Documentul care arată că în Canada OZN-urile erau luate în serios

O colecție de acte din 1967, care se găsesc la arhivele naționale, ne dau un indiciu despre cam cât de mult lua guvernul în serios observarea de OZN-uri.

Documentele explică felul în care guvernul a investigat OZN-urile – un proces care, cel mai probabil, a durat ani de zile după – și detaliază șase cazuri care „prezintă interes” pentru el. Investigațiile includ un om ars de un OZN în Manitoba, niște apariții super dubioase pe radar, la Departamentul de Apărare, un ofițer RMCP din Nova Scotia care a văzut cum un OZN s-a scufundat sub apă și a dispărut, și un cerc într-un lan din Alberta, primul investigat de guvern.

Documentele au fost găsite la arhiva națională de Chris Rutkowski – un tip care ar putea, probabil, să fie cel mai bine descris drept Fox Mulder de Canada – și postate de curând pe blogul lui, Ufology. Rutkowski și-a făcut un obicei de a trece prin arhivele naționale ale Canadei, în căutare de chestii de genul ăsta și a descris descoperirea drept „o bijuterie”.

„Ce avem noi aici sunt niște rapoarte destul de interesante, scrise de personal și surse calificate și investigate de anchetatori calificați și, cu toate astea, tot n-avem nicio explicație”, a declarat Rutoski pentru VICE. „Ce-mi spune mie asta e că, într-adevăr, luau fenomenul OZN-urilor destul de în serios.”

Deși guvernul a făcut publică o parte din cercetarea în domeniul OZN-urilor într-o bază de date, rămâne în continuare relativ necunoscut – mai ales în rândul publicului larg – modul în care au investigat, de fapt, cazurile, și cum a mers birocrația. Asta, zice Rutkowski, s-ar putea să fie „cea mai bună privire aruncată” asupra acestui proces.

„Cu siguranță e o imagine interesantă, pentru că ne arată ce se întâmpla înainte și cum aveau să decurgă lucrurile pe viitor și cred că a pregătit terenul pentru modul în care armata și guvernul canadian au căutat de-atunci OZN-uri”, a spus Rutkowski.

Setul de documente de 27 de pagini – spre care Rutkowski a avut amabilitatea să direcționeze VICE – a fost pregătit de Comandantul de Divizie Douglas Robertson (un ofițer al Forțelor Canadiene bine-cunoscut în comunitatea de pasionați de OZN-uri), pentru o persoană necunoscută, în noiembrie 1967. Rutkowski speculează că ar fi putut fi pentru un recent numit Ministru al Apărării, întrucât „infamul Paul Hellyer [unul dintre cei mai sus-puși oameni care cred în extratereștri din întreaga lume] părăsise funcția cu câteva luni înainte.” La momentul respectiv, după cum scrie Robertson, Departamentul Național al Apărării era organismul care se ocupa cu investigarea raportării de OZN-uri.

Informarea descrie cele șapte categorii militare de OZN-uri, care includ falsuri, isterie în masă, proastă interpretare a fenomenelor naturale, tehnologie militară avansată și tulburări psihologice. Cu toate astea, a șaptea și cea din urmă categorie e „observații neobișnuite, pe care privitorul nu reușește să le identifice sau să le explice, adică OZN-uri”. Da, la dracu’.

Documentele arată că investigarea OZN-urilor era o problemă oarecum delicată în Canada, în sensul că era adeseori pasată de la un departament la altul. Când sosea câte un raport nou, cercetătorii trebuiau să hotărască mai întâi dacă obiectul era un meteorit sau o minge de foc – și dacă asta era, era direcționat către NRC. Dacă era altceva, era băgat în una din trei categorii: Clasa A – demn de investigat; Clasa B – interesant, dar nu necesită cercetare; și Clasa C – plictisitor.

Cercetările difereau și puteau să fie simple, doar un interviu, sau complicate – cu implicarea mai multor alte agenții, printre care RCMP, NRC, Comisia de Cercetare în Apărare (DRB) sau (în mod bizar) Departamentul de Sănătate și Asistență Socială Națională. În multe dintre cazuri, se vede că au intervenit pentru analize și instituții de învățământ superior, cum ar fi Universitatea din Toronto și Universitatea din Manitoba. Și guvernul trimitea profesioniști care să cerceteze în profunzime locul incidentelor și, dacă era un caz ieșit din comun, își luau Statele Unite drept partener.

Documentul a fost scris în timpul unei perioade interesante pentru OZN-uri în Canada. După cum se exprimă Rutkowski, 1967 a fost un an important pentru genul ăsta de activitate în Marea Țară Nordică. Dosarul indică o creștere bruscă a raportărilor din 1966 până în 1967 – de la circa 40 la 167. Dosarele de caz arată A) cam cât de ciudate erau incidentele astea și B) cam cât de serios era guvernul cu investigațiile.

Iată detaliile studiilor de caz despre care Robertson conchide că „ar putea prezenta interes” pentru oricine-ar fi fost potențialul cititor al acestei informări.

Primul descrie poate cea mai infamă „întâlnire cu un OZN” din Canada, cazul de la Lacul Falcon. Cazul s-a concentrat în jurul lui Steven Michalak, un bărbat din Manitoba, care spune că a întâlnit două OZN-uri, la 145 de kilometri est de Winnipeg. În timp ce Michalak analiza o formațiune stâncoasă, spune că i-au apărut în față două farfurii zburătoare. Una a zburat la viteză mare, în timp ce cealaltă a aterizat la 30 de metri în fața lui. Când s-a întins și a atins obiectul cu mănușa, l-a ars pe loc. Obiectul a decolat și, chipurile, pe bărbat l-ar fi ars și gazele de eșapament. Drept urmare, Michalak a fost spitalizat preț de câteva zile.

În informare, Robertson scrie că mostrele de sol de la locul incidentului au fost „analizate și s-a constatat că sunt radioactive, la un asemenea nivel încât mostrele au trebuit eliminate în siguranță.” În informare, Robertson recunoaște că „nici echipele de investigație DND, nici cele RCMP nu au reușit să aducă dovezi care să confirme povestea domnului Michalak”. În plus, radiologul trimis la locul incidentului nu a reușit să explice de ce zona era contaminată cu substanțe radioactive. Secțiunea se încheie cu „deși investigația a fost încheiată, în continuare nu există o concluzie satisfăcătoare”.

S-au scris multe, multe lucruri despre cazul de la Lacul Falcon, inclusiv o carte semnată de Rutkowski, împreună cu fiul lui Michalak.

Al doilea caz, deschis tot în 1967, se învârte în jurul unei celebre fotografii canadiene cu un OZN, făcută lângă Calgary. Spune povestea lui Warren Smith, care ieșise la o drumeție în apropiere de Nanton, Alberta.

„A apărut brusc un OZN lângă o zonă împădurită, la câteva sute de metri deasupra observatorilor”, scrie în informare, în care ulterior se explică modul în care Smith a reușit să facă două poze cu obiectele. Smith a imprimat fotografiile, care au fost apoi trimise la DND. „Fotografiile tipărite au fost supuse unor analize detaliate, la Centrul de Interpretare a Informațiilor Foto. Centrul și-a încheiat ancheta cu declarația, bazată pe presupunerea că fotografiile făcute de domnul Smith sunt reale, că OZN-urile se potrivesc cu descrierea obiectelor oferită de acesta.”

Următorul caz descris în dosar se concentrează pe o familie care se întorcea acasă, în Golful Clear Water, cu barca, atunci când s-au întâlnit cu un OZN. Conform informării, obiectul a apărut la circa 15 metri distanță de „Domnul Green” (așa i se spune în document), iar Green s-a decis să-l investigheze. Când s-a apropiat, obiectul a zbârnâit către Green, care s-a „retras imediat, la capacitate maximă”. Apoi obiectul s-a întors la locul inițial.

Green și familia sa au acostat barca și au fugit într-o casă din apropiere, ca să-i trezească pe locatari și să-i cheme și pe aceștia ca să vadă obiectul. Asta au făcut, vreo 15 minute, până când obiectul a decolat. Într-o casă din apropiere, un vecin intervievat de guvern a spus că, deși nu văzuse obiectul, „asculta radio în momentul în care a fost văzut OZN-ul și a avut parte de atât zgomot alb, încât a fost forțat să-l închidă”.

O „investigație detaliată întreprinsă de DND, în colaborare cu RMCP-ul”, a constatat că Green era un „martor de încredere, competent și sincer, fără tendințe spre favoruri.” Au verificat dacă nu cumva se consumase alcool la momentul respectiv, n-au găsit vreo urmă, și i-au testat vederea lui Green. Au fost găsite frunze ofilite în vârful copacilor din apropiere de locul unde se presupune că ar fi plutit obiectul și câteva au fost trimise la Universitatea din Manitoba, pentru analize de laborator. Departamentul Silvic a verificat și el și a constatat că „nu pot să explice motivul veștejirii”.

Secțiunea se termină cu „investigația a fost încheiată, fără a se face concluzii sau constatări definitive”.

Următoarea observație aparține unui caporal RMCP, în apropiere de Pasajul Barrington din Nova Scotia. Ofițerul RMCP descrie că a văzut un obiect de circa 18 metri lungime, cu lumini albe, care ar fi zburat deasupra apei la o altitudine mică. Obiectul a început să scoată un fluierat înalt și s-a trântit în apă, rămânând cu o singură lumină albă vizibilă. Caporalul RMCP Wereisky s-a apropiat cu barca de lumină, iar obiectul s-a scufundat rapid sub el, când s-a apropiat. Zona a fost apoi cercetată de Paza de Coastă a Canadei și de alte bărci, dar nu s-a găsit nimic.

Guvernul a întreprins o investigație riguroasă asupra acestei observații, care a inclus o căutare subacvatică, dar n-a reușit să găsească nimic. Din nou, cercetarea guvernului s-a încheiat „fără a ajunge la vreun rezultat definitiv”.

Următoarea investigație descrisă în dosar e una pe care Rutkowski a numit-o „extrem de unică”. În iulie 1967, Departamentul de Transport a raportat că „o țintă radar neidentificată a fost detectată prin șapte scanări ale radarului, la care au asistat trei controlori și doi tehnicieni, la circa 110 kilometri est de Winnipeg.”

Ținta zbura la cote intense. După cum se descrie în dosar, viteza i-a crescut de la „720 de noduri [1.333 km/h] la 3.600 de noduri [6.667 km/h] într-un minut și 10 secunde. Informarea explică faptul că cei cinci oameni care au fost martori la obiectul de pe radar „sunt siguri că era o țintă radar și nu un incident asociat cu defecțiuni mecanice, electrice sau ale echipamentului.” În aceeași zi, un obiect similar a fost detectat de radar în Kenora, Ontario.

„Obiectul necunoscut a fost sub radarul pozitiv timp de 29 de minute”, se arată în informarea despre observația de la Kenora. „Obiectul a mers în urma zborului 405 de la Air Canada pentru o vreme, înainte să iasă din rază. A reapărut și a urmărit zborul 927 de la Air Canada pentru o perioadă de timp. DOT nu poate explica aceste recurențe pe radar.”

Din nou DND-ul a investigat incidentul și din nou nu a reușit să ajungă la vreo concluzie.

Ultimul caz descris în informare e unul din Alberta și, conform lui Rutkowski, contrar opiniei populare, în Canada, nu în Marea Britanie, au fost pentru prima oară investigate cercuri în lan de către un guvern. S-a întâmplat lângă Camrose, Alberta, în august, 1967 când „mai multe urme adânci au fost lăsate de un obiect necunoscut pe o pășune.”

Departamentul de Apărare a trimis un om căruia i se spune „Dr. Jones” în document, iar acesta nu a găsit „nicio dovadă fizică a vreunei daune aduse copacilor sau tufișurilor de pe câmp și nicio dovadă care să sugereze amestecul intenționat sau implicarea vreunei persoane.” Rutkowski a reușit să găsească și alte documente ale investigației doctorului Jones și, din nou, a avut amabilitatea să le împărtășească cu VICE. În documente se vede cam cât de departe merge guvernul cu investigația.

În documente, Jones a declarat că, după părerea lui, s-ar putea să fie o „farsă intenționată”, dar farseurii ar „necesita niște echipamente și multă motivație”. Estimează că, dacă vrei să faci cercuri atât de rotunde ai avea nevoie de două roți pe un ax de nouă metri, care pun o presiune de trei sferturi de tonă pe pășune. Apoi, Jones ne pune să „luăm în calcul varianta unui OZN” și descrie în detaliu calculele dimensiunii unui vehicul zburător care ar putea să producă astfel de semne. Rezultatul e 135 de tone.

„Încărcătura asta de 135 de tone ar fi aproape de dimensiunile unei aeronave mari sau, prespunem, a unei navete spațiale mici”, încheie această secțiune din raportul lui Jones.

După studiile de caz, Robertson folosește informarea ca să discute posibile planuri de viitor cu privire la cercetarea OZN-urilor în Canada și face câteva recomandări citititorului nostru necunoscut. Propune ca DND-ul să înmâneze responsabilitatea investigării OZN-urilor Consiliului Național de Cercetare și ca Directorul de Operațiuni să lucreze ca agenție coordonatoare între unitățile DND care asigură cercetarea de teren și NRC.

„E evident din investigațiile întreprinse de DND și din concluziile la care au ajuns angajați importanți, foarte cailificați, că principalul interes al OZN-urilor se află în domeniul științei și e asociat într-o măsură mai mică cu siguranța națională”, scrie Robertson.

Robertson mai scrie că în 1967 sarcinile de serviciu cu privire la OZN-uri au fost atât de multe, încât au ajuns să dăuneze angajaților guvernului, pentru că le-au luat atât de mult timp. Mai scrie și că guvernul ar trebui să fie mai transparent cu publicul pe tema muncii lor cu OZN-urile. Cu asta Rutkowski – chiar și la 51 de ani după – e în continuare de acord.

„Pentru că nu puteai să comentezi, părea că au ceva de ascuns. Evident, documentul ăsta ne arată că au existat câteva concluzii foarte interesante, niște cazuri neexplicate care-ar fi trebuit să fie făcute mai publice”, spune Rutkowski. „Dar când un ofițer de relații cu publicul îți tot spune: no comment, no comment, arată că poate e ceva ascuns acolo.”

„După lectura mea asupra acestui document cred că nici Forțele Canadiene nu prea știau ce să facă cu OZN-urile. Nu e că ascundeau totul, pur și simplu n-aveau expertiză în domeniu, iar comunitatea științifică nu voia să aibă nimic de-a face cu asta, deci au cam rămas cu buza umflată.”