FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Deţinuţii ăştia şi-au filmat evadarea din închisoare, ca să vezi şi tu cum e

Documentarul ăsta pare un „Goodfellas” low-budget - cu tot cu voci pe fundal, cadre fixe și muzică pop.
Drew Schwartz
Brooklyn, US

În ianuarie 2016, trei deținuți închiși în Orange County, California, au evadat și a pornit o adevărată vânătoare pentru capul lor, pe o distanță de 400 de mile de la locul din care au fugit. În prezent, avocatul unuia dintre bărbați a publicat o filmare pe care evadatul a făcut-o chiar atunci, pentru NBC Los Angeles - deși „filmare" nu e tocmai cuvântul potrivit.

Începe - în stilul hollywoodian - cu un montaj din clipuri noi despre evadarea lui Adam Hossein Nayeri, Jonathan Tieu și a lui Bac Duong: trei bărbați, probabil înarmați și „extrem de periculoși". După care apare întrebarea, „Deci… ce s-a întâmplat de fapt?" pe ecran. Cu o mișcare scoasă din lumea lui Scorsese, Nayeri continuă ca voiceover.

Publicitate

„Numele meu e Adam Hossein Nayeri", spune el. „Multora le place să creadă că am evadat mai ceva ca Houdini, în opt minute. E un mit interesant. La ora aia atât de devreme, poți să auzi chiar și un ac când cade… În realitate, e adevărat."

După care Nayeri prezintă evadarea pas cu pas. Cu ajutorul unui telefon strecurat în închisoare, a filmat cum deținuții dau la o parte grătarul din celula lor, ca apoi să se strecoare între zidurile închisorii și în final să ajungă pe acoperiș. (În versiunea originală, needitată, în partea aia se aude melodia din Mission Impossible, însă NBC a scos-o din motive de copyright.) Din păcate, filmarea sare peste momentul în care Nayeri descrie „sforile industriale puternice" pe care le-au folosit să coboare de pe clădire.


Vezi și:


Clipul, care are peste 15 minute, continuă într-o manieră cinematografică: Nayeri vine cu scene din călătoria lor - de la Închisoarea de Bărbați Orange County din Santa Ana, California, până la plaja din Santa Cruz și apoi la Haight-Ashbury din San Francisco - cu cadre tăiate, panorame și zoom-uri. În original, se aude „Under Pressure" de la Queen (scos tot din motive de drepturi de autor) chiar în momentul în care evadații fumează iarbă, mănâncă banane și se chinuie să nu fie văzuți.

După opt zile de la evadare, polițiștii au reușit să dea de ei. Înainte să scape din pușcărie, Nayeri era închis pentru tortură și răpire, Tieu pentru crimă, iar Duong era acuzat de tentativă de crimă. Pe lângă condamnările lor, toți cei trei vor fi judecați și pentru evadare luna viitoare, a scris ABC News.

E greu de înțeles de ce avocatul lui Nayeri ar face filmarea publică - nu pare să ajute în cazul clientului său - dar poate că evadatul voia să-și spună povestea, cât încă mai are o șansă.

„Am speriat o groază de oameni. Iar la finalul zilei nu pot să spun că mă simt bine pentru asta", a zis Nayeri în clip. „Mi-am pierdut complet încrederea în sistem. Chiar atât de nebunesc pare că am vrut să le-o întorc?"