Ce-am învățat despre sex cât am studiat tot felul de fetișuri

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

În 2000, erotologa Katharine Gates a publicat o carte intitulată Deviant Desires, în care a documentat „partide de sex incredibil de ciudate”, așa cum s-a exprimat ea. Coperta prezintă un clovn cu o privire lacomă, un bărbat care își face felul cu un balon și un personaj în patru labe, pe tocuri și cu o șa. În carte sunt și mai multe: roboți, femei gigant, inflație corporală și multe altele.

Timp de aproape două decenii, cartea a deservit ca un compas antropologic și a impulsionat perverșii, experimentaliștii și cei curioși către fetișuri, pe care majoritatea nici măcar nu și le-ar putea imagina. Însă apetitul sexual e într-un flux constant, așa că Gates a lansat recent o a doua ediție actualizată și extinsă a cărții, cu interviuri noi ale subiectelor originale și o nouă secțiune despre „joaca de-a canibalul”.

Cât de mult ar fi putut să se schimbe sexul în ultimii 20 de ani? Foarte mult și asta în mare parte datorită internetului. În 2000, accesul la internet de abia începuse să se infiltreze în America. Videoclipurile online erau stângace și social media de abia exista. Însă acum geografia nu mai reprezintă o barieră a explorării sexuale, unelte sofisticate de producții media sunt accesibile și chiar și cei mai obscuri fetișiști se pot întâlni online.

În plus, atitudinea în privința consimțământului a evoluat cu mult de când a fost publicată prima oară cartea „Deviant Desires”. În special în ultimul an, conversația națională despre cele mai bune practici sexuale (și implicit violarea lor) a intrat în prim plan. Însă în comunitățile fetișiște consimțământul mereu a fost în prim plan. În spatele gusturilor sexuale misterioase ale fetișiștilor, există o cultură de considerație și grijă, în care comunicarea este stabilită înainte de orice altceva.

A doua ediție a cărții ține cont de schimbările astea și are un vibe de actualitate dat de intensitatea conversațiilor recente despre consimțământ și „sex prost”. De la întâlniri vanilla, la practici încă nedescoperite, avem lecții de învățat de la toate comunitățile documentate în carte.

Am vorbit cu Gates despre toate lucrurile astea.

**VICE: Spune-mi despre ce faci tu și cum te-ai apucat de asta.
**Katharine Gates: Pe la sfârșitul anilor ‘80 și începutul anilor ‘90, am fost implicată în scena revistelor punk-rock, plus multe dintre prietenele mele erau lucrătoare sexuale și în general oameni excentrici și nonconformiști. Când distribuiam revistele mele, mă duceam la magazine mici, cum ar fi Atomic Books din Baltimore sau See Here din New York, unde aveau secțiuni mari pentru fetișuri.

Astea erau reviste scoase de tipi sau tipe cu anumite obsesii, cum ar fi femei rase în cap sau ponygirls sau sploshing (un fetiș ce implică sex și mâncare).

Pe-atunci exista o revistă intitulată Ticker, care era doar despre picioare gâdilate. Sau un site despre pălmuiri, unde vedeai doar funduri înroșite. Multe dintre prietene erau lucrătoare sexuale și am lucrat și eu un pic în industria asta, așa că aveam parte de clienți cu cereri aparte, care păreau din cu totul alt film. De exemplu, unui tip îi plăcea să se uite la femei cum se dezbracă și sunt pictate cu linii punctate, așa cum se porționează animalele.

Auzeam poveștile astea și eram martoră la aceste lucruri și chiar voiam să știu, în primul rând, ce se întâmplă, de ce este excitant și în al doilea rând, dacă era ceva complet exotic și neobișnuit sau doar părea așa, deși era complet inteligibil pentru oamenii care nu împărtășeau interesele alea? Există ceva aici pe care îl împărtășim cu toții în setul nostru de instrumente erotice?

Ai găsit răspunsul la întrebările astea?Eu cred că suntem cu toții programați să ne excităm pe diferite nivele fiziologice, emoționale și psihologice, de lucruri care sunt palpabile, olfactive, lucruri care implică putere, confort, intimitate, frică. Toate lucrurile astea fac parte din setul de instrumente pe care le putem folosi pentru a intensifica experiența erotică sau sexuală. Doar că mulți dintre noi au blocat asta, deoarece ne este frică că, dacă o să facem ceva ce nu ține de zona genitală, atunci am fi considerați ciudați. Unul dintre lucrurile care le-am realizat a fost că orice poate deveni un factor erotic.

**Te-a surprins vreun fetiș peste care ai dat în cercetările tale?
**Una dintre poveștile care m-au determinat să scriu prima carte a fost din partea unei prietene care era o dominatrix. Ea avea un client pe care-l poreclise Turkey Man. De fiecare dată când acesta venea prin oraș, îl vizita la hotel, unde îl dezbrăca la pielea goală, îl lega, îl punea într-o cutie și se prefăcea că îl gătește. El avea orgasm pe loc.

Mie mi s-a părut ceva unic, neobișnuit, dorința de a fi un curcan de Ziua Recunoștinței. Poate el e singurul tip cu fetișul ăsta. Însă, dacă ar exista 10 oameni cu același interes, indiferent de locația lor geografică, internetul ar putea să-i conecteze. Poate tu ești singurul „curcan” din New York, dar s-ar putea să mai existe unul în Anglia și altul în Australia. De fapt, există „curcani” peste tot prin lume, iar acum există comunități în lumea reală cu oameni care se întâlnesc să vorbească despre fetișul denumit „joaca de-a canibalul”. Iar ăsta a devenit un întreg capitol în carte.

Cum s-ar desfășura „joaca de-a canibalul”?E un fetiș în care majoritatea persoanelor implicate vor să fie transformate în mâncare pentru alții. Ei vor să fie percepuți ca niște obiecte, ale unei dorințe intense, deci vor să fie ceva ce altora li s-ar părea atât de bun, încât și-ar dori să-i mănânce. Poate își doresc să fie într-o cutie, deoarece forma de încapsulare e foarte excitantă sau poate le-ar plăcea să se imagineze cum ar fi gătiți într-o oală, aproape ca într-un desen.

Multe din subiectele abordate în carte sunt despre oameni care au părerea că: „Ei bine, nimeni nu o să facă un film porno pentru mine, așa că va trebui să-l fac singur.” Mulți dintre ei au devenit artiști pentru a putea construi imagini care să le hrănească nevoia erotică.

**Există o abordare DIY în comunitatea asta, de la revistele din anii ‘90 până astăzi.
**Absolut. Sincer, asta mă entuziasmează cel mai mult. Deoarece publicul pentru fetișul cu canibali este suficient de mic, încât să nu existe un conglomerat imens corporatist, care să decidă să facă porno cu canibali. Așa că oamenii trebuie să-și facă propriul porno, iar ei sunt foarte ingenioși. De exemplu, uneia dintre fetele pe care le-am intervievat îi place să meargă în magazine scumpe de gătit, cum ar fi Sur La Table și să-și imagineze: „Oare cum aș putea să folosesc asta în sex? Oh, ce oală imensă. Asta e ceva ce ar merge."

**Există modalități de a îngădui un fetiș care ar putea fi mai periculos decât altele?
**Unele fetișuri sunt suficient de periculoase, încât sunt nesigure în orice măsură. Există oameni care râvnesc greutăți din ce în ce mai grele, așa că există un fetiș în care partenerul te calcă cu mașina. Asta nu poate fi ceva făcut în siguranță.

**Cum rămâne cu riscurile emoționale sau etice?
**Evident, asta e o problemă destul de mare. Vorbim despre situații în care oamenii nu au perceput refuzul sau nu ascultă când li se spune „te rog, mai ușor” sau „te rog, oprește-te”. Problema negocierii sau comunicării ar trebui să fie primul lucru în orice fel de interacțiune inter-personală. Eu cred că cel mai bun model de urmat asta este comunitatea BDSM.

Dacă ai un fetiș în care îți place să fii mumificat sau să mumifici pe cineva, trebuie să discuți cu partenerul, ca să stabiliți ce anume îți place sau nu îți place. Erotica BDSM este construită așa. A fost evident că, pentru ca această comunitate să funcționează, trebuie să-ți dorești să te mai întâlnești cu partenerul respectiv sau să ai alți parteneri. Asta e o comunitate în care oamenii vorbesc unii cu ceilalți, deci nu poți viola consimțământul.

Dacă faci asta, nu poți să te mai joci. Astfel, există o modalitate prin care comunitatea asta a creat un simț al responsabilității și comunicării. Au existat probleme și aici, însă oamenii au vorbit deschis și și-au asumat responsabilitatea, iar eu cred că ăsta este un model demn de urmat pentru toată lumea.

Urmărește-l pe Matt Baume pe Twitter .