdare pe care le spală de mână și le usucă pe hol, pe uscătoarele vecinilor. Pe jos a încercat să unească la fel ca pe piesele unui puzzle care nu se potrivesc, trei covoare mici și vechi, de forme și modele diferite. Pentru că n-are frigider, a așezat o pungă cu ouă și două sticle de ulei, pe jos, pe ciment.

În fața patului a atârnat o icoană cu Sfânta Ecaterina. „La ea spun oful meu. Am pus-o aici să vorbesc cu ea, că mă simt orfancă, singură."

După ce-a aprins televizorul mic pe RTV, mi-a arătat pe Facebook un colaj cu ea încadrată de chipul lui Che Guevara, pe care l-a făcut un băiat și sub care a scris: „Floricica Dansatoarea Lupta Pentru ..Nu cred ca stie nici ea=))".

Ea nu știa cine e revoluționarul cu care a asemănat-o, dar mi-a repetat pentru ce luptă ea.

„Am ieșit pentru libertate, pentru dreptu' omului și să se respecte legea constituțională. Că orice om are dreptul la libertate din pușcărie. Să se ia câte trei zile la lună măcar din pedeapsă la fiecare deținut. De pe vremea lu' Ceaușescu nu s-a mai dat grațiere. De-asta m-am dus. Și să facem pace."

Înainte să iasă la Cotroceni, Floricica văzuse la Antena 3 că ieșise multă lume să protesteze în fața Guvernului și s-a dus și ea. „Am fost mai întâi la Victoria, da' io nu eram cu oamenii, io strigam pe propria mea răspundere. Libertate, să se dea grațiere! Lumea mă făcea nebună, mi-a zis să mă duc la Dragnea."

Floricica trăiește singură, dintr-o pensie de boală de 400 de lei pe lună, pentru că are boala Basedow. I s-au mărit glanda tiroidă și globii oculari. Are palpitații, tensiunea mare, transpiră excesiv, e nervoasă și de multe ori are insomnie. Spune că primește și o pensie de handicap de 270 de lei, că are „probleme cu nervii". Cât am stat la ea, a luat câte o pastilă de Thyrozol și Metroprolol, pentru glanda tiroidă.

Apoi, mi-a arătat costumul ei de dans cu bănuți, pe care îl păstrează într-o cutie de carton. Își amintește că avea 25 de ani când i s-a zis prima dată că e talentată la dans. Era în casa unor prietene și dansa „pe melodii turcești, pe arăbești". Mai târziu, când se ducea la vreun botez sau la vreo nuntă, trăgea cu ochiul la alte fete. „Eu am furat dansurile astea de la lume. Spuneam: Ia uite ce frumos dansează aia și mă uitam pe ea."

Când am plecat, mi-a dat acasă cerealele de la cantină, că ea nu mănâncă lapte. Și un pachet de biscuiți, să am pe drum.

La câteva ore după ce-am ajuns acasă, am văzut pe Facebook că Floarea mea e iar boboc la Cotroceni. De data asta, au dat-o la B1TV. Zicea așa:

„Eu sunt aicea pentru că Domnul Iohannis n-a venit acuma. E la ski. Ar trebui să fie aicea și la Piața Victoriei, să ne dăm mâna, să ne împăcăm cu toți de la Piața Victorieeeeeei."